În spiritualitate există multe curente și unele dintre ele sunt bazate pe conexiunea cu Adevărul, iar altele se conectează la o iluzie bine construită.
Toți și niciunul ar fi un răspuns… Având în vedere unicitatea fiecărui om, oare chiar este atât de important cine deține Adevărul și cine nu? Răspunsul și aici ar fi cel puțin ambiguu dacă nu paradoxal: da și nu. Diferența o face nivelul de percepție al realității.
Spre exemplu, un om poate să perceapă un adevăr de la nivelul Acceptării pe când alt om să perceapă adevărul de la nivelul Mândriei. Cum suntem într-o fluctuație continuă între nivelurile conștiinței, luciditatea devine esențială pentru a înțelege rolul nostru într-un context, într-o situație.
Fiecare om are dreptatea sa, fiecare om este construit diferit, de aceea va percepe experiențele prin care trece conform filtrelor sale, filtre care provin din propria-i construcție. De aceea am scris în primul paragraf că toți oamenii au dreptate, filtrele noastre sunt diferite. Totodată, Adevărul absolut nu poate fi exprimat, ci poate fi simțit dar, atunci când intră pe tărâmul dualității, prin diviziune, acesta își pierde esența. Iată și motivul pentru care am scris că niciun om nu posedă cu adevărat Adevărul (în dualitate).
În spiritualitate există multe curente și unele dintre ele sunt bazate pe conexiunea cu Adevărul, iar altele se conectează la o iluzie bine construită. Aici avem diferența între Adevăr și dogmă, motiv pentru care am scris că e important cine are dreptate, fiindcă, prin acel om se simte Adevărul, se simte transmutarea dualității, prin urmare, omul nu mai este atașat de vreo extremă.
Când cineva se atașează de o extremă, de un bine, de un rău, chiar dacă este bine intenționat, rămâne pe tărâmul dualității. Acel om, am putea spune că nu este cu adevărat în Adevăr în acel moment, ci este prins în gândirea duală. Dacă aducem paradoxurile în discuție, acestea ne vor arăta că toate iluziile fac parte din Adevăr și astfel am putea spune, din nou, că toți oamenii au dreptate.
Atunci când ajungem în Confuzie ne ajută relaxarea minții și detașarea de căutare. Astfel, în fiecare moment ne putem adapta în funcție de context și Adevărul curge prin noi, fiind conectați la el. De aceea, nu contează cu adevărat cine deține Adevărul, ci cine este în Adevăr.
Greu cu receptivitatea într-o societate care, pe de o parte ne-a educat să fim emisivi, să fim reactivi, să ne apărăm bucățica, să fim posesivi și pe de altă parte să ascultăm doar de figura autoritară precum un câine ascultă doar de stăpân. Pentru ca un om să fie emisiv, este important să fie receptiv pentru a înțelege unde, ce, cum, când și către cine emite. Omul care revine către conștiență prin conexiunea cu conștiința are tendința să fie constructiv, creativ, benefic pentru cei din jur și pentru sine.
Întorcându-mă la ideea menționată mai sus despre nivelurile de percepție a realității, cu cât ni se lărgește perspectiva, cu atât realizăm vastitatea (am putea spune infinitul) Adevărului. Astfel, contează cu adevărat să fim în simțire, să fim în centrul ființei noastre, nu să căutăm să dezlegăm ițele întortocheate ale Adevărului.
A avea o perspectiva mai largă înseamnă totodată a fi mai aproape de Adevăr. Să îți dau un exemplu: un om care este într-un moment de Furie va avea o percepție limitată asupra realității. Dacă unui alt om i se întâmplă în același moment același lucru ca celui cuprins de furie dar este la nivelul Acceptării, va percepe lucrurile diferit față de primul. Amândoi sunt în propriul adevăr, însă cel care este la nivelul Acceptării va cuprinde mai mult Adevăr ca cel cuprins de nivelul Furiei.
Lucrurile se pot schimba oricând și astfel, cel cuprins de furie să intre în acceptare, iar cel cuprins de acceptare să intre în furie. Dacă exersăm revenirea către luciditate, dacă devenim cu adevărat conștienți în moment, avem șansa de a înțelege această dinamică și astfel să acționăm, sau nu, în consecință. Dacă oamenii ar învăța să nu acționeze atunci când sunt într-o stare joasă nealchimizată, lucrurile s-ar îmbunătăți enorm în relațiile interumane.
Pentru omul care este în Adevăr totul este posibil pentru că totul este permis. Știu că această afirmație poate deranja, însă asta nu înseamnă că nu este validă. Conform vorbei pe care ne-a lăsat-o Sfântul Augustin „Iubește și fă ce vrei!”, omul care este în Adevăr, pentru că poate cuprinde realitatea cu percepția sa, nu va fi copleșit de stările joase și astfel va lua decizii benefice pentru Sine și pentru cei din jur. Amuzant este faptul că nu noi decidem cine este în Adevăr, crezând că noi decidem este modalitatea prin care ajungem să fim blocați în iluzii, prin urmare am putea spune că doar Adevărul decide.
Aici vom ajunge cu toții, nu vom mai avea nevoie de legi, de reguli, de forțări, pentru că vom fi în Adevăr și vom înțelege. Până când rasa umană va ajunge acolo, facem și noi tot ce putem, oricum asta facem.
CURAJ!
