Cheile Genelor

Cheile Genelor trec dincolo de știință și religie. Este o înțelepciune practică, vie, care poate fi aplicată concret, în timp real, și care vă poate salva viața.

Farmecul acestei opere spirituale numită Cheile Genelor constă în faptul că spre deosebire de Biblie sau alte scripturi, în această carte chiar înțelegi ce ți se transmite! Nu e necesar s-o memorezi ca holobiontul, și în plus, spre deosebire de restul bibliilor, are și autor cunoscut! Richard Rudd, poet, mistic și un spirit înalt. Dacă ești din Generația Nanosecundei (cei născuți după 2012) s-ar putea să te sperie grosimea cărții. Are 600 de pagini, plus alte trei cărți satelit. Dacă ești născut înainte de 2012, ai șansa să-ți cureți o parte din karma neamului și să evoluezi conform geniului tău nativ. Sună prea bine să fie adevărat? Să vedem…

Acum că ți-am distras atenția, e important să știi că această lucrare e mai mult decât o carte. Tehnic vorbind, este un sistem dinamic de auto-cunoaștere care combină toate învățăturile spirituale ale lumii. Vorbim de I Ching – Cartea Schimbărilor (baza codului binar 0-1), Astrologie (mama tuturor științelor și derivatele acestora) și Epigenetică. Metaforic vorbind, este un Curriculum Vitae. Însă spre deosebire de CV-urile pe care le umflăm din burtă pentru a ne vinde timpul pe 2 lei, această carte de vizită nu poate fi păcălită. Profilul Hologenetic este o radiografie care te dezbracă până la Umbrele lui Jung. Pentru că aceasta este marea problemă. Faptul că nu-ți cunoști (sau nu vrei să-ți accepți) și părțile mai puțin plăcute, n-ajungi nici să-ți cunoști potențialul real. Fără cunoaștere ajungi să orbecăi, viață după viață, reîncarnare după reîncarnare și în felul acesta, sufletul tău devine o marfă de tarabă.

Richard Rudd, absolvent de masterat al Universității de Literatură și Metafizică din Edinburgh, iscusit în comunicare, cu un vocabular bogat, descrie într-un mod ideal și practic, spectrul tuturor stărilor umane! Măiestria lui Richard Rudd constă în faptul că fiind mistic și poet cu ceva avere moștenită și-o inimă mare, s-a preocupat preponderent de latura spirituală a vieții. Acesta este avantajul unei vieți liniștite, fără preocuparea zilei de mâine. De aceea fac o paranteză aici. Omenirea este ținută special în sărăcie pentru a nu evolua spiritual și implicit, pentru a nu deveni cu adevărat liberă. Iar cei care au totuși ceva bani, sunt învățați și încurajați prin diferite programe mentale să-i folosească doar pentru plăceri materiale, efemere, menținând astfel Matricea Sistemului pe mai departe.

Sunt 64 de stări (frecvențe) care corespund celor 64 de codoni din ADN. Acești codoni sunt asemănători unor arhetipuri genetice. Fiecare codon reprezintă o Cheie în sine, care deschide o poartă în interiorul geneticului nostru. Cele 64 de Chei corespund celor 64 de Codoni. Aceste 64 de Chei acoperă cele 360 de grade zodiacale. Fiecare Codon/Cheie codează o anumită informație/frecvență având un specific anatomic, fiziologic, energetic şi spiritual, care alcătuiesc personalitatea unui individ. Întreaga personalitate este construită din diferite tipare frecvenționale. Cu alte cuvinte, în spatele fiecărei trăsături, mimici sau gest, se află acțiunea unui codon din ADN-ul personal. Acești Codoni/Chei formează lanțurile de aminoacizi, familii și grupuri alchimice care ajută la sinteza proteinelor. Cheile Genelor este un întreg limbaj holografic, care conține cuvinte, propoziții și fraze. Este o cartografiere a geneticului, tradusă într-un limbaj potrivit pentru înțelegerea noastră logică și liniară.

Să luăm un exemplu…

Inelul Uniunii, este un inel de codoni compus din patru Chei/Codoni (Cheia 4, 7, 29 și 59) care alcătuiesc amino acidul esențial Valină. Din punct de vedere chimic, Valina produce energie fizică, însă din punct de vedere alchimic, acest inel de codoni (Inelul Uniunii) are un rol esențial în purificarea și construirea relațiilor bazate pe unitate și leadership colectiv. Dinamica relațiilor noastre va fi schimbată cu adevărat prin Iertare (Cheia 4), Virtute (Cheia 7), Devotament (Cheia 29) și Transparență (Cheia 59). Grupurile de suflete care ating aceste frecvențe în ADN-ul lor, vor fi aduse la un loc prin intermediul afinității și al sincronicităților, formând familii, comunități și într-un final o întreagă societate. Aceste Inele de Codoni sunt arhetipuri colective, tipare geometrice prin care se manifestă conștiința noastră la întrupare. Nu vom intra în multe detalii tehnice, deoarece Cheile Genelor este un sistem viu, dinamic și care poate fi aplicat în absolut toate domeniile vieții, căci nimic nu se manifestă în afara ADN-ul nostru. Totul în viață ne este dictat (conștient sau nu) de aceste frecvențe universale. De aceea e bine să le re-cunoaștem, iar Richard a făcut o treabă uimitoare când a transpus aceste stări într-un limbaj comun și ușor de înțeles.

Să vorbim un pic și despre codoni/Chei. Codonul din ADN este o secvență de 3 baze azotate sau trei benzi de frecvență. În Cheile Genelor, aceste benzi de frecvență poartă denumirea de Umbră (frecvența cea mai joasă), Darul (frecvența “pozitivă”) și Siddhi-ul (conștiință pură). Am putea spune că toate stările joase ale Umbrei aparțin ego-ului, stărilor animalice, primordiale și nu susțin viața într-un mod constructiv. Ele servesc doar pe post de combustibil pentru alimentarea evoluției personale și colective. Umbra nu este ceva rău în sine, este doar un mecanism de supraviețuire. De exemplu, furia duce către pasiune, vinovăția către iertare sau teama către curaj. Odată conștientizată, Umbra se transformă în Dar. Acest proces este ca un comutator de Oprire/Pornire. Când recunoști o stare neplăcută, apeși pe buton și schimbi frecvența diametral opus. Umbra poate fi starea de rău, iar Darul starea de bine. Trăiești Conflict, treci pe Diplomație. Ai parte de Aroganță, te muți pe Smerenie. Percepi Complexitate, schimbi cu Simplitate. Pare lejer dar nu-i chiar așa, pentru că unele stări aparțin emoționalului, altele planului mental, iar altele sunt pur fizice și e nevoie de auto-observare și lucru cu propria persoană.

Atunci când integrăm polaritățile (Umbră/Dar), transcendem ambele spectre sau extreme vibraționale și tindem astfel către “starea de dumnezeire” care în sanscrită poartă denumirea de Siddhi. Este tărâmul miracolelor. Aici nu mai e vorba de trăirea cea mai înaltă sau cea mai joasă, ci de trăirea completă, în care viziunea vieții doar ESTE. De fapt, trăirea se mută dincolo de trăire, dincolo de timp și spațiu. Totul devine Tao. Odată integrate aceste frecvențe, întreaga noastră structură biologică și spirituală se transformă într-un mod destul de spectaculos. Cum și în ce anume, nu știe nimeni exact, pentru că este o taină, un mister. Nu știe nimeni rezultatul final, în afara faptului că deschizi punți de legătură la nivel cuantic, care atrag biofotoni în interiorul ADN-ului, deschizând în viața ta posibilități infinite de evoluție, potențiale concretizate, vindecarea arborelui genealogic, karma de neam și mai ales, îndeplinirea propriului destin! Procesul de purificare poate fi uneori chiar dureros și de durată, dar recompensa este pe măsură!

Să luăm un codon la întâmplare din cei 64…

Codonul/Cheia 26: Mândrie (Umbra), Șiretenia (Darul) și Invizibilitatea (Siddhi-ul). La nivelul Umbrei, adică banda de frecvență cea mai joasă, Mândria este o formă de manipulare josnică. Cel mai bun exemplu aici este marketingul exagerat și reclamele comerciale care sunt repetate până la nivel de obsesie. Este un mecanism prin care poți manipula voința oamenilor de peste tot din lume prin tipare care stimulează doar gândirea în serie. Mândria menține în continuare iluzia Matricei și sclavia mental-spirituală. Practic, atenția mentală este bombardată în permanență cu stimuli audio-vizuali repetitivi care nu-ți oferă nicio altă alternativă, în afară de ceea ce vrea manipulatorul. Mândria se naște din importanța de sine. Cheia/Codonul 26, la frecvențe joase, îți direcționează voința prin intermediul iluziilor și al trucurilor. Această Cheie 26 face parte din Inelul Luminii (alături de alte trei Chei) și are rolul de a capta, de a procesa și de a transforma lumina în energie. La frecvențele joase atragi numai iluzii în viața ta, devii un magnet pentru decepții, iar aura îți devine distorsionată, blocând astfel capacitatea de-a primi lumina sufletului în corpul fizic (Codonul/Cheia 26 corespunde timusului sau glanda “sufletului”). Cu alte cuvinte, toată lumea manipulează până la un anumit nivel, diferența este că la frecvența Mândriei, manipularea are doar beneficii personale, pe când la nivelul Darului, manipularea se transformă în mentalism. Șiretenia, Darul Cheii 26 (frecvența opusă Mândriei), dă naștere unui marketing al inimii. Ceea ce citiți acum este o formă de marketing (promovez cunoaștere). Cu toate acestea, intenția din spate este curată și mai ales, oferă soluții respectând liberul arbitru. Șiretenia nu-ți bagă lumina în ochi cu forța și nici nu te bombardează ostentativ cu reclame. Șiretenia îți oferă alternative, chiar dacă oferta este de nerefuzat! Un brutar mândru și prea plin de el scoate pâinea afară, cât mai la vedere. Ba mai mult, ți-o bagă în ochi, strigă după tine, că pâinea lui e cea mai bună, iar restul brutarilor sunt praf! Însă un brutar șiret, lasă ușa deschisă pentru a te ademeni cu mirosul cald și îmbietor al pâinii proaspăt ieșite din cuptor. Eventual pune o reclamă c-o pâine arătoasă și cam atât. Ei bine, odată ce aceste două aspecte Mândrie/Șiretenie sunt integrate, se naște o transcendență a polarităților. La nivel de Siddhi (starea îndumnezeită) noi devenim Întregi. Siddhi-ul Cheii 26 este Invizibilitatea, o superputere spirituală cu adevărat mistică! Stările spirituale înalte nu pot fi înțelese cu mintea, ele pot fi doar trăite. În acest caz, Invizibilitatea poate fi psihologică, în sensul că nu dispărem neapărat din lumea fizică, ci mai degrabă frecvența noastră devine atât de rafinată, încât devenim efectiv invizibili pentru marea majoritate a oamenilor. Distanța în acest caz nu este fizică, ci vibrațională. Sunt lungimi de undă diferite. Acest Siddhi a fost descris de Iisus atunci când a rostit celebra afirmație “Să fii în lume, dar să nu-i aparții”. La acest nivel, devii o forță invizibilă precum Dumnezeu. Îl poți vedea pe Dumnezeu?

E foarte important să înțelegem că ADN-ul este fluid, este un program maleabil care poate fi reprogramat prin intermediul frecvențelor, atât din exterior cât și din interior. Profilul Hologenetic (care poate fi generat pe site-ul oficial Cheile Genelor) poate fi studiat pe bucățele sau holistic, la fel cum în termeni simpli, un fractal poate fi studiat prin scalare, de la atom la mărimi galactice, sau de la microcosmos la macrocosmos. Cheile Genelor pot părea complexe la prima vedere, și dintr-un anumit punct de vedere chiar așa este, însă fiecare Cheie, fiecare codon din ADN, este o poartă către propria ta înțelegere și poate fi adaptată la propriul tău ritm. Chiar și studiul unei singure Chei, deschide calea către celelalte 63 de Chei/Codoni. Este o librărie holografică. Și magică! Aceste Chei genetice nu sunt doar niște simple concepte, sunt “scurtături” în spațiul holografic al ADN-ului. Cuvintele sunt doar simple firimituri care indică drumul către ființa noastră interioară. În fizica modernă, aceste “scurtături” spațio-temporale au fost denumite “punți Einstein-Rosen”. În interiorul ADN-ului există literalmente “găuri de vierme” care radiază și absorb informație într-un mod coerent și care fac legătura cu alte spații dimensionale. De aceea putem pătrunde cu imaginația și cu trăirea în lumi necunoscute nouă.

Cheile Genelor trec dincolo de știință și religie. Este o înțelepciune practică, vie, care poate fi aplicată concret, în timp real, și care vă poate salva viața. Simpla contemplare a Cheilor poate produce transformări majore în conștiință și poate chiar să vă enerveze pe alocuri, sau să declanșeze schimbări interioare nedorite (aparent), dar cu siguranță utile pentru propria evoluție. În concluzie, Cheile Genelor este cel mai performant sistem de organizare a societății!

5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile