Orice încercare de trezire spirituală este imediat înlocuită cu un nou Matrix, mai modern, mai strălucitor.
Timp estimat de citire: 3 minute

Degeaba le spui oamenilor că sunt sclavi (asta știu și ei) dacă nu le spui și cum să iasă din această sclavie. Pentru asta, trebuie să cunoști Regulile Jocului.

Dintre toate posibilitățile probabile și improbabile ai apărut tu, Copilul Haosului, Cununa Creației, Lozul în Plic. Extratereștrii există pentru că Universul e prea mare și nu există pentru că șansele sunt prea mici. Oricum dacă ar exista, sigur i-ai vedea, la fel cum nu ratezi nicio conspirație.

Stăm și inventăm povești, cântece și mitologii, pentru că ne simțim prea singuri în această vastitate cosmogonică. Unii fac bani grei din imaginație, zici că au descoperit secretul vacuum-ului, trag materie din eter, mai ceva ca William Shakespeare. Stai așa! Cum poate mintea să-și imagineze ceva ce nu există?

Uite aşa, te-ai hotărât să părăsești și ultima bucată de Paradis, un loc cu hrană, protecție și căldurică asigurată. Uşor-uşor, te trezeşti la o realitate rece, despre care încă nu ştii mare lucru, dar eşti îndeajuns de curajos să vrei să afli mai multe. În timp, realizezi că eşti înconjurat de nişte oameni desemnați ca fiind familia ta, apoi de grupuri mai mari şi într-un final, de-o rasă întreagă. Nu știm de ce ne-am născut, dar ni s-au oferit diferite explicații în funcție de cum a mers treaba. Ba că maimuța, ba că barza, ba că nu știu ce… Imediat după primul ciclu de 7 ani, dacă nu te-a recrutat vreo agenție MILAB, viaţa îţi decurge relativ normal.

În timp ce crești şi treci prin sistemele de programare şi până mai târziu, când devii adult, ceva continuă să te apese, de parcă ai căile respiratorii obstrucționate mai tot timpul. Ți-e frică să tragi aer în piept mai tare, să nu cumva să te trezești din nou, pe altă lume. Cine știe… Simţi de fiecare dată că poți mai mult, că locul tău nu-i cel umil în care ai fost înșurubat cu forța. Ai încercat să faci ceva, dar de fiecare dată ai simţit un Văl, o ceață imposibil de penetrat. Treptat, te conformezi pentru a te adapta normalității. Stai cuminte în banca ta, nu vorbești neîntrebat și vii cât se poate de dimineață doar ca să poți să pleci cât mai târziu.

Ți se pare ciudat? Nu chiar, având în vedere că trăim într-un paradox continuu. Pe de-o parte ți se inoculează ideea cum că nu poţi ajunge prea departe fără carte, iar pe de altă parte ţi se spune că prea multă carte strică și că succesul provine dintr-o formă de jmekerie combinată cu mult tupeu. Aveai exemple în ambele cazuri. Apoi îi vezi pe alţii plini de „success”, fără să înțelegi ce este cu adevărat succesul. Cum de-au reușit? Deși empatia este departe de ei, acum sunt considerați Elite. Şi uite aşa, începe lupta interioară.

Începi şi creşti, iar în funcţie de percepţiile tale, îţi alegi un drum, alteori forţat de împrejurimi, alteori impus chiar de Sistem. Te orientezi şi tu cum crezi că-i mai bine. Doamne fereşte să te ducă părinții la un astrolog. Suntem oameni raţionali, ce naiba! Aşa că alergi după „ideea ta” de viaţă împlinită şi frumoasă, urmând tot felul de exemple mediocre.

Odată cu dezvoltarea creierului, începe să-ţi meargă şi mintea altfel. Dacă ai fost un copil cât de cât echilibrat, realizezi că lumea n-a fost chiar aşa de roz. Ba mai mult, afli de niște atrocități atât de mari, încât vei vrea imediat să nu fii asociat cu rasa din care tocmai ai aflat că faci parte. Te uiţi în istorie (inclusiv la cea neoficială) și te crucești. Realizezi că umanitatea a trăit în beznă și întuneric de mii de ani, iar vârful societății a fost de-un ocultism ordinar, sub pretextul că oamenii nu sunt suficienți de demni pentru cunoaștere și iubire.

Dar timpul trece și ajungi la bătrânețe și deși ai muncit o viață întreagă de ți-au sărit capacele, ai primit eticheta de asistat social. Devii un ghimpe de care lumea nu mai are loc. Deși ai fost cu toate dările la zi, primești o pensie suficientă încât să-ți achiți datoriile pe mai departe, până pleci de tot. De restul vezi tu cum te descurci, poate te apuci de Reiki!

Aproximativ 70% din populația Terrei trăiește la fel ca-n filmul Matrix

Acestea sunt ciudățeniile Sistemului pe care le vezi zi de zi şi în faţa cărora te pleci umil şi-ți repeți mecanizat: „Asta-i lumea, doar n-o s-o schimb tocmai eu”. Nu, asta nu-i lumea, ci propria ta stare de sclavie pe care-o accepți cu prea multă ușurință. O iluzie care te face să-ţi vinzi libertatea pe-o aşa zisă comoditate, care se dovedește într-un final a fi cea mai crâncenă sclavie spirituală.

Aproximativ 70% din populația Terrei trăiește la fel ca-n filmul Matrix. Și nu, nu-i nicio metaforă. Ba mai mult de atât, orice încercare de trezire spirituală este imediat înlocuită cu un nou Matrix, mai modern, mai strălucitor. Se trece de la o iluzie la alta. Degeaba le spui oamenilor că sunt sclavi (asta știu și ei) dacă nu le spui și cum să iasă din această sclavie. Pentru asta, trebuie să cunoști Regulile Jocului.

Matricea. Acest vast sistem de control și suferință este peste tot. Se spune că este ascuns la vedere. Este pe vârful limbii colective și în prim-planul minții noastre. Este atât de omniprezent în viețile noastre, încât pare absolut inevitabil și destinat să ne controleze pe mai departe… sau nu?

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?