Atâta vreme când încă mai suferă un singur om pe lumea asta, vom suferi cu toții.

Va fi un an magnific, doar dacă ne ținem de treabă un pic mai bine ca până acum. Știm cu toții că se intensifică Lumina și din cauza asta încă persistă multe Umbre pe planetă.

Întunecații ies de prin văgăuni. Buba cu puroi s-a spart, a venit timpul Vindecării.

Voi cei care rămâneți cu inima deschisă vă așteaptă un mare paradox. Nu vă faceți griji, e doar la nivelul minții, sufletul vostru oricum știe ce are de făcut.

Paradoxul e că deși se anunță un an bun pentru noi, cu oportunități bune, financiare, relaționale și mai ales spirituale, ele vor veni numai prin disciplină, angajament și chibzuință, ca să nu zic prin multă muncă. Nu prea ne mai place termenul ăsta.

Nu zic că nu suntem muncitori, slavă Domnului, românu’ e muncitor dar s-a săturat să mai muncească în zadar.

Lucrurile urmează să se schimbe, masiv.

Ce vreau de la voi este să vă păstrați calmul chiar și atunci când spălați vasele, când vă schimbați plozii de rahat sau când asistați un senior să treacă “dincolo”.

Mă uit la noi românii… am început și noi să fim individualiști. E în regulă, asta am vrut.

Am vrut să spargem tiparul conformist al trecutului și să începem să ne cunoaștem mai bine. Acum că începem s-o facem trăim tot felul de sentimente și emoții amestecate.

Unii și regretă că au luat în piept cunoașterea.

Ar fi preferat confortul călduț al ignoranței, dar la un moment dat… știi cum… când stai prea mult într-un loc începi și amorțești și n-ai de ales, trebuie să te miști altfel faci pareză. Cam așa e și cu paradigma asta.

Am stat amorțiți și a venit timpul să ne trezim, cu toții.

Știu că unii spun că suntem prea mici să mai aducem o schimbare sau că pe ei nu-i afectează, că au tot ce le trebuie. Deocamdată. Gândiți-vă că suntem interconectați.

Atâta vreme când încă mai suferă un singur om pe lumea asta, vom suferi cu toții. Nu vom putea să trecem la conștiința aia colectivă mult râvnită. Mai e cale lungă până acolo și noi suntem cei care trebuie să pregătim terenul pentru generațiile care vor urma.

Noi plantăm Semințele.

Acesta este Sacrificiul lui Christos, ego-ul mic și joc de glezne. Și apropo de asta, să știți că tot pentru Noi o facem. Genomul uman este o mare familie cosmică de suflete.

Legat de balamucul ăsta din România, să știți că peste tot e așa. Aproape… Numai munții și oceanele mai poarta liniște, în rest, e un întreg “spectacol” în toată lumea.

Unii ar vrea să dea și mâine o bombă să se șteargă omenirea cu tot cu păcatele ei, alții spun că e mai bine ca niciodată. Un termen relativ “niciodată” ăsta. Au mai fost civilizații care au dispărut.

Veți avea impresia din ce în ce mai mult că se duce un război surd, “noi” versus “ei”.

Înțeleg că nu vreți să fiți asociați cu tot felul de personaje macabre, dar gândiți-vă că și ei au fost copii cândva. S-au zbenguit, s-au jucat, s-au alintat, s-au frustrat, și au rămas așa. N-au putut să ierte și să treacă peste.

Aici interveniți voi, Luminătorii.

Aveți Misiunea, dacă o veți accepta, să vă preocupați atât de sufletul vostru cât și de sufletul celuilalt. O vorbă bună, o privire părintească și o îmbrăţişare fermă îmblânzește orice demon. Dacă nu merge nici cu frumosul aveți dezlegare să dați cu ei de toți pereții până la defazare totală.

Dacă totuși îți place să stai cocoțat numai în vârful Piramidei, cu un “ochi” lipit în frunte dar cu ceilalți doi orbeți, dacă tragi cu dinții de vechea energie doar pentru că îți place “ordinea mondială”, să știi că sunt mulți care se roagă pentru tine chiar în timp ce citești aceste rânduri. Nici tu nu mai ai mult de tras, așa că liniștește-te.

Mai bine treci acum de partea Luminii pentru că altfel sufletul tău va fi escortat înapoi în Sursă, iar acolo e o lumină atât de puternică încât nu poți să te privești nici măcar în proprii ochi.

E ca și cum privești Soarele în amiaza mare.

Încearcă să nu clipești. Uite-te fix la El. Crezi ca s-ar putea să-ți strice ochii?

Te va dezintegra atât de puternic încât vei uita de unde vii și încotro te îndrepți.

Orice gând, orice idee, orice trăire se manifestă instant chiar și înainte de a o concepe, pentru că de fapt tu o cre(e)zi.

Ai grijă ce creezi, pentru că poți deveni atât stăpânul lor cât și sclavul creațiilor tale.

Poate la prima vedere pare mult mai ușor să-ți dai drumul în “gol”, dar de fapt e la fel cu a-ți da drumul în “plin”. Întrebarea e dacă îți plac înălțimile și senzația aceea la stomac ca și cum te dai în tagadele…

Nu te juca cu Focul Cel Viu și Sacru…

În rest, vă doresc tuturor un an mirobolant, fantasmagoric și să nu uitați, vă pupă taica!

5 COMENTARII

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?