Dăruind dobândim
© Sarit Hassim / Flickr

Mulţi au impresia că în aceste timpuri nu mai există karmă.

Ştiu că este greu de crezut pentru unii dintre noi care nu s-au născut cu acest har să înţeleagă acest concept: eu să dăruiesc.

A dărui este un har de la Dumnezeu pe care unii îl acceptă fără probleme iar alţii îl resping categoric.

Studiind un pic astrologia mă minunez adesea de câte greşeli repetăm în această viaţă şi pe care ar trebui să nu le mai repetăm.

Am întâlnit oameni care intuitiv au depăşit greşelile din vieţile trecute şi oameni care se străduiesc sârguincios să le repete. Când în această viaţă, o faptă, o întâmplare, o situaţie se repetă, ceva nu este „în regulă” şi trebuie „îndreptat”. Ca să-l îndrepţi trebuie întâi să-l conştientizezi.

„Când n-am păcătuit atunci am plătit” este un enunţ biblic care susţine reîncarnarea şi care sigur ne-ar putea ajuta să înţelegem de unde ne vin toate problemele de viaţă.

Aşa am putea înţelege de ce oameni foarte buni, oneşti, responsabili, duc o viaţă grea, iar anumiţi oameni „de nimic” au parte de tot ce-i mai bun.

Până în jurul vârstei de cincizeci de ani am dăruit cât am putut şi unde a fost nevoie (şi unde n-a fost) şi acolo unde mi s-a cerut ajutorul. Aşa cum am spus, am dăruit şi unde n-a fost nevoie, am făcut şi bine cu sila, dar sigur că, ce n-a fost în acord cu datoria mea de om am primit înapoi cu vârf şi-ndesat la modul neplăcut, evident.

Corect ar trebui să le mulţumim şi să-i binecuvântăm pe cei care ne corectează într-un fel sau altul, nu să-i înjurăm şi să le purtăm ranchiună, acumulând în acest fel karmă proaspătă.

Mulţi au impresia că în aceste timpuri nu mai există karmă. Este total greşit înţeles acest aspect. Foarte adevărat este că prin Dispensele Divine, oferite de Dumnezeu pentru întrajutorarea noastră se sting karmele acumulate, dar trebuie să ne străduim să nu ne mai încărcăm cu altele noi pe care acum le plătim rapid, nu de la o viaţă la alta. Legea abrogării karmei îşi are valabilitatea abia când trecem în dimensiunea a patra.

Dacă am aplica Legea bunului simţ şi am gândi profund şi mai atent la ce este în jurul nostru am înţelege că nimic nu este întâmplător şi nu există vinovaţi.

Să analizăm fraza „nimic nu este întâmplător” care înseamnă că nu există nicăieri în Univers ceva întâmplător, ci totul se întâmplă la sincronicitate atunci când soseşte timpul.

Un accident, un furt, o înşelăciune, un incendiu, un cutremur, o întâlnire, o bucurie, un noroc, un câştig – toate sunt „trecute în grafic” şi nu sunt întâmplătoare! De unde venim, de acolo de sus, noi hotărâm pe cine şi când întâlnim, cum ne vor fi achitate datoriile bune sau rele, cine ne va fi prieten şi cine duşman.

Duşmanii ne pot fi mari maeştri sau învăţători dacă ştim să descifrăm semnele întâlnirilor noastre. Şi dacă nimic nu este întâmplător evident că nimeni nu este vinovat de tot ce ni se întâmplă, pentru că totul este aranjat de acolo de sus în cunoştinţă de cauză şi cu acordul nostru!

„Animăluţele” de noi, cu harul vorbirii, ne comportăm ciudat şi iresponsabil, căutând tot timpul „ţapi ispăşitori” pentru a ne vărsa nervii şi furia. Suntem extrem de porniţi să găsim „vinovaţi şi cai de bătaie” pentru a acoperii fricile şi frustrările noastre. Noi nu suntem nici cinstiţi, nici corecţi, nici blânzi şi nici responsabili, dar avem permanent pretenţii de la ceilalţi să fie aşa.

Iisus a spus: „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, dar noi ne iubim pe noi atât de strâmb, atât de egoist, atât de puţin, încât această învăţătură n-o putem aplica pe aproapele nostru.

Cât despre fraza: „şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (fraza cheie în Rugăciunea Domnească) minţim tot timpul când ne rugăm. Cine pe cine iartă? Şi cât ţine această minune? Puţini sunt cei care iartă cu adevărat, iar cei mai mulţi doar la nivel declarativ. Şi-atunci avem o problemă gravă pentru că una spunem şi alta facem. Minţim şi ne minţim reciproc.

Ne agăţăm de Iisus prin creştinism cu toată forţa, dar nu aplicăm mai nimic din preceptele Sale. Se bat creştinii ca chiorii între ei, se ceartă între ele bisericile, se omoară musulmanii ca nebunii unii pe alţii, nimeni cu nimeni nu e împreună şi noi ne auto-amăgim că suntem pe cale.

Pe care cale suntem?

Până nu vom înţelege Legea cauzei şi-a efectului la modul profund vom rămâne cu problemele acestor mari paradoxuri din viaţa noastră!

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?