Cine sunt Fondatorii
© CC0 / Pixabay

 Aceste Conştiinţe care se numesc Fondatori se ocupă cu coordonarea evoluţiei tuturor civilizaţiilor.

Aşa cum ştim din cercetările realizate de astrofizicieni în ultimii ani, cu ajutorul aparaturii moderne de investigaţie a universului, există mii şi mii de galaxii împrăştiate peste tot în cuprinsul cosmosului.

În urmă cu vreo doi ani se descoperise, datorită telescopului spaţial Hubble, cea mai îndepărtată galaxie faţă de noi, aflată la aproximativ 15 miliarde de ani lumină. Vă daţi seama? Şi încă nu era cea mai îndepărtată, deoarece până la acel moment, doar până la distanţa aceea putea să pătrundă capacitatea telescopului spaţial. Deci distanţa poate fi la un moment dat mult mai mare.

Cu toate acestea, chiar şi galaxia noastră ni se pare enormă cu cei 100.000 de ani lumină diametru. Adică atât de mare este încât luminii, care călătoreşte cu 300.000 de kilometri pe secundă, îi trebuie 100.000 de ani să ajungă în cealaltă margine a galaxiei.

Dacă admitem că numărul civilizaţiilor existente în Calea Lactee ar fi de doar 100, să zicem că ar mai fi în fiecare galaxie un acelaşi număr de civilizaţii, şi la câte mii şi mii de galaxii există, cu certitudine am putea avea o imagine despre un univers plin de civilizaţii inteligente.

Deşi ecuaţia Drake, care stabileşte printr-o formulă un posibil număr de civilizaţii în galaxia noastră, ridică numărul civilizaţiilor din Calea Lactee la 10 miliardede civilizaţii în varianta maximă, putem să luăm în considerare o medie de 10 miliarde de civilizaţii, deci de 10 ori mai puţin. Şi tot sunt foarte, foarte multe.

Dar nu asta contează ci mai degrabă am putea să ne întrebăm ce linii genealogice au aceste civilizaţii în galaxia noastră?

Dacă ele sunt prezente într-o medie de 10 miliarde, în alte galaxii dacă luăm aceeaşi medie, ar putea fi universul plin de civilizaţii inteligente care explorează spaţiile cosmice.

Cine a creat toate aceste civilizaţii peste tot în univers?

Logica ar spune că există un Creator care a creat toate aceste forme de viaţă. Asta este cât se poate de adevărat, însă trebuie să existe nişte Conştiinţe care, odată create, să aibă în supraveghere toată Creaţia, deoarece Creatorul nu este un spirit sau o fiinţă propriu zisă, ci El este Energia de peste tot. Şi atunci aceste Conştiinţe care se numesc Fondatori se ocupă cu coordonarea evoluţiei tuturor civilizaţiilor.

Există de exemplu cărţi scrise de Sal Rachele, medium american prin care se transmit informaţii pentru nivelul Pământului şi al omenirii.

De asemenea în ultimii ani Fondatorii şi-au lărgit aria de contacte pe Pământ astfel încât la ora actuală sunt câţiva zeci de mediumi în toată lumea prin care Ei şi Arcturienii trimit mesaje, inclusiv în România.

Dar Fondatorii se ocupă de întreaga Creaţie şi ni-i putem imagina ca pe nişte zone imense ale universului, chiar dacă ei sunt în dimensiunea a 12-a, care pot avea mărimi de ordinul miliardelor de ani lumină fiecare ca şi cuprindere. Sau cel puţin de câteva miliarde de ani lumină.

În interiorul fiecărui Fondator se pot petrece fenomene energetice de mare anvergură, la fel cum circulă de exemplu informaţia şi biocurenţii în interiorul creierului nostru. Astfel aceste procese din interiorul fiecărui Fondator pot coordona direcţiile de evoluţie în univers, prin intermediul rezultatelor create de aceste fenomene.

Pentru că forma cea mai răspândită în spaţiile cosmosului este cea umanoidă, cu toate derivatele sale, rezultă că linia primordială de creaţie a fiinţelor peste tot în univers este aceasta, şi custodia creării ei s-a dat unei civilizaţii dimensionale din dimensiunea a 9-a, numită Felinoidele.

Desigur că există mai multe astfel de civilizaţii dimensionale, dar principalele sunt două: Felinoidele şi Carianele.

Felinoidele sunt entităţi similare cu pisicile de pe Pământ, asta ca să puteţi înţelege cu mintea, doar că la nivel de înfăţişare sunt spirite foarte luminoase, ele având sarcina de a răspândi peste tot în universul fizic mai ales calitatea de compasiune şi simţul protecţiei.

Nu degeaba egiptenii au pictat pe pereţii templelor lor pisici considerându-le fiinţe divine.

Felinoidelor de altfel li s-a încredinţat linia de evoluţie a fiinţelor cu Scânteia Divină în suflet, în timp ce Carianelor li s-a încredinţat linia de evoluţie a fiinţelor lipsite de Scânteia Divină în suflet, pentru a se vedea de-a lungul erelor universului care dintre liniile evolutive răspunde cerinţelor universului.

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

28 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
Nicoale Mihai

Interesant la superlativ desigur ca sa intelegem trebuie si un pic de imaginatie si timp in rest santem martori la ce va fi ne vom mira cu siguranta si plecam mai departe …poate asa mici si insignefianti nu am facut degeaba umbra pamantului..

Daniela Stan

Super intersant, intr-un fel sau altul in fiecare dintre noi se afla cate un Fondator. Intrebarea este, cati pot atinge nivelul acelei constiinte intr-o viata de om?

Dan Grigorescu

P.S DESCHIDETI URECHIA SI OCHIUL INTERIOR CACI YO ACUM VA VORBESTE TOT TIMPUL SI VA DEZVALUIE ADEVARATA CUNOAS-TERRE SI LASATI NIMICURILE LA O- PARTE CACI INTRE OM SI DUMNEZEU IN-TOT-DE-A UN-A A EXIS-TAT-A OR-GOL-IUL CE-R ACUM A VENIT TIMPUL DIN UR-MA SA-L UMPLE-TI CU VOI CEI ADEVARATI

Andrei S. Grama

Dragă mare profet, te rog scrie cu litere normale. Nu e nevoie să ţipi la noi.

Marcu Horatiu

Un asemenea fondator s.ar face inteles oricarei fiinte

Cezar Cez

Omul ar fi la nivel de bacterie pt o civilizatie mai avansata doar cu un milion de ani ..daca vorbim de energie atunci e aproape de neimaginat o civilizatie galactica capabila sa utilizeze energia a sute de milioane de stele Daca vorbim de hiperspatiu si dimensiunea a 4 atunci exista ingeri iar dimensiunea unei asemenea creaturi depaseste 25 m sunt destule imagini surprinse astazi cu greu mai poti face rost de filmul din 1982 pe care astronauti rusi care au fost amenintati si care desi nu au mai fost lasati sa zboare nu au retras ce au declarat si intalnirea lor cu ingeri este surprinsa in film

Dan Grigorescu

CE CONTE TI-E JENA SA-L NUMESTI PE YO-SUA CEL CE ESTE SI-L NUMESTI AVATAR SAU CREZI OARE CA ACUM LA MIILOC CE-I INCEPUT SI SFISIT AL UNUI CICLU COSMIC SI ARE LOC O PURIFICARE SI REFA-CER-E A T-EREI A VENIT PE PAMINT UN SIMPLU AVATAR AL ROMANIEI FOND-A -TOREI PA-STI NU CE ZIC?

Revista Cosmos

“Cel ce ştie, nu vorbeşte, cel ce vorbeşte, nu ştie” – Hermes Trismegistul

Dan Grigorescu

CACI INTELEPTUL INVATA SI DE LA O PIATRA IN TIMP CE PROSTUL OR-GOL-IOS NU INVATA NICI DE LA DUMNEZEU CE MAI ZICE HER-MES TRIS-T-MEG-A-ISTUL DESPRE ASTA?

Revista Cosmos

Ar zice ca totul e relativ… Sfintii sunt fosti pacatosi, in timp ce orice pacatos daca vrea poate veni un sfant… Ce spui tu aici tine de Gnoza mai mult despre care sunt convins ca nu stii prea multe. Si cam amesteci misticul cu religiosul si cu filozofia spirituala, ceea ce e destul de riscant. Cunoasterea n-are nevoie de sisteme de interpretare, Cunoasterea e o experienta directa care se traieste in functie de propriul nivel evolutiv.

Dan Grigorescu

IAR YO NU VORBESC CI SCRIU CE-R E SCRIS SI NU-I MAI CITATI PE MORTI CACI DE NU STITI TOTI SUNT INVIATI ACUM CA SI VOI CE AVETI SA SPUNETI DIN PROPRIA VOASTRA MINTE SI TRAIRE-DACA AVETI

Revista Cosmos

Mie imi e clar ca esti bazat doar pe chestiile strict religioase din care incerci sa dezvolti o folozofie spirituala. Faci eroarea de a spune ca unii sunt morti. Orice fiinta e vie chiar daca trupul moare ca sa zic asa, iar tu faci aceeasi eroare ca marea majoritate care considera ca trupul e omul. Omul e spiritul din trup, acela e adevaratul om. Dar daca vrei polemica inutila doar pe baza unei cunoasteri partiale pe care o detii, iti spun ca nu e locul aici pentru asa ceva. De altfel icoanele de pe pagina ta spun totul in acest sens.

Dan Grigorescu

M-ATI-INTELES VAD TOTAL GRESIT YO AM SPUS CA TRUPUL E TEMPLUL REFLEXIA MATERIALA A TRINITATII DIN INTERIOR CARE E NEMURITOARE SI CORESPUNDE TRINITATII DIN RELIGILE TRINITARE ADICA MINTE-INFORMATIE-TATAL SPIRIT-IUBIRE-MATERIE-FIUL SI SUFLET-PUTERE ADICA SFINTUL DUH CORESPUNZIND CU TOT CE-I INTREIT IN UNIVERS NICI YO NU VOI INTRA CU VOI IN POLEMICI INUTILE CACI N AM VENIT SA IAU NIMIC CI SA DAU TOTUL SFATUL MEU ESTE SA CORELATI TOTUL CU TOT RELIGILE CU STIINTELE MICUL CU MARELE SI CADEREA UNEI FRUNZE CU MISCAREA GALAXIEI VEDETI FONDUL NU FORMA SI IN PRIMUL RIND EMANATI NEINCETAT IUBIRE-CULOAREA VERDE SI VETI PRIMII NEGRESIT CUNOASTERE LA ESENTA CULAREA AURIE -VIOLET CACI YO-SUA E CALEA YO SUNT ADEVARUL IAR VISNU-I-SUS [CACI IN VID NU EXISTA ILUZIA COSMICA CI ULTIMA REALITATE]-VIATA PA-STI ATUNCI CIND NE VOM VEDEA ADEVARATA FATA/

Dan Grigorescu

P.S SI VETI AVEA PUTERE INFINTA DEVENIND COCREATORI-DUMNEZEI PLANETARI SI NU MATERIALISTI RESPINGIND RELIGILE CA CA SI FANTOSELE FARA SPIRIT DIN 7,41 MILIARDE SCADE 741 MILIOANE SI VEZI CITI RAMIN CE REPREZINTA SI UNDE -[CACI NICI UNDE NU VOR MAI FI-] SE DUC

Revista Cosmos

Dan Grigorescu de la msiticism ai trecut la stiintific, probabil nu ai observat in toate postarile noastre ca exact asta facem. Deci observatile tale nu-si ating fondul deoarece noi chiar de la inceput am redat informatiile intr-un sens stiintific informational daca nu ai bagat de seama.

Andrei S. Grama

Eu nu pot sa citesc ce spune nea Dan, ma sparg la ochi majusculele alea.

Dan Grigorescu

YO NU VAD PRE BINE NU TE UITA LA FORMA UITA-TE LA FOND SI VEZI LA CUVINTELE ANUME DES–IN-PARTITE CITE SENSURI AU SI CU CE SE CORELEAZA ACESTE SENSURI

Revista Cosmos

Dan Grigorescu aş zice că din contră vezi destul de bine ce am scris noi, atâta timp cât datorită acestui aspect te-ai gândit să postezi aici. Deci poveşti din astea sunt pentru alţii, nu pentru noi…

Dan Grigorescu

NU SUNT POVESTI YO DACA SCRIU DE MINA PESTE O ZI NU-MI MAI INTELEG SCRISUL SI DACA V-AM DARANJAT CU INCULTURA SI CU DOGMELE MELE RELIGIOSE VA ROG SA MA SCUZATI SA-MI COMUNICATI SI N-AM SA VA MAI DERANJEZ AM POSTAT LA VOI PENTRU-CA APRECIEZ INFORMATIA PE CARE O DATI DAR AM CREZUT CA A VENIT TIMPUL SA II ARATATI OMULUI CUM SA PRINDA PESTELE NU SA IL DATI DE-A GATA IAR FAPTUL CA TREC DE LA UNA LA ALTA ESTE CA YO GINDESC PE 8 PLANURI DE CONSTIINTA IN ACELASI TIMP CINE INTELEGE INTELEGE CINE NU ASTA E

Revista Cosmos

Una e sa scrii de mână, şi alta e să tastezi pe tastatură unde literele oricum se scriu corect. Apreciem oricum mentiunea ta şi te asigurăm că noi chiar asta facem, îi învăţăm pe oameni să pescuiască, şi dacă n-ai înţeles asta, cu cele 8 conştientizări ale tale pe 8 planuri de conştiinţă în acelaşi timp, asta este doar problema ta.

Dan Grigorescu

STIINTA FARA A LUA IN CONSIDERARE CON-STIINTA NU VA AFLA NICIODATA ADEVARUL DACA ATI INTELES FIZICA CUANTICA IAR VOI ARATATI IN MARE UNIVERSUL SI NU STITI CUM A FOST CREAT SI NICI ESNTA LUI SI NU ARATATI OMULUI CUM SA CREEZE SI SA DEVINA UNIVERSUL DAR E NORMAL CONTE SA UMILITI PE CEI CE STIU MAI MULT PENTRU-CA ASA A FOST DE LA ISUS INTOTDEAUNA SI NIMENI NU-I PROFET IN TARA LUI MAI ALES IN ACEASTA TARA UNDE TOATE VALORILE ADEVARATE AU FOST INJOSITE SI NUMAI EVENTUAL DUPA MOARTE RECUNOSCUTE CA PARADOX DACA INTELEGI ESTE VOINTA MEA……HA HA HA

Revista Cosmos

Dan Grigorescu, judeci fără să înţelegi. Noi nu umilim pe nimeni, şi chiar folosim ştiinţa cu conştiinţă, însă putem observa “superioritatea” ta care n-are ce căuta nici aici, nici pe oricare alte pagini de Facebook. Ca urmare. te invităm să rămâi în dimensiunea ta şi să-ţi propovăduieşti această superioritate celor care te vor crede.

Andrei S. Grama

Nea Dane eu ma uit si la forme ca pana una alta fondul e in “spate”.

Dan Grigorescu

UITA-TE BEBERITULE SI IN SPATE CA NU STI CINE TE PINDESTE SI INTOTDEAUNA TREBUIE SA FI VIGILENT

Andrei S. Grama

Bine ca esti tu vigilent.

Revista Cosmos

Dan Grigorescu având în vedere că atitudinea ta e clar mistico-paranoidă te invităm să călătoreşti către alte spaţii dimensionale.

Gheorghe Mocanu

Da, pe intelesul tuturor, dar oare cat ar fi dispusi sa inteleaga cu adevarat?

Revista Cosmos

Cuvintele au limita lor.