La ce-i folosește omului că e prezentabil și îmbrăcat frumos, dacă e „orb” și nu vede realitatea din societate?
În acest număr după cum vedeți din titlu am ales un proverb mai puțin cunoscut, care are un înțeles multiplu. Să vedem cum deslușim tâlcul său în cele ce urmează…
Un orb va fi întotdeauna un orb, și ne referim aici nu doar la cei care nu văd din naștere, dar și la cei care ajung cumva să nu mai aibă vedere pe parcursul vieții din diferite cauze. Desigur că termenul de orb îl putem atribui și la modul figurat tuturor acelora care, cum se spune, sunt orbiți la nivel de înțelegere datorită diverselor metehne pe care le au. Iar explicațiile sunt valabile în ambele cazuri.
Este foarte de ușor de înțeles că un orb din naștere nu va avea niciodată posibilitatea de a vedea fețele altora, așa cum putem vedea noi zilnic. Nici măcar propria față nu și-o poate vedea, așa cum ne-o vedem noi în oglindă. Însă aici semnificația atinge cote ce implică un mic paradox. Chiar dacă orbului i s-ar explica de către un însoțitor despre fața altei persoane, că ar fi foarte frumoasă, nu i-ar folosi orbului la nimic. De ce? Pentru că prima funcție a minții umane este imaginația și pe acest considerent se poate spune că orbul doar își poate construi în imaginația sa, din vorbele însoțitorului său, forma feței persoanei din fața sa și felul în care aceasta arată. Însă fără contactul vizual, mintea poate doar să construiască în fel și chip modelul acelei fețe, dar niciodată nu va putea reproduce exact fața descrisă de cineva.
Dar acest proverb se poate aplica la fel de bine și la alte nivele, cum ar fi de exemplu cel al unei națiuni, al politicienilor și tuturor categoriilor unde există responsabilități dar lucrurile merg prost. Dacă cineva care conduce o țară, deși poate avea un nivel intelectual corespunzător pregătirii sale, se comportă precum orbul care nu vede nimic, degeaba va încerca să spună opiniei publice că totul e bine, că nu sunt probleme, că se face și se drege, dacă el nu înțelege ce se petrece cu adevărat la nivelul de jos al societății, în viața omului de rând. Dacă un asemenea om vrea să apară și să pară în același timp prezentabil, ca și când știe – aparent doar, evident, de fațadă! – care e mersul lucrurilor în societate, dar spune aiurea niște lucruri care nu se pliază pe realitatea existentă, atunci ajunge în situația descrisă de proverb. La ce-i folosește că e prezentabil și îmbrăcat foarte frumos, dacă e „orb” și nu vede realitatea din societate?
De asemenea la ce-i folosește unui asemenea om, oricare ar fi el și oriunde în lume, dacă e orb și nu vede frumusețea lumii în care trăiește? Este evident că proverbul se poate aplica oricui, însă e important să înțelegem că indiferent de nivel, semnificația sa, face referire foarte clar la „orbirea” pe care foarte mulți oameni o au față de înțelegerea realității în care își duc existența. Și precum enunțul proverbului, nu folosește la nimic dacă te crezi frumos, deștept, bogat sau priceput, ori șmecher sau plin de relații, dacă ești „orb” și nu vezi realitatea care te înconjoară.
Și nu în ultimul rând, acest proverb și semnificația sa se potrivesc foarte bine tuturor acelora care, frumoși fiind la chip, sunt în realitate de-a dreptul orbi și nu au habar de nimic: nu știu ce-i aia karmă, nu înțeleg de ce li se întâmplă unele lucruri neplăcute atunci când li se întâmplă, nu iau în considerare consecințele atunci când fac lucruri urâte și multe altele. Apoi se întreabă de ce-i lovește soarta, pentru că ei „n-au făcut nimic rău” ca să pățească așa ceva. Asta este atitudinea ignorantă a „orbului” care deși are o față frumoasă, este frumos doar la exterior, căci în cele mai multe cazuri – ce-i drept mai sunt și excepții, dar rare sunt astea – este găunos pe interior, ignorant și vremelnic în frumusețea sa…
