Articolul nu este dedicat călătorilor, ci celor care așteaptă concediul ca pe un colac de salvare.

Când scriu acest articol, urmează sezonul concediului de vară, așa că pare momentul potrivit să abordez acest subiect tabu. În fiecare an, mai ales vara, este momentul în care omul d-abia așteaptă să își ia concediu să se relaxeze, să fie servit, să se simtă răsfățat de viață și de ceilalți, să fie lăsat în pace de provocările de la muncă sau din afacere, să … (aici poți completa cu ce îți vine).

Tot ceea ce am menționat mai sus sunt lucruri de care omul are nevoie tot timpul anului, nu doar în anumite perioade ale sale. Încă ceva este important de menționat, în concediu, toate acestea sunt obținute prin plata unei sume de bani, nu sunt obținute natural din conexiune umană, din schimburi alături de oameni dragi.

E cam ca diferența dintre a face sex cu o persoană din și cu conexiune și a face sex contra-cost.

Ce încerc să punctez este că, de multe ori, considerăm că în concediu primim ceea ce nu am primit până atunci și chiar dacă primim, de cele mai multe ori primim în mod artificial, deci nu ne va hrăni cu adevărat ființa, ci doar ne va alina temporar.

Nu zic că asta e rău, ba chiar este important să avem aceste alinări când nu ne putem deschide suficient față de viață pentru a observa ce se întâmplă cu noi.

În mod normal, n-am avea nevoie de concedii dacă am învăța să ne îngrijim pe noi, să luăm pauze și să creăm conexiuni puternice alături de semeni de-ai noștri. Totuși, asta nu se întâmplă, după cum observăm și astfel ne ducem buluc cu biștari în mână și cu așteptări de a fi serviți fix așa cum ne place nouă.

Orice concediu are un termen de expirare, efectul său se va pierde într-un timp relativ scurt, asta în cazul în care am primit ceva important pentru noi acolo însă de cele mai multe ori oamenii se întorc mai obosiți, mai tracasați ca atunci când au plecat. E vorba aceea faimoasă că „avem nevoie de concediu după concediu”.

Mai există placa faimoasă: „mie îmi place să călătoresc, de aceea plec în concedii”. Pe vremuri, acești oameni erau călători full-time, nu doar din când în când, atunci când primeau liber de la corporație ori când afacerea permitea. Dacă un om călătorește ca stil de viață, s-ar putea ca acest stil să îi fie benefic, fiind un aspect pe care îl simte și îl și manifestă. Articolul nu este dedicat acestor oameni, ci celor care așteaptă concediul ca pe un colac de salvare.

Ce încerc să transmit este faptul că dacă în general concediul nu ne este un stil de viață, ci doar o metodă de refulare, s-ar putea să fie nevoie de introspecție astfel încât să descoperim ce se întâmplă cu adevărat cu noi. Acolo este clar o problemă, acolo ori se reprimă ceva, ori se neagă, ori e o forțare pentru a se obține un beneficiu, de multe ori validare.

Omul nu are nevoie de concediu, dacă ne uităm de unde venim, din mediul tribal, cei de acolo nu aveau nevoie de concedii. Nu vedeai unul că se ridica și spunea: „îmi bag ceva, mă duc în concediu că nu vă mai suport mutrele” . Dacă luăm în seamă ce antropologii ne spun, că în continuare trăim conform acestor programări, putem observa că multe dintre beneficiile pe care le obțineam pe vremuri, în mediul tribal, acum nu le mai obținem.

Astfel, încercăm în mod artificial să umplem golurile pe care le simțim și astfel, oricâte am încerca, inclusiv concediile, nu va fi vreodată suficient.

Totuși, cei mai mulți oameni nu observă acest lucru, ci speră că perioada aceea de concediu le va aduce eliberarea pe care o sperau. Dacă nu înțeleg că le oferă cel mult o alinare, importantă și aceea, vor continua ulterior ca de obicei, fiind în situația celebrei broaște fierte la foc mic.

Nu am nimic cu concediul, acest articol este menit doar pentru a aduce în față o provocare a omului modern și încercarea sa de a o rezolva în mod superficial.

Tot ceea ce încercăm să obținem în concediu, am obține în mod natural din conexiune, din apropiere, din acceptare, din înțelegere, toate acestea fiind aproape inaccesibile omului modern. Conexiune „ciu-ciu”, apropiere aproape imposibilă din cauza rănilor în care se încrede, acceptare deloc, doar omul de lângă tine nu are dreptul la experiențele sale, ci este menit să fie prințul/prințesa din poveste, de înțelegere ce să mai zic, aruncăm cu vina peste tot fără a ne întoarce la propria persoană.

Mai există o categorie de oameni, cei care urăsc concediile pentru că cineva din familia lor vrea neapărat să se ducă în concediu, cedează și aleg să facă precum li se cere. Acești oameni s-ar putea să simtă că nevoia de concediu a celor din familie este una care nu va rezolva mare lucru, ci că de cele mai multe ori creează provocări mari ulterioare. De obicei, acești oameni sunt mai sensibili și pentru a nu simți emoțiile puternice ale celor dragi pică în această capcană.

Cât timp trăim în artificialitate, autenticitatea noastră nu are cum să iasă la suprafață și este posibil să fie nevoie de muuuulte concedii până ne dăm seama că este posibil să trăim o viață care nu ni se potrivește, că încercăm să fim altcineva, că poate conexiunea nu este doar despre atracție și îndrăgostire, ci este prezentă tot timpul, atât timp cât noi alegem să o accesăm. Ne putem conecta cu oameni și aceștia să aleagă să nu o facă, totuși astfel putem să realizăm cu cine putem merge mai departe și cu cine nu. O concluzie la care am ajuns este următoarea, cu cât un om are nevoia mai mare de concediu, cu atât mai mult se chinuie să trăiască o viață care nu i se potrivește.

Articolul precedentDestinul este matematic (IV)
Articolul următorTehnologia genetică a Micilor Cenușii
Trainer din 2008 și formator de traineri, specializat în descoperirea abilităților native a oamenilor și adaptarea lor la situațiile de zi cu zi. Practicant al decondiționării mentale și emoționale.
5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile