Ce este eternitatea?
© Shutterstock

Eternitatea – Sfârșitul timpului.

Iată un cuvânt şi în acelaşi timp un concept pe care foarte mulţi dintre noi îl folosim de-a lungul vieţii, dar asupra căruia nu avem răbdarea sau timpul de a ne apleca pentru a-l studia.

Cu toate acestea, în mintea şi conştiinţa oamenilor acest cuvânt reprezintă ceva care este interpretat simplu, sub forma expresiei „fără de început şi fără de sfârşit” pe care deseori tagma bisericească o foloseşte în numeroase predici în încercarea de a-l defini pe Dumnezeu.

Adânciţi de obicei zilnic în treburile cotidiene, nu ne gândim că undeva în afara Pământului timpul, aşa cum îl ştim şi cum îl considerăm noi, fie nu există, fie are cu totul altă semnificaţie.

S-a împământenit ideea şi obiceiul cum că timpul este legat de manifestări care au un început şi un sfârşit. 

Auto-Observarea

Aşa putem noi înţelege noţiunea de timp, iar cele 24 de ore ale fusului orar le-am acceptat cu toţii de comun acord, ca un standard internaţional, deoarece ele reprezintă mişcarea de rotaţie a planetei, plecând de la un punct şi până revine din nou în acel punct după efectuarea unei rotaţii. Dar asta este ceea ce numim timp local, pe care-l putem măsura deoarece se raportează la locul în care ne aflăm cu toţii, respectiv Pământul.

Dar ce se întâmplă atunci când ne gândim la timp şi nu-l putem raporta la ceva anume?

De exemplu vedem din documentare că în univers există zeci de mii de galaxii. Simplul fapt că ne gândim că ele există, determină o raportare a minţii şi stării noastre la ele, şi din asta rezultă Timp.

Dar în cazul în care nu avem la ce să ne raportăm?

Să zicem că ne gândim la Dumnezeu, fiecare dintre noi o face, poate aproape zilnic.

Chiar dacă până mai acum 2-3 decenii majoritatea pământenilor credeau că Dumnezeu e o fiinţă imensă, cu barbă lungă cât o zi de post şi care şade pe un tron undeva în înălţimile de neajuns ale Cerului, această imagine a oamenilor despre Dumnezeu s-a modificat aproape radical cam la toată populaţia lumii. Trebuie să fi prea habotnic să-ţi menţii în ziua de azi o asemenea mentalitate.

Până şi ştiinţa modernă susţine că Dumnezeu sau Creatorul, aşa cum spun şi străvechile scripturi de zeci de mii de ani, este o Stare.

Salvarea noastră este Dumnezeu?

În altă ordine de idei Dumnezeu este o Prezenţă, aşa cum o denumesc esoteriştii din străvechime şi Maeştrii Spirituali, Prezenţa Eu Sunt. Despre ea vorbea Iisus atunci când predica mulţimilor care-l ascultau.

Această Prezenţă fiind o Stare, nu ai cum să o poţi identifica din punct de vedere al spaţiului, adică nu ai cum să vezi de unde începe şi unde se termină. Iar în concepţia umană, ceea ce nu are un început şi un sfârşit este interpretat ca fiind continuu, deci permanent sau etern.

Fiind deseori considerată ca Stare a lui Dumnezeu, eternitatea este un concept matematic şi filosofic, prima demonstrând prin ecuaţii şi numere Infinitul – o altă reprezentare a lui Dumnezeu, iar cea de-a doua demonstrând prin deducţiile logice dar şi prin conceptele abstracte existenţa eternităţii.

O altă idee despre ce este eternitatea, din punct de vedere al înţelegerii umane, este cea referitoare la ceva ce nu poate fi distrus, oprit sau asimilat, aşa cum este înţeleasă o asemenea realitate existentă pretutindeni în acelaşi moment.

Unde mergem după ce murim?

Dacă o luăm logic conform cu toate aceste noţiuni, înţelegem că nu ne putem raporta cu mintea noastră la o Stare ce nu are început şi sfârşit, deşi o putem înţelege că este fără început şi fără sfârşit. Nu ne putem raporta deoarece mintea operează cu ceea ce e măsurabil, ori Starea Permanentă nu este ceva ce poţi măsura.

Noi credem că putem cuprinde cu gândirea noastră Infinitul, adică această Stare şi Prezenţă, dar asta se poate doar dacă înţelegem că sediul gândirii nu e mintea, ci sufletul. Pentru că pe Dumnezeu – această Stare şi Prezenţă, nu îl poţi măsura, dar îl poţi trăi, iar asta este o chestie ce ţine de suflet.

Mintea poate cel mult să contempleze această Prezenţă permanentă şi care se află peste tot, în toate dimensiunile şi în toate epocile. Dar mintea nu-l poate simţi pe Dumnezeu, căci doar sufletul lucrează cu stările ce pot fi simţite. Şi ştim că oamenii simt prin sentimente.

De aceea se spune încă din vremurile de început ale omenirii că Dumnezeu este Iubire, pentru că este o Stare, iar opusul său – diavolul, nu este Iubire, fiind doar un concept bazat pe logică demonstrativă pentru că aparţine mecanismului mental.

În realitate aici este vorba despre binecunoscutul conflict dintre minte şi suflet, dintre inimă şi creier, înţeles astfel de către medicina modernă, şi ridicat de către Maeştrii spirituali la un nivel înţeles ca fiind continua luptă dintre bine şi rău, pozitiv şi negativ, întuneric şi lumină.

Mintea sau Sufletul?

Dacă ar fi să putem da o definiţie simplă eternităţii, despre care se poate scrie chiar şi o carte întreagă, ea poate fi înţeleasă ca şi Curgerea. 

Asemenea apei de pe Pământ, despre care nu ştim de unde provine pentru că nu îi vedem sursa – şi aici nu ne referim la izvoare, ci la întreaga apă planetară – dar curge adică se află peste tot în jurul nostru, tot aşa şi eternitatea este o curgere a Stării şi Prezenţei lui Dumnezeu. Iar această curgere o putem înţelege ca un Sens pe care se deplasează toate cele câte există în Creaţie.

Despre eternitate vom mai vorbi, căci ea se află şi în noi sub forma spiritului…

1 COMENTARIU

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?