În viitor, vindecarea nu va mai putea fi privită doar ca o luptă împotriva simptomelor, ci ca un proces complex de reorganizare a întregii ființe umane.
Am scris acum ceva timp despre faptul că Apocalipsa reprezintă o vindecare colectivă, o transformare, pe toate nivelele, din subconștient și până la nivel psihic, atât transpersonal cât și cauzal. Deci atât pe fizic cât și pe spiritual, adică o vindecare holistică, la nivelul Ființei.
Însă procesul de vindecare presupune adeseori să treci prin acea “criză” celebră de vindecare (cunoscută ca reacția Jarisch-Herxheimer), o reacție TEMPORARĂ de detoxifiere în care simptomele inițiale se pot agrava (aparent) pe măsură ce corpul elimină toxinele (inclusiv cele emoționale) și se reechilibrează. Pe sistemul ți-e rău, vomiți și apoi te simți mai bine. Nu-i obligatoriu la toată lumea, însă vedeți foarte bine reacțiile din ce în ce mai ciudate ale oamenilor și faptul că ne este din ce în ce mai greu să gestionăm… Realitatea (la care ne raportăm și pe care o trăim).
Dacă ar fi dramatizăm un pic, lucrurile sunt destul de grave. Oamenii se confruntă c-o formă de anhedonie cronică. Anhedonia reprezintă incapacitatea omului de a mai simți plăcere, satisfacție și bucurie pentru viață. Este “depresia modernă”. Acest simptom indică adesea o dereglare la nivelul creierului și este specific tulburărilor precum depresia majoră, tulburări psihice, pierderea interesului sau răceală emoțională. Întreaga biochimie este dată peste cap, la care se mai adaugă și partea transgenerațională și lecțiile de viață ale individului (karma) pe care nu și le acceptă și care, datorită traumelor neintegrate, le transformă în comportamente anti-sociale și stări de victimizare care la rândul lor creează fobii inter-umane, disociere la nivelul identității și agresivitate oarbă.
Aproximativ 60% dintre oameni suferă de anhedonie, mai mult sau mai puțin. Ideea este că atunci când un om ajunge să sufere de tulburări grave, care implică simultan sistemul nervos, psihicul și funcționarea fiziologică a organismului, recuperarea lui nu mai poate fi privită ca o intervenție simplă, punctuală. Ai nevoie de un efort uriaș, uneori de luni sau chiar ani, și de o abordare multidisciplinară.
Infrastructura terapeutică
În astfel de situații, aproape c-ai nevoie de o mică infrastructură în jurul omului: medici, psihologi, terapeuți, familie, un mediu de viață stabil și oameni competenți care să poată observa problema din perspective diferite, dar să lucreze împreună. Și, dincolo de competența profesională, este nevoie și de oameni SINTEPATICI — oameni capabili să vadă ființa umană ca pe un întreg și să înțeleagă interconectivitatea dintre structurile sale psihologice, neurologice, fiziologice și, într-o perspectivă extinsă asupra omului, subtile.
Neuropsihologul Transpersonal
Pe lângă sistemul medical clasic, ai nevoie în primul rând de psihologi și psihoterapeuți foarte bine pregătiți, capabili să ajute persoana „bolnavă” să-și identifice să-și demonteze, pas cu pas, tiparele comportamentale distorsionate la care s-a raportat ani de zile și care au contribuit la starea în care se află.
De multe ori, omul nu suferă doar din cauza unui simptom prezent, ci și din cauza unei întregi arhitecturi interioare construite în timp: mecanisme de apărare, credințe limitative, frici, atașamente, traume, vinovății, relații toxice, modele familiale și reacții automate repetate atât de mult încât au ajuns să pară parte din identitatea lui. Un terapeut bun nu se limitează la a „repara” un comportament, ci îl ajută pe om să înțeleagă de unde vine acel comportament, ce nevoie ascunde și ce funcție a avut în supraviețuirea sa.
Dacă terapeutul cunoaște și dimensiunea transpersonală a ființei umane, perspectiva se poate lărgi considerabil. Psihologia transpersonală explorează experiențe care depășesc identitatea obișnuită a ego-ului: sensul existențial, valorile profunde, experiențele spirituale, stările extinse de conștiință, simbolurile și arhetipurile. Pentru unii oameni, această dimensiune poate deveni extrem de importantă, deoarece suferința lor nu este doar psihologică, ci și una de sens, identitate și raportare la propria existență.
Și aici apare o distincție interesantă: dintr-o perspectivă spirituală, boala aparține doar Personalității. Dacă privim ființa umană ca fiind mai mult decât corpul, emoțiile și mintea sa, atunci boala devine o experiență prin care Personalitatea trece, nu definiția ultimă a celui care o trăiește, adică Prezența sau Eu Sunt-ul.
Această schimbare de perspectivă poate fi importantă inclusiv terapeutic: în loc ca omul să spună „eu sunt bolnav”, poate începe să perceapă că „trec printr-o experiență de boală”. Diferența pare subtilă, dar poate modifica profund raportarea la propria suferință și la posibilitatea transformării.
Terapeutul Somatic
Apoi ai nevoie de terapeuți care să înțeleagă procesul de desomatizare și legătura intimă dintre planul fizic, mental și emoțional. Gândurile pot declanșa reacții emoționale, iar acestea se reflectă în corp prin intermediul sistemului nervos autonom, al sistemului endocrin și al răspunsurilor fiziologice asociate stresului.
Monitorizați-vă cu atenție zona plexului solar de-a lungul unei zile: observați ce se întâmplă acolo atunci când apare frica, furia, anxietatea, rușinea sau o situație conflictuală. Corpul reacționează uneori înainte ca mintea să interpreteze clar ceea ce simțim.
