Înţelepciunea proverbelor româneşti
© Cristimilan7 / Romania / Deviantart

În era consumismului și a acumulărilor excesive pe partea materială a vieții, această zicală pare să fie mai relevantă ca oricând.

Printre multele zicători populare românești o avem și pe cea din titlu și aparent probabil că mulți n-ar înțelege ce spune ea. Însă o vom analiza și explica la modul simplist, pentru a fi pe înțelesul tuturor.

Sunt foarte mulți oameni în lumea asta care adună mereu lucruri sau averi, ca și când s-ar pregăti pentru ceva post-apocaliptic despre care nu știi când vine. Deși dacă observăm de-a lungul vieții mai tot omul ajunge să dețină ceva lucruri de valoare și să trăiască fără prea multe lipsuri. Ceea ce face ca viața noastră să pară nesatisfăcătoare este necunoașterea ego-ului nostru. Căci lipsa de cunoaștere a ceea ce suntem în realitate poate produce cele mai mari rele din lume.

Uitați-vă de exemplu la cele mai bogate familii din lume, care de la înaintașii lor au manifestat această frică de a pierde ceea ce au acumulat. Asta îi face să nu împartă lumii resursele în mod corect. În societatea modernă, unde consumerismul și dorința pentru „mai mult” sunt la ordinea zilei, această expresie capătă o relevanță deosebită. Proverbul servește ca un avertisment referitor la faptul că, indiferent de cât de mult avem, dacă ne concentrăm pe ceea ce ne lipsește, vom fi întotdeauna nesatisfăcuți. Exprimarea aceasta aduce în prim-plan importanța aprecierii a ceea ce avem și ne îndeamnă să fim conștienți de pericolul pe care îl reprezintă insatisfacția perpetuă. Este un îndemn de a practica recunoștința pentru ceea ce avem deja și de a ne focaliza pe lucrurile care chiar contează, în loc să ne lăsăm atrași de mirajul „mai multului” care promite fericirea, dar rareori o livrează.

Zicătoarea ne reamintește că nesatisfacția este adesea o problemă internă, nu externă. Într-o lume în care totul pare să ne îndemne să dorim mai mult, să avem mai mult, să fim mai mult – vezi sute de reclame zilnic la televizor de exemplu – acest proverb vechi ne încurajează să reflectăm asupra dorințelor și nevoilor noastre reale. El sugerează că drumul către satisfacție și fericire nu constă neapărat în a avea mai mult, ci în a fi mulțumiți cu lucrurile pe care am putut să le dobândim pe merit în viața noastră. Și dacă ați observat există foarte mulți oameni care în lipsa unei educații spirituale, dacă putem spune astfel, chiar dacă acumulează tot mai multe lucruri, cu atât vor să aibă mai mult dar în ciuda unei aparente abundențe materiale, rămân cu o mare și relativ permanentă doză de insatisfacție. Asta se întâmplă pentru că ei nu înțeleg mecanismul dintre ego-ul lor și Sinele lor spiritual.

În era consumismului și a acumulărilor excesive pe partea materială a vieții, această zicală pare să fie mai relevantă ca oricând. Mulți oameni sunt prinși într-o cursă nesfârșită de achiziționare a celor mai noi gadgeturi, mașini, haine sau alte bunuri de lux, crezând că acestea le vor aduce fericirea. Cu toate acestea, mulți ajung să descopere că, indiferent cât de multe obiecte de valoare ar acumula, sentimentul de gol interior sau de nesatisfacție persistă. Este o lipsă acută de Dumnezeu în viața lor. Și dacă extindem această semnificație la cei care au frâiele țării în mână, după cum îi putem vedea sunt cei mai nefericiți oameni, care din nefericire influențează destinul nației. Burțile lor tot mai mari indică o insatisfacție tot mai mare, în timp ce ei acumulează bani, privilegii și fel de fel de averi. Aceștia sunt cei cărora oricât ar avea, nu le ajunge niciodată, ca o reflectare a mărimii burții lor care parcă se tot mărește, într-o poftă surdă și oarbă de înavuțire.

Și dacă ne uităm la ei, sunt oameni de care depinde soarta țării și a nației. Și fiind niște oameni fără Dumnezeu, cum ar putea crede cineva că ei vor binele nostru, al românilor care-i aleg o dată la 4 ani? Cum ar putea crede cineva că asemenea oameni fără Dumnezeu ar putea înțelege ce înseamnă să fii responsabil pentru destinele a milioane de semeni de-ai lor? Deci putem înțelege foarte clar că fără Dumnezeu, oricâte de multe lucruri scumpe și valoroase am avea, ele sunt o deșertăciune care ne transformă viața în altceva decât într-una frumoasă și care să merite cu adevărat a fi trăită.

5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile