Cutremurele
© 123rf

Avem posibilitatea prin studiul astrologic al tranzitelor să prevedem unde vor lovi cutremurele cu magnitudinea de cel puţin 7,5.

Fenomenele seismice reprezintă procese de curăţare a energiilor reziduale de tip karmic. Aceasta este o explicaţie suplimentară în raport cu factorii strict telurici prezenţi în scoarţa terestră, ca rezultat al mişcărilor tectonice.

Spuneam în episodul anterior că există posibilitatea ca pe baza analizelor astrologice a cutremurelor produse, ca dată cronologică, să se poată prevedea perioadele cu riscuri majore în acest sens. Până acum un deceniu în mediul online al astrologilor circula ideea că orice cutremur major ar putea fi prevăzut analizând poziţiile celor doi malefici – Marte şi Saturn, în semnele zodiacale.

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

VIADrawing Of Sketch
Articolul precedentErorile de evoluţie – A Fi Original (V)
Articolul următorDiscipoli şi Maeştri – Mentalul colectiv (III)
Prin viziune şi profunzime aduce la suprafaţă din miezul ezoteric al misterelor aspectele care pot fi înţelese de către toţi cei pasionaţi de spiritualitate. Este redactor şi colaborator la revista COSMOS încă din 2006 şi preferă anonimatul pentru că nu-i plac autografele.
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile