Cutremurele, dar şi fenomenele meteo, sunt direct legate de emisiile noastre mentale şi emoţionale.
Fenomene care pot afecta emoţional o mare parte a populaţiei, mai ales în centrele urbane aglomerate, cutremurele de pământ dar şi cele marine care provoacă uneori tsunami-uri devastatoare, cum a fost cel de la Crăciunul din 2005 din Sri Lanka, sunt rezultatul unor mişcări tectonice cu periodicitate neregulată.
Se spune în toate cercurile ştiinţifice, chiar dacă la ora actuală există aparatură foarte performantă, că nu se pot prezice cutremurele chiar dacă în multe regiuni ale lumii există statistici ale manifestării lor de-a lungul deceniilor şi a ultimelor 200-300 de ani.
Dar de fapt, ce sunt cutremurele?
Ştiinţa modernă aplică stricto senso principiile mecanicii şi fizicii, în privinţa plăcilor tectonice şi a mişcărilor acestora la diferite adâncimi, fără să ia în calcul celelalte faţete ale realităţii viului de pe planetă.
Pentru a intra în miezul articolului de faţă, să spunem că Pământul este şi el o entitate vie, deşi nu arată ca vieţuitoarele pe care le găzduieşte.
Ştiinţa cu ajutorul sateliţilor a demonstrat că Pământul are un câmp magnetic, are linii de câmp magnetic ce străbat suprafaţa sa, şi că permanent există o interacţiune între energia planetei şi spaţiul cosmic.
De exemplu, unul dintre principiile considerate fundamentale până în anii 90, referitoare la faptul că Soarele determină strălucirea atmosferei terestre, a fost pur şi simplu răsturnat de noile descoperiri care pun în evidenţă faptul că această strălucire este produsă în realitate de căldura emisă de către Pământ care, odată ce atinge plafonul atmosferic, produce o emisie luminoasă.
Iată deci un mit al ştiinţei demontat de observaţii cu ajutorul aparaturii moderne.
Însă ştiinţa postulează un alt neadevăr, şi anume că planeta are un interior plin, iar asta nu a fost demonstrat pe baza principiilor impuse de ştiinţă, adică cu dovezi concrete.
Vă daţi seama că ceea ce se învaţă în şcoli şi facultăţi peste tot în lume despre faptul că Pământul are o structură plină sau solidă la interior, este un fals pe care se bazează o mare parte a istoriei omenirii. Nimeni nu a dovedit asta palpabil, sunt doar ipoteze, şi cu toate acestea o lume întreagă învaţă că Pământul la interior este plin, deşi structura sa prezintă imense cavităţi aflate la diferite adâncimi.
Revenind la cutremure, dacă le studiem prin prisma logicii, e normal ca scoarţa terestră să nu să se păstreze permanent sub forma doar a unui singur continent sau să nu se fragmenteze la un moment dat, deoarece vorbim de procese ale viului care au loc în structura planetei.
Unul dintre motivele care se află la baza producerii cutremurelor, este modelul viu al Pământului.
Admiţând că planeta are şi ea o aură, ca toate fiinţele vii, luăm în considerare faptul că are un corp eteric şi unul astral, bineînţeles şi un corp mental, unul cauzal, sufletesc şi spiritual. Ne ocupăm doar de cele eteric şi astral, care ca şi la oameni echivalează cu vitalitatea şi emoţionalul.
Dacă oamenii manifestă zilnic un întreg conglomerat de emoţii foarte amestecate, ar trebui să ne dăm seama că această încărcătură de energii emoţionale interacţionează cu corpul astral al planetei, care ca poziţie se poate afla, ca o alveolă, la adâncimi cuprinse între câteva zeci şi câteva sute de kilometri.
În momentul în care într-o anumită regiune nivelul energiilor emoţionale emise de populaţie depăşeşte o cotă anume, se produce o „scuturare” a corpului astral al Pământului împreună cu porţiunea fizică-geografică, rezultând cutremurul de pământ. E ca şi cum s-ar scutura câinele când iese din apă pentru a îndepărta apa din blana sa. La fel se produce în cazul cutremurelor submarine, apa fiind elementul eteric aflat în conexiune cu corpul eteric al planetei.
Deci avem acum un alt înţeles al fenomenelor seismice şi în numărul următor vom analiza mai în detaliu o asemenea realitate.
Ce bine desenezi!!!
Bravo