Cum resetam ADN-ul
© Bigstockphoto

Pentru a reseta ADN-ul trebuie să-l înţelegem în partea sa funcţională, respectiv la nivel de cromozomi.

Știinţa modernă a făcut progrese mari în a cunoşate şi recunoaşte ceea ce Ştiinţa Spirituală spun de milenii întregi. Şi anume că noi ca fiinţe suntem sisteme vii şi deschise, care interacţionăm permanent cu mediul ambiental în foarte multe moduri. De la simpla plăcere de a admira peisajele naturii, până la meditaţii axate pe energiile percepute în cuprinsul naturii.

Dar de obicei noi cetăţenii lumii moderne suntem prea ocupaţi cu atâtea treburi, ca să mai observăm simplitatea vieţii care se desfăşoară în forme complexe. Şi ca urmare, nu suntem atenţi la toate aceste evenimente care se petrec în societate, şi care ne influenţează prin simplul fapt că luăm la cunoştinţă de ele. Desigur n-o să stăm ca pustnicii izolaţi pentru că ”vezi Doamne mă influenţează atâtea energii”, dar este bine totuşi cât de puţin să ne trezim în privinţa acestor chestiuni, deoarece după cum o să vedeţi în cele ce urmează, răspunsul la astfel de chestiuni tot ştiinţa ni-l aduce…

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

Următorul episod<< Cum resetăm ADN-ul? – I
Acest articol face parte 2 din 2 seria Cum resetăm ADN-ul?
5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile