Sistemul Cheilor Genelor indică printr-o anumită Cheie, specifică poziţiei Soarelui la naştere, cum va fi personalitatea unui individ.

Astrologia este una dintre Ştiinţele Esoterice care se bazează pe poziţiile planetelor din sistemul solar la momentul naşterii, pe parcursul anului. De aceea astrologia este credibilă, deoarece se referă la interacţiunile dintre câmpurile electromagnetice ale planetelor, mai ales în acele perioade când unele sunt mai apropiate de altele. Deci, avem de-a face cu o cosmologie care funcţionează la nivelul acestor câmpuri planetare electromagnetice.

Din acest punct de vedere, viaţa pe Pământ este clar influenţată de interacţiunile dintre câmpul magnetic solar şi cel al Pământului, pe de-o parte, şi câmpurile electromagnetice ale celorlalte planete şi cel al planetei noastre, pe de altă parte. Astfel că la momentul naşterii, deşi putem vorbi de generaţii întregi născute peste tot pe Pământ la aceleaşi date, fiecare fiinţă umană primeşte o amprentă clară la nivel genetic tocmai datorită poziţiei Soarelui faţă de Lună. Şi avem dintr-o asemenea perspectivă două momente: cel al concepţiei, şi cel al naşterii. Între acestea două diferenţa este în medie de 9 luni, cât durează perioada de gestaţie. În acest interval al celor 9 luni zestrea genetică a viitoarei fiinţe umane se formează şi determină viitoarea personalitate a respectivului individ. Din momentul concepţiei codonii din ADN-ul ambilor părinţi acţionează pentru a configura toate aspectele fizice, emoţionale, de vitalitate, mentale, psihice şi spirituale ale viitorului urmaş.

Odată ce individul uman se naşte, el are un trup care poartă numele de persoană, de la care derivă termenul de personalitate. Aceasta defineşte felul de a fi al acelei persoane. Sistemul Cheilor Genelor indică printr-o anumită Cheie, specifică poziţiei Soarelui la naştere, cum va fi personalitatea acelui individ. Astrologic vorbind, poziţia Soarelui la naştere în tema natală arată în ce zodie se naşte respectiva persoană, şi contează şi gradul la care va fi astrul solar în momentul naşterii. Pentru că punctul la care se va afla Soarele va determina, prin interpretarea Cheilor Genelor, care Cheie corespunde acelui grad la care se va afla Soarele când persoana se naşte.

Şi să luăm un exemplu la întâmplare. Să zicem că cineva s-a născut la data de 16.08.2004. În ziua aceea Soarele se afla la 23 de grade şi 56 minute în Leu, şi dacă adăugăm şi ora naşterii, să zicem ora 14,45 find şi ora de vară, astrul solar se va fi aflat în casa a 9-a. Dar în sistemul Cheilor Genelor, ce Cheie se află la gradul 23 în Leu? Cheia 4, care are drept caracteristici şi aspecte următoarele: Nebunia Tinereţii, Victima Căutării Răspunsurilor, precum şi Panaceul Universal. Vedem cum Panaceul Universal se leagă cu Victima Căutării Răspunsurilor, cel puţin ca atitudine a viitoarei personalităţi a acestui individ uman.

Cheia 4

Ceea ce spune această Cheie a Genelor 4 este că acest Codon ADN, responsabil de manifestarea viitoare a personalităţii acestui om, se referă la capacitatea de a citi şi rezolva modelele logice apărute în domeniul credinţei, căci să nu uităm că Soarele său este pe casa a 9-a a spiritualităţii dar şi a idealurilor sociale şi profesionale – ranguri, onoruri, demnităţi, poziţii sociale importante (semnul Leului). Deci o asemenea persoană va căuta o bună parte din viaţa sa acele răspunsuri legate de propria elevare existenţială  – social, profesional, relaţional, sufleteşte, spiritual.

Partea anatomică implicată la maxim în toate aceste procese ale căutării sale este neocortexul, deci va căuta acele răspunsuri care au la bază toate acele modele repetitive, precum spune Cheia Genelor 4. Şi dacă analizăm faptul că Soarele are 365 de puncte în care se află în zodiac, rezultă că la fiecare dintre gradele unde se va afla va fi activat la naştere acel codon al personalităţii, care va fi conectat cu funcţia genetică indicată de o Cheie a Genelor sau alta. Fascinant, aşa e?

Sunt convins că vreţi să aflaţi mai multe, aşa că vă dau întâlnire pe frecvenţa Cheilor Genelor în numărul următor…

Următorul episodCheile Genelor – Codonii personalităţii (II) >>
Acest articol face parte 1 din 3 seria Cheile Genelor – Codonii personalităţii
Articolul precedentParaziţii energetici – II
Articolul următorTrantaloizii, un pericol cosmic – II
Magic şi mistic, două căi complementare prin care adună informaţia şi o transpune ştiinţific şi ezoteric într-o largă paletă informaţională pe înţelesul tuturor. Meer Lyn are o personalitate asemănătoare unui jongleur ancestral.
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile