Nu trebuie să dovedeşti existenţa sufletului, deoarece orice fiinţă conştientă este de fapt un suflet, iar existenţa în sine este incontestabilă.
Lynn – Cobra, este adevărat că sufletul pătrunde şi iese prin ochii persoanelor?
COBRA – Sufletul poate pătrunde şi ieşi prin mai multe deschizături ale corpului, prin multe chakre. Ochii sunt fereastra sufletului şi una din multele deschizături ale sufletului.
Lynn – Sufletul sălăşluieşte în corp, sau invers, corpul în suflet?
COBRA – Sufletul se reîntrupează în corp, sau mai bine zis proiectează o parte a esenţei sale în corp.
Lynn – Există vreo maşinărie de capturare a sufletului?
COBRA – Da, există. Există anumite tehnologii pe care forţele malefice le-au folosit, ce utilizează câmpuri magnetice foarte puternice şi unde plasmatice, folosite la capturarea sufletului şi la introducerea lui în alte corpuri fizice. Din anul 1996 aceste experienţe secrete au fost realizate în baze subterane.
Richard – Cobra, ai amintit că, în anul 1999 majoritatea Sufletelor evacuate de pe Pământ din planul Astral s-au îndreptat către unele planete din Pleiade. Unde se duc sufletele acum? Spre exemplu, multe persoane au decedat din anul 1999 încoace şi continuă să moară şi în zilele noastre. Aceste suflete se îndreaptă către Pleiade sau spre o altă locaţie?
COBRA – Aceste suflete nu se îndreaptă către Pleiade, ele intră pur şi simplu prin tunelul plasmatic şi ies în planul eteric şi astral, stabilindu-se acolo, în jurul planetei Pământ. Acum nu se mai duc către Pleiade.
Richard – Sunt în siguranţă acolo unde se află?
COBRA – Unele dintre ele da, unele nu.
Lynn – Cum se alege locul sigur sau mai puţin sigur pentru ele? Ele pot controla acest lucru?
COBRA – Depinde de gradul lor de conştientizare şi de circumstanţe. Unele dintre ele au mai mult control asupra acestor aspecte, altele au un control mai puţin. Trebuie să înţelegeţi că planurile plasmatice, eterice, precum şi o parte a planului astral încă nu sunt locuri sigure.
Lynn – Ce părere au entităţile extraterestre mai avansate despre dovada existenţei sufletului, sau despre faptul că, în esenţă acesta îi dă viaţă corpului uman?
COBRA – Nu trebuie să dovedeşti existenţa sufletului, deoarece orice fiinţă conştientă este de fapt un suflet, iar existenţa în sine este incontestabilă. Nu trebuie să-ţi dovedeşti ţie sau oricui că exişti, pentru că ştii că exişti.
Richard – Cobra, ce se întâmplă cu Sufletul oamenilor “răi” care vor părăsi planul Pământului din acest moment până la producerea Evenimentului?
COBRA – Depinde de gradul lor de deconectare de la „Sursă”. Dacă mai există o conexiune a sufletului întrupat cu corpul, cu alte cuvinte între fiinţa întrupată din carne, oase şi suflet. Aceste suflete vor trece printr-un proces de purificare şi vor alătura forțelor luminii la un moment dat. Dacă nu deţin acea conexiune, în momentul când vor fi în apropiere, vor fi transportate către soarele galactic central, majoritatea lor se află pe un plan plasmatic, unele pe planul eteric şi unele pe un plan astral inferior. Vor fi luate de pe aceste planuri şi duse către soarele central.
Lynn – Iezuiţii şi Nobilimea Neagră aparţin magicienilor negri de pe Atlantisul vechi?
COBRA – Da.
Richard – Cobra, la momentul Evenimentului, decomprimarea fiecăruia dintre noi va include o situaţie în care kudalini se va naşte în noi? Evenimentul va fi însoţit şi de o iluminare din cer?
COBRA – Aş putea spune că momentul Evenimentului nu va însemna neapărat ridicarea energiei kudalini în fiecare din noi, se va produce o trezire spirituală iar activarea kundalini se va produce într-o anumită parte a populaţiei terestre. Acest proces se va produce în mod gradual şi va începe în momentul Evenimentului.