Cimatica
Modele cimatice atât în natură cât și create artificial prin intermediul sunetelor și a vibrațiilor.

Există o legătură între sunet, vibrații și realitatea fizică? Cimatica este studiul sunetului și al vibrațiilor făcute vizibile.

În ultimul deceniu s-au realizat descoperiri foarte importante în domeniul efectelor sunetului asupra diferitelor structuri, atât în privinţa celor vii cum sunt fiinţele, cât şi în privinţa celor neînsufleţite.

Dintr-o asemenea perspectivă să ne aducem aminte de tinerii din anii ’80 care sunt părinţii de azi ai noilor generaţii, cum ascultau muzica acelor ani.

Este evident că din cauza regimului de tristă amintire doar unii mai privilegiaţi aveau vreun radiocasetofon străin sau vreun magnetofon Akai, Kashtan sau Tesla, la care ataşau boxe luate tot aşa, pe sub mână ca şi aparatele menţionate, şi ascultau în casă muzică din topurile europene şi americane, la vreo 50-60 de decibeli. Şi erau aceşti tineri, printre toţi ceilalţi, într-un fel diferiţi pentru că aveau o satisfacţie, şi puteau gândi mai altfel inspiraţi fiind de muzica ascultată. Pe când ceilalţi care nu aveau dovedeau un comportament mai apatic.

Sunetul devine vizibil: cimatica

Revenind la ideea articolului şi la prezent, sunetele reprezintă o componentă primordială a Universului, deoarece ele există încă de la naşterea Cosmosului. Desigur că încă de atunci există tot felul de frecvenţe, de la cele mai joase ca tonalitate până la cele mai înalte, iar urechea noastră, după cum ştim astăzi, percepe o foarte mică parte a acestei largi game de sunete.

Am putea să ne întrebăm chiar noi înşine dacă sunetele determină formarea de structuri cu forme precise care evoluează în Univers. Este foarte posibil acest concept, atâta timp cât ştiinţa modernă a demonstrat influenţa sonoră asupra substanţelor de orice fel – cimatica.

Dacă lucrurile stau aşa, atunci este necesar să înţelegem că noi, ca fiinţe umane cu grai articulat, vorbim zilnic deci în fiecare zi emitem sunete.

Alfabetul fiecărei naţiuni reprezintă un fel de bază de unităţi sonore – literele – care sunt combinate în n moduri, astfel încât există la ora actuală 6000 de limbi în societatea planetară, asta incluzând bineînţeles şi dialectele regionale specifice. Deci literele se combină în tot felul de modele sonore, iar efectul lor se poate vedea clar.

Ar fi interesant de abordat un studiu asupra ţărilor dezvoltate din lume, pentru a se vedea eficienţa lor ca naţiuni în funcţie de sonoritatea limbii respective, dar asta într-un număr viitor al revistei.

Conceptul referitor la faptul că sunetele modulează formele se bazează pe condensarea primelor sunete, cele şapte aşa cum le cunoaştem şi noi din gama sonoră.

Astfel, fiecare literă a alfabetului poate fi rostită pe fiecare din cele şapte note sau tonalităţi. De exemplu alfabetul limbii române are 24 de litere, fiecare combinaţie între toate literele duce la 576 de combinaţii, doar dacă le considerăm combinate două câte două.

Dacă înmulţim 576 cu 7 note muzicale obţinem 4032 de combinaţii litere-sunete. Asta este doar o variantă simplistă, cu litere luate două câte două, adică A cu A, apoi A cu B, şi tot aşa … F cu T … până la Z cu Z.

Dar dacă extindem ideea la combinaţii pe baza înşiruirii logice de cuvinte, care alcătuiesc frazeologia în limba respectivă, câte rezultate avem? Practic nelimitate!

Dintr-o asemenea perspectivă sunetele determinate de rostirea cuvintelor produc efecte pe măsură.

Cercetătorii, mai ales cei ruşi, au pus în evidenţă faptul că ADN-ul poate influenţa orice structură aflată în jurul său.

Dar legătură are ADN-ul?

Reprezintă ADN-ul o modulare a unor sunete primordiale care nu pot fi auzite de fiinţele vii?

Foarte posibil, atâta timp cât ADN-ul ca structură energo-informaţională se află la baza oricărei forme ce există în Univers, însufleţite sau neînsufleţite. Aici ne apropiem de sunetele rostite sub forma modulaţiilor sonore exacte, adică a cuvintelor rostite în fiecare limbă a naţiunilor Pământului.

Arta energiilor cuantice din ADN

Mergând pe firul ideii, să spunem că mantrele, ca şi rugăciunile rostite conştient, pot determina modificări extraordinare la un moment dat, în propriul organism.

Spre deosebire de orientali, şi mai ales spre deosebire de călugării din Asia Centrală, în ţările occidentale oamenii trăiesc într-un ritm trepidant, şi de cele mai multe ori majoritatea ajung la dezechilibre energetice, acestea provocând cu timpul boală dacă nu sunt remediate la timp.

Cercetătorii care au studiat învăţăturile orientale şi în mod special mantrele, au ajuns la concluzia că aceste mantre, care sunt modulaţii sonore exacte, conţin o doză informaţională masivă care are proprietatea de a transforma ţesuturile aducându-le la starea lor originară, chiar dacă omul respectiv este sănătos.

Sunetele emise prin rostirea mantrelor au efect imediat asupra întregii activităţi celulare şi a aurei, imprimându-se în ADN şi producând efecte de regenerare.

Desigur ar trebui să ne gândim la cât efect ar avea dacă rostim mantre de câteva ori pe zi sau dacă rugăciunile noastre vor avea rezultatele dorite, atâta timp cât stilul nostru de viaţă ne bombardează cu energii ce perturbă echilibrul corpului nostru şi al aurei.

Sunetele şi rolul lor în vindecarea bolilor

Ce spuneţi de agresiunile provenite de la cei din jurul nostru, atât verbal, cât şi prin gânduri?

Ar trebui să ştiţi că şi gândurile atunci când le spunem doar în mintea noastră, ele sunt emise pe o lungime de undă sonoră pe care creierul nu o percepe, ca în cazul urechii, dar pe care mintea o recepţionează. De aceea gândirea influenţează mult mai mult decât cuvintele.

Atât mantrele orientale, cât şi rugăciunile occidentale nu pot avea un efect dorit dacă nu este conştientizată energia din sunet şi puterea acesteia, energie şi putere pe care le îndreptăm prin atenţia noastră către zona cu probleme din interiorul nostru. Şi astfel ne putem vindeca de un dezechilibru sau de o boală uşoară, bineînţeles dacă suntem lăsaţi în pace de către cei din jurul nostru, să stăm în linişte pentru a putea reuşi ce ne propunem.

În concluzie

Prin pronunţarea de mantre şi rugăciuni, simţite la propriu datorită înţelegerii lor, şi a conştientizării energiei sunetelor din ele, avem posibilitatea de a transforma şi a ne eleva spiritual şi lumesc, pentru a putea evolua spiritual mai uşor, mai frumos, mai bine.


Rămâi minunat:

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
Olivia

Într-adevăr, mantrele au o vibrație magică!

Tamis Roma

Vechi studii de fizica acustica si a undelor , dar mereu actuale .Intr-adevar foarte interesant de aprofundat .Recomand calduros tuturor .

trackback

[…] Cimatica – Magia Sunetului […]