Din cărţi şi din documente străvechi lumea şi-a format o anumită părere despre ce este un Avatar şi cum ar trebui să se poarte o asemenea fiinţă.

Educaţia pe care oamenii de peste tot din lume o primesc, este una care duce mintea umană într-un stadiu în care aceasta nu acceptă la un moment dat altceva decât ceea ce a fost învăţată să accepte.

Dacă unor copii li se vor citi seara în primii ani de viaţă poveşti cu zâne, atunci vor creşte cu ideea că zânele există acolo undeva. Chiar dacă seriozitatea societăţii îţi dă la un moment dat un mare pumn în cap şi-ţi spune: “Trezeşte-te, nu există zâne!” La fel, dacă altor copii li se va spune că “Bau-Bau” sau “Omul Negru” există (la americani), ei vor creşte până la vârsta adultă cu teama că dacă vor greşi cu ceva, Omul Negru va veni la ei şi se va întâmpla nu ştiu ce grozăvenie. Şi exemplele pot continua cu grămada…

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Următorul episodCum funcţionează un Avatar? (II) >>
Acest articol face parte 1 din 3 seria Cum funcţionează un Avatar?
Articolul precedentHipofiza şi liberul arbitru
Articolul următorFilozofia proştilor
Scriitor şi pasionat de neconvenţional, îşi păstrază anonimatul în continuare folosind o atitudine efervescentă pentru a pune în mişcare energia exploratoare a minţii umane, imprimând astfel în subtil nevoia de a găsi răspunsuri existenţiale.
5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile