Timp estimat de citire: 3 minute

Nutriția este fundamentală în prevenirea și vindecarea bolilor, iar prima manifestare a dezechilibrelor în organism are loc în intestin.

În ultima lună am vizionat un documentar despre boli autoimune cu medici cunoscuți și mai puțini cunoscuți din Statele Unite, din diverse domenii de activitate. Ce mi-a atras atenția și m-a făcut să mă bucur a fost punerea în aplicare a Medicinii Funcționale, care nu este aceeași cu Medicina Convențională. Voi reda pe scurt informațiile importante de care toți avem nevoie și care ne-au fost ascunse.

Orice fel de boală se manifestă în corpul fizic datorită unui dezechilibru energetic apărut în corpurile subtile. Acest dezechilibru apare în urma unei emoții puternice, a unei suferințe sau traume, care nu a fost acceptată sau transformată (alchimizată). Iertarea, binecuvântarea situației și persoanelor implicate inclusiv pe noi înșine, învăluirea cu lumină sunt metode care ne ajută să transformăm orice problemă prin care trecem. Și chiar dacă ne dăm seama de problemă, în unele cazuri ne este destul de greu să ne vindecăm.

Toți medicii sunt de acord că nutriția este fundamentală în prevenirea și vindecarea bolilor, iar prima manifestare a dezechilibrelor în organism are loc în intestin. Am scris în alte articole despre cum să mâncăm curat și chiar exemple de meniuri.

Cum apar și cum trăim sau chiar ne vindecăm de bolile autoimune?

Conținut dedicat abonaților. Nu ai cont? Click aici.

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?