Întârzierea apariției măselei de minte – „Ultimul Adam” – poate avea în cazul aspectelor negative ale lui Pluton din harta natală, consecințe asupra destinului și karmei persoanei, din perspectiva bolilor sau dezechilibrelor.
Am ajuns la ultimul rând al danturii, acum fiind rândul ultimului rând de măsele pe care le cunoaștem sub denumirea de „măsele de minte”. Acestea apar de obicei după vârsta de 30 de ani, deși se poate să apară și mai devreme în cazul anumitor persoane care, probabil, karmic vorbind, trebuie să treacă prin anumite situații de viață mai dificile pentru a-și plăti o parte din datoriile karmice.
Ar fi foarte interesant de studiat, de exemplu, hărțile natale ale persoanelor care au Pluton retrograd, deoarece acest ultim rând de molari corespunde astrologic cu Pluton. Și într-o temă natală o asemenea poziție poate arăta destul de multe lucruri…
- Cauzele spirituale ale bolilor – Dinții: Introducere (I)
- Cauzele spirituale ale bolilor – Dinții: Incisivii principali (II)
- Cauzele spirituale ale bolilor – Dinții: Incisivi laterali (III)
- Cauzele spirituale ale bolilor – Dinții: Caninii (IV)
- Cauzele spirituale ale bolilor – Dinții: Premolarii (V)
- Cauzele spirituale ale bolilor – Dinții: Molarii (VI)
- Cauzele spirituale ale bolilor – Dinţii: Molarii (VII)
- Cauzele spirituale ale bolilor – Dinţii: Molarii (VIII)
- Cauzele spirituale ale bolilor – Dinţii: Măselele de minte (IX)