© Alexey Samoylenko

Atât astăzi cât şi în perioada neolitică ploile, lumina şi căldura solară sunt anunţate de o serie de evenimente astronomice şi sunt corelate cu un anumit calendar păstoral-agricol.

Tot atunci, în zorii dimineților și în amurgul serilor de iarnă, răsare la sud-est și apune la sud-vest și constelația “Crucea Nordului” (Lebăda U.A.I.), cunoscută și ca “Fata de împărat cu cobiliţă” sau “Vulturul Domnului” (Aquila U.A.I.).  Aceasta din urmă apare pictată sub forma celor patru ipostaze pe o farfurie ceramică, ilustrând călătoria constelației de-a lungul, pe sub și deasupra liniei orizontului a bolții cerești pe parcursul celor patru anotimpuri, respectiv răsăritul și apusul ei pe cerul de noapte și de zi, odată cu rotația și înclinarea planetei.

În perioada 3.500-5.000 î.Hr. soltițiul de vară este marcat de răsăritul și apusul discului solar la nord-est, respectiv nord-vest în dreptul constelației “Fecioarei” (Virgo) și este reprezentat în cultura cucuteniană de unele statuete feminine, asociate uneori și cu Zeița Mamă sau Marea Zeiţă Mamă sau Gaia. Odată cu trecerea acestui moment, noi grupări de stele încep să răsară în zori la est și să apună în amurg la vest, de exemplu “Cântarul” (Balanța) și “Hora” (Corona Borealis), vestind echinocțiul de toamnă, respectiv răsăritul și apusul Soarelui în dreptul constelației “Arcașul” (Săgetătorul) la estul și la vestul proprou-zis al planetei.

Conținut dedicat abonaților. Nu ai cont? Click aici.

Următorul episod<< Cultura Cucuteni – I

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?