Folosind protosincrotronul, adică un accelerator de particule, specialiştii au reuşit pentru prima dată în 1968 să transmute plumbul în aur, deşi la analiză chiar dacă substanţa avea aceeaşi structură nu era aur nativ.
Încă din cele mai vechi timpuri, probabil chiar înainte de ultima glaciaţiune care ca ultimă fază a sa a avut loc aproximativ cu 10.000 de ani în urmă, alchimia era practicată într-o formă sau alta de către magi, preoţi, vraci, vrăjitori, şamani şi maeştri spirituali.
Am putea să ne întrebăm oare ce era de fapt alchimia, dacă astăzi noi nu prea o înţelegem, cu gradul nostru de inteligenţă evoluată, dar cei din străvechime o practicau deşi nu aveau la îndemână atâtea instrumente de cunoaştere cum avem noi în prezent.
Alchimia aşa cum o defineşte Wikipedia, site-ul de pe internet unde sunt adunate o mulţime de informaţii din aproape toate domeniile, reprezintă o formă de cunoaştere protoştiinţifică, dar în acelaşi timp şi o formă ocultă specifică etapelor din vechime – adică antichitatea şi Evul Mediu.
Ea avea trei obiective, acestea fiind în realitate trei faze de operare cu elemente: transmutația metalelor în aur și argint; crearea unui homunculus, un om artificial; obținerea unei substanțe magice (o licoare sau o pulbere numită piatra filozofală) care să permită obținerea panaceului (poțiune care să vindece toate bolile).
Desigur că acestea trei au fost moştenite prin milenii de la cei care în zorii civilizaţiei umane, probabil în urmă cu sute de mii de ani, primiseră asemenea cunoştinţe de la fiinţe mult mai evoluate decât oamenii.
Logica evoluţiei spune în felul următor: parcurgând un drum evolutiv, fiinţa umană ea singură nu ar fi avut cum să ajungă la un grad de cunoaştere directă a subtilităţii materiei şi energiei, deoarece lipsea suportul de studiu ştiinţific cum am spune noi astăzi.
Dacă am admite că în urmă cu zeci de mii de ani, pe vremea Omului de Cro Magnon şi a celui de Neanderthal, oamenii de atunci ar fi reuşit să descopere secretele materiei şi energiei, atunci societatea noastră ar fi trebuit să arate cu totul altfel faţă de acum, pentru că rezultatele unei cunoaşteri de acest gen se reflectă indubitabil în gradul de evoluţie al societăţii.
În antichitate maeştrii spirituali au oferit din cunoaşterea lor celor care se dovedeau vrednici de asemenea secrete, şi astfel metalurgia egiptenilor a fuzionat cu filozofia greacă şi cu artele mistice ale Orientului, luând naştere ceea ce azi denumim alchimie, ca o refacere a unei asemenea cunoaşteri pierdute în timp.
Desigur că este doar o parte a chestiunii în cauză, căci dacă investigăm istoria neoficială a omenirii, putem constata conform multor surse din Asia, Europa şi Africa de Nord – Egiptul, că ştiinţa aceasta atât de miraculoasă în conţinutul ei, nu a dispărut niciodată din lume, fiind însă ascunsă de ochii mulţimii datorită acelor ere trecute când oamenii decăzuseră din multe puncte de vedere.
Folosirea în scopuri negative a alchimiei ar fi putut duce la ştergerea completă de pe faţa Pământului a civilizaţiei umane. Mai ales că în urmă cu zeci şi sute de mii de ani populaţia probabil nu depăşea în Europa, Africa, cele două Americi şi Asia câteva sute de milioane cu totul.
Urme ale unei străvechi alchimii s-au găsit de altfel în multe locuri din lume, în anumite zone unde vechile culturi au folosit cuptoare pentru topirea şi prelucrarea metalelor, instrumente relativ primitive pentru prepararea unor amestecuri ciudate din tot felul de plante sau prelucrarea pietrelor utilizate la diferite construcţii impunătoare, pe care nici azi noi cu toată tehnologia modernă nu le-am putea asambla.
Şi exemple de acest gen sunt Marea Piramidă din Egipt, piramidele din Peru şi Mexic, iar cuptoare antice de topit metalele s-au găsit la noi în România, de pe vremea geto-dacilor, în fosta Mesopotamie a sumerienilor – Irakul de azi, în Egipt, în America de Sud la incaşi în oraşul Cuzco, precum şi la indienii nord americani, la mayaşi şi la alte populaţii din zona Asiei Centrale cum sunt vechii chinezi, mongolii şi tibetanii.
Deci cunoştinţele despre metalurgie nu erau chiar primitive, căci s-au găsit în asemenea locuri urme de metale care au un grad foarte ridicat de topire, şi cu cărbuni şi lemne nu prea poţi obţine de exemplu temperaturi de 1337 de grade Celsius cum este în cazul aurului sau de 2380 de grade Celsius cum este în cazul argintului. Pentru obţinerea unor asemenea temperaturi necesita altceva decât lemne şi cărbuni.
Şi atunci ne dăm seama că cei din vechime ştiau mai multe despre alte căi de prelucrare a metalelor spre deosebire de cunoaşterea noastră. Desigur la ora actuală metalurgia modernă topeşte orice metal, dar acum avem tot felul de instrumente pe care oamenii din străvechime nu le aveau. Şi întrebarea este: ce fel de cunoaştere aveau ei?
