Sănătatatea voastră va străluci precum soarele de vară…
Chiar aşa, de vară! Am intitulat articolul de faţă astfel deoarece vara pe care o parcurgem este deosebit de năbădăioasă, după cum aţi putut vedea la ştiri aproape în fiecare seară.
Factorii climatici atât de instabili care s-au manifestat şi se vor mai manifesta până în toamnă, fac din vara aceasta una destul de turbulentă inclusiv din punct de vedere al influenţei sale în raport cu relaţia noastră cu alimentele.
Se ştie de către majoritatea populaţiei de pe glob că vara nu este indicat să mănânci mult, ci mai puţin şi dacă se poate cât mai consistent. De altfel vedeţi cum Mama Geea ne oferă din prea plinul energiilor sale transformate în savoarea şi gusturile legumelor şi fructelor începând din aprilie şi până spre septembrie-octombrie. Fiecare lună de primăvară şi vară vine cu fructele sale specifice. Nu degeaba în luna Mai apar căpşunile, apoi în Iunie cireşele, pentru ca în Iulie să vină rândul caiselor, piersicilor, pepenilor, prunelor şi a altor fructe cultivate sau sălbatice – afine, mure, zmeură. Fiecare categorie are formula sa interioară de vitamine, minerale şi elemente nutritive necesare sănătăţii noastre.
Desigur că pentru a ne bucura din plin de fructele verii mai ales ar fi necesar să cheltuim cam un sfert din veniturile noastre. Ceea ce e cam mult, având în vedere puterea de cumpărare încă scăzută a românului, în comparaţie cu alţi cetăţeni din Europa.
Pe timpul verii, când datorită temperaturilor ridicate şi a umiditiăţii crescute riscăm să ne deshidratăm, este necesar să consumăm multe lichide. Dar puţină lume ştie că odată cu hidratarea normală din corp se pierd unele vitamine şi minerale, deoarece apa consumată, odată ce intră la nivel celular, nu face diferenţa între minerale şi reziduuri şi ca urmare duce cu ea tot. Haideţi să vedem ce aport de vitamine trebuie să ne asigurăm pe timpul verii îndeosebi, când temperaturile depăşesc chiar şi 32 de grade la umbră. Asemenea informaţii sunt binevenite şi pentru cei care pe perioada verii – folosind şi căldura ca mijloc ajutător – ţin diete de slăbire.
Vitamina A – necesarul zilnic este de 1,5 miligrame pentru adulţi. Este o vitamină liposolubilă, ceea ce înseamnă că se absoarbe destul de repede în sânge. O găsiţi în mere, pere, citrice, pepene galben, mango.
Vitamina C – necesarul zilnic este de 75 de miligrame pe zi. Este hidrosolubilă – se dizolvă şi este absorbită în apa celulară, nu în sânge şi o găsiţi în citrice, pepene galben şi roşu, kiwi, mango, ananas, papaya, zmeură, căpşuni, mure şi afine.
Vitaminele complexului B – din gama acestora cele mai importante pentru consumul zilnic sunt B1 şi B2, fiind hidrosolubile şi le puteţi găsi în prune, ananas, cireşe, portocale şi struguri – B1 şi în prune, zmeură, căpşuni, coacăze, pere, caise şi cireşe – B2. Necesarul zilnic de B1 este de 1,5 miligrame pe zi, iar cel de B2 de 3 miligrame pe zi.
Vitamina D – i se mai spune şi Vitamina Soarelui, este liposolubilă şi necesarul zilnic este de 100 de unităţi pe zi pentru adulţi. O găsiţi în mere şi citrice.
Acestea sunt principalele vitamine de care corpul nostru are nevoie în fiecare zi.
Desigur că la acestea se adaugă şi celelalte vitamine, K, F, E, celelalte B-uri astfel încât combinaţiile lor, în procesul digestiv, ajută organismul pe timpul verii să le selecteze în raport cu necesităţile de moment, şi pe unele dintre ele să le transforme în eventuale mici rezerve pe durată scurtă de timp. Şi pentru că cea mai uşor asimilabilă formă a fructelor este sub formă de suc, puteţi să le consumaţi zilnic preparându-vă după gust şi imaginaţie tot felul de coctailuri de fructe. Astfel sănătatatea voastră va străluci precum soarele de vară…