© Bigstockphoto

Astrologia reprezintă în realitate, Ştiinţa Cifrurilor Cosmice, cu ajutorul căreia vă puteţi eleva fiinţa în acest procesul de Ascensiune către 5D.

Salutari! Noi suntem Fondatorii!

Această etapă este prima din accesul către 5D, şi percepţia asupra voastră înşivă, respectiv „Cel ce se percepe pe Sine”, devine procesul prin care vă asiguraţi ridicarea de pe 4D către 5D, trecând de la dualitate la Unimea contrariilor într-o singură stare, în care dispare şi condiţionarea ca factor, şi dualitatea ca percepţie a perechilor de contrarii. 

În acest prim stadiu sunteţi în starea în care aveţi acces la primul nivel de Revelaţii în privinţa înţelegerii procesului de Ascensiune şi a efectelor acestuia asupra întregii voastre existenţe. Şi odată ajunşi pe acest nivel, vor începe să se manifeste primele capacităţi spirituale, deoarece acestea nu funcţionau datorită condiţionărilor din 4D, timpul ca noţiune duală şi liniară dispare – deşi corpul vostru încă se află în 3D – dar în mesajul următor vă vom explica ce se întâmplă din acest punct de vedere când corpul fizic, deşi se află încă în 3D, planul fizic al manifestării dualităţilor, este scos practic din starea duală când ajungeţi pe 5D şi starea sa devine una de 5D. Aceasta este practic teleportarea care implică efectiv lipsa manifestării timpului. Desigur că dincolo de semnificaţia sa astrologică şi cosmică, acest fenomen are consistenţa sa energo-informaţională care se manifestă prin intermediul unor tunele spaţio-temporale care sunt actualmente conectate cu portalurile de pe Pământ...

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

Următorul episod<< Contrariile Unimii – Dualitatea 4DContrariile Unimii – Continuumul Acum >>
Acest articol face parte 9 din 12 seria Contrariile Unimii
5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile