Complexul de la Gizeh - II
© Bigstockphoto

Construcţia de pe platoul de la Gizeh este în realitate un templu, un sanctuar sacru în care în acele vremuri faraonii, Marii Preoţi şi maeştrii spirituali desfăşurau adevărate ritualuri de iniţiere.

Construcţia piramidelor de la Gizeh aşa cum spuneam nu a avut un rol de a etala grandoarea şi grandomania faraonilor, aşa cum iniţial s-a crezut de către cercetători. Dincolo de mărimea lor şi a blocurilor de piatră care pot pune probleme chiar şi celor mai performante macarale moderne, rolul acestor piramide a fost şi este acela de edificii spirituale.

Se pare că faraonii nu erau chiar pământeni, aşa cum s-a crezut multă vreme, deoarece mai nou s-a avansat ipoteza originii lor stelare. De altfel dacă o să vă uitaţi cu atenţie la orice reprezentare a scenelor de pe pereţii templelor egiptene, aşa cum le puteţi vedea pe internet, unele siluete sunt mai mici decât majoritatea care au înălţimea normală, iar altele sunt reprezentate în mărime mai mare, acestea din urmă fiind faraonii.

Logica ar spune că cei care au realizat lucrările de pe pereţii templelor cunoşteau două lucruri. Unul este cel despre importanţa ca rang-statut al celor din palat, aspectul fiind redat sub forma importanţei ca mărime în raport cu alte siluete desenate, iar al doilea că existau printre oamenii de rând – egiptenii localnici, fiinţe şi mai mici de statură, dar şi mai mari de statură respectiv faraonii.

Conținut dedicat abonaților. Nu ai cont? Click aici.

Următorul episod<< Complexul de la Gizeh – IComplexul de la Gizeh – III >>

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?