Experiențele emoționale intense și/sau repetate pot lăsa în timp anumite tipare corporale: tensiune musculară, respirație superficială, modificări digestive, hipervigilență sau reacții automate ale sistemului nervos. Nu înseamnă neapărat că emoțiile sunt literalmente „depozitate” într-un anumit țesut, ci că organismul poate învăța și menține anumite răspunsuri fiziologice asociate experiențelor respective.
Furia constantă, ura, agresivitatea, frica sau stresul cronic pot menține organismul într-o stare de activare prelungită și pot influența, în timp, echilibrul hormonal, sistemul cardiovascular, digestiv, imunitar și funcționarea neuronală. De aceea, vindecarea nu presupune doar schimbarea gândurilor, ci și învățarea corpului să iasă din vechile sale răspunsuri automate.
Dacă ajungi să cunoști „butoanele” corpului — respirația, postura, musculatura, anumite zone de tensiune, stimularea senzorială, mișcarea și reglarea sistemului nervos — poți facilita eliberarea tensiunilor și procesarea unor emoții care au rămas mult timp asociate unor reacții corporale. În această perspectivă, desomatizarea devine procesul prin care ceea ce a fost exprimat prin corp este treptat recunoscut, procesat și reintegrat la nivel mental, emoțional și fiziologic.
Medicul Intuitiv
Apoi ai nevoie de terapeuți holistici și medici intuitivi. Oameni capabili să simtă ce simte “bolnavul”. Este una dintre cele mai grele meserii, de aceea mulți dintre cei care lucrează în sistemul medical ajung să se distanțeze emoțional și chiar să-și “închidă” inima ca să nu mai simtă suferința oamenilor. Această categorie de tămăduitori cunosc cauzele ascunse al bolilor și înțeleg că tratamentul (oricare ar fi el) poate să difere de la om la om. Două persoane cu simptome asemănătoare pot avea istorii, vulnerabilități și nevoi complet diferite și că, prin urmare, aceeași abordare nu produce întotdeauna aceleași rezultate.
Din acest punct de vedere, un terapeut sau un medic foarte sensibil și bine antrenat poate deveni metaforic asemenea unui „aparat de biofeedback viu”: recepționează permanent semnalele din interacțiunea cu “pacientul”, le corelează și încearcă să observe unde sistemul își pierde coerența. Diferența este că nu lucrează doar cu valori numerice și parametri fiziologici, ci și cu expresia corporală, emoțională, relațională și, în paradigma holistică, energetică.
Iar aici apare poate diferența esențială: nu mai tratezi doar o boală aflată într-un om, ci încerci să ajuți omul, ca întreg, să-și recapete capacitatea de autoreglare și coerență.
Șamanul Christic
Apoi ultima categorie, probabil și cea mai avansată sunt vindecătorii șamanici (există și o carte Șamanul și Christul). În cazul acesta, șamanul nu este doar un simplu herbalist, sau vraci de sat (deși pot apela la plante medicinale dacă nevoia o cere), împodobit cu pene, așa cum ne-am obișnuit cu forma sa arhaică. Există printre noi șamani moderni, care cunosc majoritatea perspectivelor terapeutice și care folosesc inclusiv tehnologie modernă. Calitatea lor esențială este că ei nu văd boala boală, ci o văd ca pe un răspuns al sufletului prin intermediul trupului. Pentru un șaman christic, boala este o iluzie care devine reală atâta timp cât “pacientul” o experimentează direct.
În paradigmele spirituale mai extinse apar concepte precum karma, samskarele sau impresiile profunde lăsate asupra psihicului, experiențele atribuite altor întrupări, structurile arhetipale ale subconștientului și integrarea Umbrei. Aceste noțiuni nu aparțin medicinei convenționale și nu pot fi tratate ca diagnostice medicale, dar în cadrul anumitor tradiții spirituale ele constituie o hartă prin care omul o folosește pentru a-și diminua și chiar a elimina suferința cauzatoare de durere, boală sau pur și simplu pentru că așa vrea sufletul său.
Șamanul Christic autentic nu încearcă doar să „scoată boala” din om. El distinge între ceea ce poate fi schimbat printr-o intervenție directă și ceea ce necesită transformarea persoanei însăși. Uneori simptomul poate fi diminuat; alteori omul trebuie să-și schimbe modul de viață, relațiile, comportamentele, credințele sau felul în care se raportează la propria existență.
Aici apare poate cea mai importantă diferență față de modelul terapeutic exclusiv mecanic: vindecarea nu mai înseamnă doar revenirea corpului la parametri normali, ci transformarea întregului om. În această viziune, corpul poate fi tratat, psihicul poate fi restructurat, emoțiile pot fi procesate, dar sufletul… ascultat.
Iar un șaman modern, dacă este cu adevărat matur, nu respinge medicina, psihologia sau tehnologia. Le integrează acolo unde sunt necesare. Nu concurează cu medicul, ci încearcă să completeze harta omului cu dimensiuni pe care medicina strict materialistă nu-și propune să le investigheze.
Visând la MedBeds…
Toate categoriile menționate mai sus sunt la fel de utile și esențiale în procesul terapeutic colectiv, care seamănă, literalmente, c-o Apocalipsă Genetică. Oamenii se comportă așa cum se comportă pentru că sunt complet disociați de Eurile lor interioare, au fragmente de suflet și mega-traume neintegrate care pot da inclusiv comportamente narcisiste, psihopatice și sociopatice. Un singur terapeut sau medic va fi efectiv copleșit de toate acestea. Pe lângă asta mai pui la socoteală și monopolul industriei Pig Pharma și sistemul medical clasic rămas blocat în “materialism”.
Heeh. Sper că vom apuca vremurile alea… visând cu ochii deschiși la Medbeds…
