În urma mai multor ani de studiu efectuate în domeniul Terapiilor Complementare și Alternative, dar și a Terapiilor Holistice și Metafizice, cu practică alături de medici și terapeuți holistici, Kristina G. Mihai s-a orientat din 2017 către lumea Uleiurilor Eterice (uleiuri esențiale) și practicilor noii medicine germanice, continuând să exploreze tot mai în profunzime relația dintre arome, culori și sănătate. În interviul de mai jos veți găsi mai multe informații, cât și pe pagina ei de Facebook.
Absorbție informațională plăcută!
- Bun găsit, Kristina! Pictură, machiaj și uleiuri esențiale… De unde pasiunile acestea combinate, care folosesc elementul comun al aspectului vizual?
Ah, ce întrebare simpatică. Poate nu este ceva evident, dar aceste 3 lucruri de care ați întrebat, s-au întrepătruns de-a lungul anilor foarte ușor. Unul dintre unchii mei este pictor de biserici, și la 11 ani am început să iau lecții de pictură în ulei, de la el. Mai târziu în viață, aveam să înteleg că machiajul este o altă formă de a picta, de a te juca cu culorile, și a-ți ridica vibrația. Cunoscând enorm de multe femei în ultimii 10-11 ani, și ascultându-le poveștile de viață, am căutat diferite căi de a le ajuta, emoțional mai ales. Am participat la multe cursuri de dezvoltare personală, pe parcursul câtorva ani buni, și nu am înțeles rolul lor cu adevărat, până nu am “accesat” și lumea plantelor, respectiv esența lor, uleiurile eterice. Empatia îmi este aliat principal. Înainte mă deranja, mă consuma, nu știam s-o gestionez, dar acum este Cheia de Aur.
- Ce poți să ne spui despre uleiurile esențiale? La ce ne ajută ele?