Gabriel Socaciu Terapeut

Uneori, ca terapeut, mă întrebam dacă rezultatele pe care le aveam nu erau cumva păcălitoare, întrucât știu că boala poate migra dintr-un loc în altul.

Este o impresie personală, dar cu cât ne specializăm mai mult în diverse terapii și curente spirituale, cu atât parcă se produc tot mai puține vindecări autentice, profunde. Fără să am vreun raport, sau statistică, cred că oamenii simpli, din trecut, care foloseau plante de leac, niște terapii cu ventuze și posturi aveau rezultate mai bune decât terapiile sofisticate de astăzi, care în plus sunt și foarte scumpe.

Aici mă refer strict la terapii complementare, nu la actul medical specializat în tratarea simptomelor și în cazurile de urgență, acolo unde au fost înregistrate progrese majore. Uneori zâmbesc când văd cum diferite persoane se specializează în mai multe terapii și fac la o ședință uneori chiar și trei practici diferite.

Nu cantitatea de terapii contează și greutatea diplomelor și specializărilor, ci ceea ce avem acumulat în suflet, ca altruism, bunăvoință, iubire. O vorbă bună și un zâmbet din inimă pot avea mai multă consistență pentru un bolnav decât mai multe terapii la un loc, făcute de undeva de la nivelul mentalului și interesului personal.

Aș da un exemplu dintr-un film despre viața sfântului Luca al Crimeei, pe vremea când era și doctor, și preot. Înainte de a începe una dintre operațiile pe care le avea de făcut, acesta a văzut că din camera de lucru lipsea o icoană la care obișnuia să se roage înainte de orice intervenție chirurgicală. Informat fiind că aceasta i-a fost confiscată, și-a luat geanta și a părăsit camera, spunând că nu va reveni acolo până ce icoana nu va fi prezentă la locul ei obișnuit.

Acolo nu era niciun fel de idolatrie, nici superstiție, dovadă că multe vindecări considerate miraculoase s-au produs în acele vremuri sângeroase și învolburate din istoria Rusiei, cu acest personaj cunoscut pentru harul său, în prim plan.

Cam acesta ar fi punctul de plecare în povestea noastră. Una dintre condițiile vindecării, cea mai importantă, este prezența lui Dumnezeu ca formă de manifestare în actul nostru terapeutic, pornind chiar de la modul nostru de viață.

Un aspect sensibil ar fi și aici schimbul de energie. Atunci când condiționăm cu bani actul terapeutic, oricare ar fi el, nu vom depăși niciodată stadiul de simplă terapie, oricât de vindecători ne-am considera noi. Omul poate face terapie, în numele lui, dar vindecarea o face numai în numele lui Dumnezeu, așa că orice condiționare a Voii Divine este un impediment major.

Cu cât se detașează mai mult de condiționarea financiară, cu atât un terapeut se aliniază mai ușor la planul divin. Plata sub formă de donație mi se pare cea mai potrivită în contextul vieții actuale, dar acest lucru trebuie făcut cu inima deschisă, nu cu jumătăți de măsură. Văd exemple de solicitări de donație, cu suma minimă de… ceea ce este tot o condiționare și o iluzie a unei generozități de fațadă.  

Deci, în lipsa doctorilor fără de arginți din ziua de astăzi, vindecarea este din ce în ce mai utopică. Actul medical specializat, dar și majoritatea terapiilor alternative sunt în cele mai multe cazuri un proces mercantil, în care suferința omului este un element speculativ.

După ce am trecut și de acest aspect al predării în fața Voii Divine, care există din ce în ce mai rar, trecem la cea de-a doua condiție a vindecării, legată strâns de îndemnul „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.”

Prin iubire se înțelege în primul rând respectul pentru suferință și boală, care au un rol în restabilirea ierarhiei corecte din viața unui om. Pentru ca sufletul să se ridice, corpul poate fi scăzut până într-acolo încât acesta poate ajunge la imobilizare și inactivitate. Cu cât corpul fizic devine mai imobil în urma unui accident, sau a unei boli anume, cu atât înseamnă că sufletul este mai prins în materie, în structurile mai dense ale Pământului, iar el trebuie cumva resuscitat.

Boala este o astfel de supapă prin care sufletul respiră si se înalță. Sigur, o suferință fizică majoră este un act mai radical în lumea energetică, dar absolut necesar atunci când sunt încălcate legile divine legate de evoluție și curgere a vieții.

Cei mai mulți terapeuți cad în capcana mândriei de a fi salvatori și încearcă cu orice preț să intervină în mecanismul fin al relației dintre o ființă și boala sa. Atunci când încercăm să oprim stadiul unei afecțiuni, chiar și numai la stadiul de intenție a noastră, atunci se poate spune că pătrundem cumva forțat în sufletul unui om și îi oprim cursul firesc al vindecării interioare.

Uneori, ca terapeut, mă întrebam dacă rezultatele pe care le aveam nu erau cumva păcălitoare, întrucât știu că boala poate migra dintr-un loc în altul și nu facem altceva decât să mascăm pentru un timp cauzele suferințelor.

Dacă noi ne îndepărtăm de voia noastră și spunem și simțim credința în Voia lui Dumnezeu, este foarte posibil ca prin noi să se facă simțită prezența unei energii vindecătoare. Sunt acele momente în care ne simțim liniștiți și împăcați cu noi înșine, detașați de rezultat și conștienți că vindecarea este un proces de durată, însoțit de o muncă lăuntrică din partea ambelor părți: terapeut și pacient.

În ziua de astăzi, pentru că oamenii trăiesc cea mai mare parte a timpului la nivelul corpului fizic și a celui emoțional, este firesc ca ele să fie și cele mai deteriorate. Unii se miră că medicina alopată a ajuns să fie atât de extinsă și de prezentă în viață noastră, dar acesta este și un rezultat al delăsării noastre în planul trăirii sufletești și spirituale.

Fapul că și emoțiile distructive fac parte constantă din viața noastră a dus la formarea unui număr impresionant de psihologi, care alături de medici încearcă să repare ceea ce se află, de fapt, într-un strat și mai profund al ființei umane, undeva în planul său spiritual, divin.

Atunci când învățăm și aspirăm spre partea spirituală autentică și spre credință a inimii putem spune că am început să facem primii pași pe calea unei vindecări durabile și profunde a corpului fizic și emoțional.

Corpul spiritual este la conducerea celorlalte două, pentru că înainte de a fi un simplu corp și niște emoții amestecate, o ființă reprezintă o ORDINE prin care Divinitatea se exprimă și se manifestă pe Pământ. Ordinea este principala virtute din cele șapte majore, care ne apropie de chipul și asemănarea cu Creatorul nostru.

Celelalte virtuți, pe care este bine să le lucrăm cât mai conștienți, sunt fermitatea, răbdarea, mila, voința, înțelepciunea și iubirea. Acestea sunt atribuții divine pe care fiecare om le are de lucrat și îmbunătățit, pentru a fi cât mai mult după chipul și asemănarea Creatorului nostru.

Interesant este că aceste virtuți sunt ca niște trepte și viața ne scoate în cale prin anumiți oameni și întâmplări exact examenul, sau testul, care ne ajută să dobândim mai mult din trăirea acelui sentiment. Uneori avem nevoie de fermitate în ducerea la capăt a acțiunilor noastre, alteori răbdarea este cea care are nevoie de lucru și îmbunătățire. Înțelepciunea ne ajută să facem ca mila să se transforme în iubire și nu într-o răbufnire a orgoliului nostru de a fi salvatori ai altora.

Vindecarea durabilă se produce doar atunci când suntem suficient de deschiși și de onești să recunoaștem că viața este infinit mai mult decât personalitatea și imaginea pe care ne chinuim să ni le formăm și educăm o viață întreagă, uneori cu prețul sănătății și fericirii noastre.

5 4 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
Maria Mihail

Gabriel Socaciu, un altfel de terapeut, un altfel de Om! Generos cu semenii, împărtășește din ceea ce a acumulat ca terapeut tuturor! Cărțile sale, vreo șase la număr, sunt un adevărat balsam pentru suflet și spirit!