Cubul Destinului
© 123rf

De ce trebuie să fie ca un cub şi nu altfel?

Orice om atunci când vine pe lume este lipsit de cunoaşterea mediului în care se află. De altfel nimic nu poate fi văzut, auzit şi înţeles, pentru că nou-născutul nici nu ştie unde se află şi ce e cu el.

Mult mai târziu, începând cu vârsta de 2 ani, copilul începe să-şi dea seama că el este o fiinţă, rosteşte primele cuvinte şi reuşeşte să înţeleagă lucrurile şi oamenii din jurul său.

Chiar dacă toţi oamenii vin pe lume în acelaşi fel, şi aici mă refer la naştere, nu toţi vin cu potenţial egal.

Odată cu parcurgerea primilor 7 ani de şcoală, încep să se vadă diferenţele între copii, viitorii adulţi. Unii sunt mai ageri la minte, alţii mai zvăpăiaţi, alţii mai timizi şi meditativi, etc.

Norocul şi ghinionul

Ar fi foarte interesant să privim existenţa noastră asemenea unui cub, dar acest cub se formează în timp, treptat, şi fiecare faptă personală reprezintă o cărămidă pe care o punem în structura acestui cub.

De ce trebuie să fie ca un cub şi nu altfel?

Este adevărat că unii oameni îşi pot structura viaţa ca pe o sferă, la modul armonic, dar asemenea oameni sunt foarte puţini în lume.

Kharma şi Dharma noastră se prezintă sub forma de feţe şi colţuri pentru că în realitate colţurile şi muchiile sunt acele părţi din viaţa noastră când ne lovim de obstacole şi ne oprim, şi în urma unor asemenea impacturi apar neplăceri de tot felul. În schimb feţele cubului pot fi înţelese ca acele perioade în care viaţa noastră se desfăşoară bine, cum se spune, este netedă ca-n palmă. Dar deseori ajungem la câte o muchie sau câte un colţ, acestea reprezentând la un moment dat acele răscruci din existenţă, când trebuie să luăm decizii importante.

Dar ce ne facem dacă acest cub al Kharmei şi al Dharmei îşi roteşte feţele şi muchiile din când în când?

Karma şi Dharma în relaţiile interumane

Să presupunem că una dintre feţe este alcătuită din Kharma – adică încărcătura faptelor noastre din viaţa anterioară, ce ne oferă o anumită Dharma – destinul propriu. Acesta trebuie construit pe o altă faţetă separată a cubului, şi de aceea de multe ori în viaţă este dificil de realizat o astfel de sarcină, pentru că avem de-a face cu cărămizile pe care trebuie să le îmbinăm. Putem înlocui termenul de cărămizi cu cel de bârne, ca la o cabană de munte.

Din această perspectivă ne putem da seama cât de dificil este să asamblăm bârnele pentru a ne construi destinul – Dharma.

De ce?

Pentru că nu toate bârnele – care constituie faptele noastre, ideile, gândurile şi cuvintele, sunt egale ca mărime, intensitate, profunzime şi aşa mai departe. Şi de aceea este necesar să căutăm perechile de bârne care sunt asemănătoare, pentru a reuşi îmbinarea lor.

Tocmai de aceea, din acest motiv foarte întemeiat, faţetele cubului Kharmei şi al Dharmei pot fi şi sunt deseori cu suprafeţe neregulate. Pe fiecare faţetă pot fi vârfuri şi concavităţi, vârfurile putând fi interpretate ca reuşitele din viaţa personală, iar concavităţile – adică gropile – ca eşecuri. Uneori se produc spărturi pe unele faţete ale cubului, acestea semnificând evenimente şocante sau traumatizante din viaţă, şi trebuie să ne întoarcem să le reparăm.

Însă o imagine reală asupra cubului Kharmei şi al Dharmei, asupra destinului nostru în ansamblu, trebuie să fie cea a unor bârne care se îmbină între ele, indiferent de lungimea şi grosimea lor, şi care permanent se mişcă înainte şi înapoi, ca pe un ax. Deci avem o imagine a marginilor lor care tot timpul se suprapun şi se mişcă unele peste celelalte. Cam cum se învârte cubul Rubik. Şi atunci cum să nu fie existenţa noastră plină de incertitudini, dacă nouă ne vine din ce în ce mai greu să urmărim mişcarea tuturor acestor bârne – faptele, gândurile, cuvintele şi ideile noastre, care permanent se mişcă şi se ating şi se învârt între ele? Noi suntem singurii responsabili pentru tot acest noian de bârne personale, cu care ne confruntăm de-a lungul anilor.

De la Iisus la Arsenie Boca

Să ne amintim ce spunea Iisus: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?” (adică gândurile, cuvintele, faptele personale).

Şi câtă dreptate avea… Căci prea ades suntem tentaţi să privim la cubul altuia, şi uităm să îl vedem pe al nostru.

Oare de ce? Doar pentru că al altuia ni se pare mai frumos şi vrem să-l dărâmăm cu orice preţ?


Rămâi minunat:

1 COMENTARIU

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?