© Pixabay

Cum ar arăta relațiile interumane dacă ar fi construite pe fundația vulnerabilității? Am mai putea să ne învinovățim reciproc? Am mai duce războaie?

Mulți dintre noi nu am fost învățați să fim vulnerabili, să ne simțim ființa, să simțim natura, să îi simțim pe ceilalți. Mulți dintre noi am fost învățați să purtăm armuri și scuturi pentru a ne proteja excesiv de cei din jur. Am fost educați să îi vedem pe ceilalți ca pe niște competitori, trecând peste umanitatea lor și respectiv a noastră.

Am fost educați să fim orice altceva dar nu oameni!

În om există un potențial ce umbrește orice fel de competiție, fiecare om este unic, original și autentic în modul său, fiecare are darurile sale, are abilitățile sale ce îl diferențiază în mod natural de ceilalți. Totodată, fiecare om are umbrele sale, are mecanismele sale defensive. Darurile și umbrele omului reprezintă umanitatea sa iar articolul de astăzi este dedicat acceptării și onorării lor.

Cum? