Cine sunt Arcturienii?
© Vashta Narada’s Galactic Art (link către site-ul ei găsiţi la finalul articolului)
Timp estimat de citire: 4 minute

Originari din constelaţia Boarul, arcturienii au parcurs şi ei drumul pe care noi ne aflăm, fiind membri în Confederaţia Galactică chiar cu mult înainte ca vreo formă umană să fi existat pe Pământ.

În ultimii ani publicaţii de profil esoteric şi paranormal din lumea întreagă au dedicat pagini întregi problemei extraterestre.

Dacă cercetătorii ufologi prin intermediul ştiinţei nu au reuşit încă să descifreze un asemenea mister, nefiind chiar palpabil ca majoritatea lucrurilor, soluţia de a găsi răspunsuri la o asemenea chestiune a venit prin intermediul celor interesaţi şi pasionaţi de paranormal şi spiritualitate.

Deşi există un public numeros care la ora actuală este interesat direct sau indirect de fenomenul OZN şi civilizaţiile extraterestre, totuşi există încă mult scepticism în privinţa unor asemenea realităţi.

De ce?

Pentru că au fost numeroase cazuri de mistificare şi de falsuri, fie a autenticităţii vreunui OZN, fie a autenticităţii vreunei creaturi extraterestre presupusă a fi fost capturată de către cine ştie cine.

Fenomenul OZN – Marele Contact

Celebrul scandal şi marea mistificare din jurul cazului Roswell din 1947 sunt suficient de concludente pentru a înţelege că există interese pentru a ascunde adevărul, în spatele unei cortine de explicaţii puerile şi scopuri oculte de dezinformare deliberată a populaţiei.

Dar dincolo de asemenea situaţii, care mai de care mai bizare, este necesar să admitem că acolo sus, undeva în spaţiu, există fiinţe extraterestre care ne observă la fel cum noi analizăm un muşuroi de furnici de exemplu.

Şi nu ne observă neapărat din curiozitate, cât mai mult pentru a vedea comportamentul nostru şi cum ne tratăm noi între noi, în interiorul speciei noastre.

Vă daţi seama că dacă decenii la rând – să nu mai spunem de 2000 de ani de conflicte aproape neîntrerupte – au observat că oamenii Pământului se războiesc între ei, asemenea civilizaţii extraterestre nu aveau niciun interes să vină pe planeta noastră.

Pentru ce…?

Ia imaginaţi-vă că sunteţi nişte cercetători şi vă duceţi în expediţie în mijlocul Africii, unde şi la ora actuală trăiesc triburi care nu prea au tangenţă cu lumea civilizată.

Acei băştinaşi, oricât aţi încerca să-i educaţi, rămân fideli tradiţiilor lor şi mentalităţilor moştenite de-a lungul generaţiilor, bazate pe puterea clanului, pe superioritatea fizică şi nu în ultimul rând pe lupta – mai mult sau mai puţin reală sau simbolică – în interiorul tribului atunci când este cazul de a se numi un nou conducător. Deci vorbim despre nivele de inteligenţă şi conştiinţă.

Dacă aţi observa că în interiorul acelui trib apar conflicte reale, v-aţi băga să le amortizaţi?

Eu cred că nu, deoarece le-aţi încălca obiceiurile şi tradiţiile şi s-ar putea ca băştinaşii să vă trimită repejor pe lumea cealaltă.

Din punctul acesta de vedere, triburile reprezintă o conştiinţă colectivă, situată însă în partea de jos a evoluţiei. Şi asta pentru că deşi întregul trib respectă regulile moştenite de la strămoşii lor, în interiorul tribului viaţa este bazată pe noţiunile de respect prin legea celui mai tare sau mai capabil fizic. Un fel de selecţie naturală în genul teoriei lui Darwin.

Evoluţia sub lupa ştiinţei

Să nu uităm un lucru de altfel foarte important, şi anume că la ora actuală, psihologia definea oamenii de succes până în urmă cu câţiva ani cu sintagma de „mascul alfa”, adică cel care domină şi conduce. O tipologie foarte apropiată de mentalitatea membrilor unui trib.

Cu totul altceva este atunci când vorbim despre o conştiinţă colectivă elevată, un exemplu în acest sens fiind albinele.

Chiar dacă un roi este alcătuit din câteva mii de albine, aparent doar ele sunt de sine stătătoare, căci în realitate viaţa şi activitatea albinelor se desfăşoară pe baza conceptului de conştiinţă colectivă.

Ce presupune însă noţiunea de conştiinţă colectivă?

Luaţi un exemplu simplu al propriului corp.

Dacă vă loviţi în ceva dur şi vă doare, întregul corp resimte durerea, chiar dacă doar locul respectiv de pe corp a constituit punctul de impact. De ce resimte întregul corp? Pentru că sistemul nervos înregistrează semnalul dureros transmiţându-l tuturor celulelor. Noi nu ne dăm seama de faptul că întregul corp resimte durerea, dar cercetările au demonstrat că aşa este.

Să revenim la arcturieni.

Această civilizaţie care de sute de mii de ani trăieşte în planul dimensional 5, este una totalmente paşnică.

Originari din constelaţia Boarul, arcturienii au parcurs şi ei drumul pe care noi ne aflăm, fiind membri în Confederaţia Galactică chiar cu mult înainte ca vreo formă umană să fi existat pe Pământ.

Magia şi tehnologia spirituală

Aşa cum susţin şi afirmă mulţi mediumi care au contact cu arcturienii, aceştia reprezintă prototipul ideal al omenirii viitoare, adică aşa cum ar trebui să devină civilizaţia noastră peste câteva sute sau mii de ani, complet lipsită de negativism.

Faptul că ei sunt de sute de mii de ani o civilizaţie cu o conştiinţă colectivă, indică foarte clar că necesarul pentru fiecare individ în parte este cunoscut şi este realizat de către colectiv. Astfel putem considera că toţi arcturienii lucrează pentru toţi, atunci când se manifestă anumite cerinţe.

Desigur că asta ar putea să sune în urechile unora drept societate comunistă sau utopică, dar iarăşi vă îndrum ca exemplu către celulele organismului vostru. Oare nu lucrează toate la unison? Nu-şi fac ele pentru ele aceleaşi servicii? Evident că da! Să nu spuneţi vreodată că celulele corpului vostru sunt comuniste!

Datorită faptului că civilizaţia arcturiană acţionează ca un Întreg, deşi în interiorul ei fiecare individ îşi păstrează identitatea, multe alte civilizaţii din galaxie au beneficiat de ajutorul lor când a fost vorba de interferenţele cauzate de către reptilieni.

Se poate spune că arcturienii sunt „Gardieni ai Conştiinţei” şi contribuie prin intermediul cunoaşterii lor vaste oriunde conştiinţa fiinţelor este pusă în pericol de către agresiuni diverse, venite din partea speciilor care sunt axate pe control şi dominare.

În altă ordine de idei arcturienii ajută omenirea pe nivelele emoţional, mental şi spiritual, la fel ca şi pleiadeenii, fiind recunoscuţi de către multe alte civilizaţii din cadrul Confederaţiei Galatice ca foarte buni vindecători ai traumelor emoţionale, mentale şi chiar spirituale, în cazul din urmă fiind vorba de folosirea greşită a Liberului Arbitru care atrage pedepse de tipul bolilor sau a unei vieţi terestre plină de greutăţi.

Arcturienii şi salvarea omenirii

De asemenea conştiinţa colectivă arcturiană în ansamblul ei se ocupă de trecerile dintre planul fizic şi cel astral, atunci când oamenii îşi încetează existenţa şi părăsesc planul fizic tridimensional, mergând în alt plan unde aşteaptă o nouă existenţă.

În timpul dintre două întrupări sau existenţe spiritele oamenilor Pământului sunt ajutate de către arcturieni să-şi conştietizeze greşelile şi să îndrepte ce se poate îndrepta în următorul program de viaţă din întruparea viitoare.

Despre conştiinţa colectivă arcturiană vom mai vorbi, deoarece această civilizaţie este ca un fel de Eu superior al speciei umane.


Rămâi minunat:

VIAVastha
Articolul precedentOZN – avangarda Confederaţiei Galactice – I
Articolul următorAnunnaki din spatele Illuminati – II
Magic şi mistic, două căi complementare prin care adună informaţia şi o transpune ştiinţific şi ezoteric într-o largă paletă informaţională pe înţelesul tuturor. Meer Lyn are o personalitate asemănătoare unui jongleur ancestral.
0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
35 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Georgiana
Georgiana
3 years ago

Frumos explicat si cu referire la exemple. Acum mi-am clarificat si eu anumite chestiuni neintelese pe deplin.
Multumesc, Cosmos.

George Mihai
3 years ago

Cum dsu de ei?

Andrei S. Grama
3 years ago
Reply to  George Mihai

Prin intenţie în mare parte, dar îţi trebuie o vibraţie bunicică pentru că nu “coboară” foarte “jos”. Recomand Conectarea cu Arcturienii (David Miller).

George Mihai
3 years ago
Reply to  George Mihai

Multumesc!

Andrei S. Grama
3 years ago
Reply to  George Mihai

Hai să fie primit

Georgiana Crâmpiță
3 years ago

Frumos explicat si cu referire la exemple. Acum mi-am clarificat si eu anumite chestiuni neintelese pe deplin.
Multumesc, Cosmos.

Valentina Popescu
3 years ago

Eu îi stiu.Da,poți lua legătură cu ei dacă tu ai nevoie și ești destul de deschis la suflet (nu la minte!) pentru asta…

Tudor Dumitru
3 years ago

Se pare ca numai pe romani nu-i ajuta!!!

Revista Cosmos
3 years ago
Reply to  Tudor Dumitru

Doar pe cei care merită 🙂

Georgiana Crâmpiță
3 years ago
Reply to  Tudor Dumitru

Ajuta, ajuta si eu le-am cerut si le cer ajutor si functioneaza

Badea Toni
3 years ago

Chiar asa e?

Revista Cosmos
3 years ago
Reply to  Badea Toni

Chiaraşa.

Doina Talaba
3 years ago

Le putem cere ajutor?

Revista Cosmos
3 years ago
Reply to  Doina Talaba

Sigur că da. Conectarea cu Arcturienii (David Miller) e o carte practică pentru comunicarea cu ei. Puteţi încerca şi autori ca Sal Rachele sau Tom Kenyon.

Doina Talaba
3 years ago
Reply to  Doina Talaba

Mulțumesc!

Jeni Doloiu
3 years ago

Mulțumesc !

Revista Cosmos
3 years ago
Reply to  Jeni Doloiu

Şi noi!

Christian Pop
3 years ago

Deci o sa puna biserica caini pe voi daca vede asta ! 🙂

Revista Cosmos
3 years ago
Reply to  Christian Pop

Unii cu câini, alţii cu lupi.

Georgeta Dragne
3 years ago
Reply to  Christian Pop

Biserica cu separarea,spiritualitatea cu unificarea !

Christian Pop
3 years ago
Reply to  Christian Pop

Si de a controla .. care a fost scopul cruciadelor ?

Virginia Chiselita
3 years ago
Reply to  Christian Pop

Am Eu mai multi caini si lupi CA biserica.Daca suntem constienti in Fiecare clipa si nu ne coboram vibratiile nu au cum sa ne atace.

Virginia Chiselita
3 years ago

Da ,dar nu au voie sa se amestece in viata noastra .Omul este cea mare vibratie din univers dar cineva a avut grija sa ne faca sclavi.

Badea Toni
3 years ago

De unde stii?

Revista Cosmos
3 years ago

Hehee Virginia, poate cândva a fost aşa… dar la cum ne comportăm ca şi societate nu mai avem de mult vibraţia de altă dată.

Edy Alex Edy
3 years ago

pai cred ca sunt ceva factori .. cred ca corpul nostru functioneaza ca o masina daca la o masina bagi ulei nepotrivit carburant amestecat cu apa etc se va defecta asa si noi chimicalele din mancare si apa ne otravesc si ne scade din vibratie totul face parte din un mare plan care ne vrea sclavi

Florina Stan
3 years ago

Asa este nu au voie sa se amestece in viata oamenilor ,doar de noi depinde asta

Edy Alex Edy
3 years ago

Pai sau amestecat

Edy Alex Edy
3 years ago

Cei ce ii numim iluminati sunt extraterestri incarnati gen isus .. care controleaza totul sistemul financiar piata sanatatea armele scolile etc

Edy Alex Edy
3 years ago

Noi suntem intrun sistem atat de incatusati incat credem ca suntem liber suntem dependenti de chimacale

Mihail Nastase
3 years ago

DACA UNII SE CRED INFERIORI FATA DE CE SINTEM, SINT OAMENII SA SE ABTINA. FIINDCA E O REALITATE. OAMENII AU EVITAT WW3, NU ALTE FIINTE. DOVADA DE DEZVOLTARE SPIRITUALA F PUTERNICA SI CONTINUA A OMENIRII.

Marica Nicolae
3 years ago

Consumati responsabil !!

Revista COSMOS
3 years ago

Florine, pe cunoaştere în general.

Revista COSMOS
3 years ago

Hai mă Narcise că pe Dumnezeu îl vezi zilnic.