Coerența cardiacă și dansul inimii
Din punct de vedere tehnic, se produce o reajustare ritmică rezonantă între respirație, inimă și creier, care poartă denumirea de Coerență Cardiacă.
Revelaţii în întuneric
În lume apar idei şi concepte ce aparţin unei conştiinţe extrem de înalte. Acestea sunt seminţele Noului Gând care începe să crească, iar acest...
Terromul-Simbiomul: Mesaj de la Gaia
Vă las pe voi să deduceţi din mesaj ce are să ne transmită însăși planeta noastră, Terra.
Ce ne-am face noi oamenii dacă n-am mai...
Cum va fi anul 2019…?
Atâta vreme când încă mai suferă un singur om pe lumea asta, vom suferi cu toții.
Va fi un an magnific, doar dacă...
Liniarii Cuantici
Îţi propun un exerciţiu, întrerupe ceasul şi prefă-te că tot ce ai avut vreodată pe această planetă, în această viaţă, este chiar acum, în...
Marea Schismă
Așa am ajuns să avem o gândire dihotomică, divizată, emisfera dreaptă versus emisfera stângă. Aceasta este de fapt Marea Schismă!
Imunitate naturală sau artificială?
Treaba cu vaccinurile e destul de simplă. Nu mi-e frică de ele, dar nici nu mi-aș face. Un rahat de Bixtonim îmi creează reacții adverse, darămite niște substanțe cu gust de metal și mireasmă celulară în putrefacție.
Psihe-delicioasele – I
O să mă încumet un pic să vorbesc despre psihedelice, halucinogene şi „iar bă?”, că de fapt ăsta e cel mai folosit “drog” şi pun în ghilimele pentru că ştim cu toţii că aşa şi este!
DMT-ul și entitățile dimensionale
E posibil ca DMT-ul să fie o tehnologie potrivită pentru a contacta alte forme de inteligență din univers?
Sfârșitul Jocului
Credeți că la Porțile Raiului și Iadului se vorbește românește, engleză sau chineză?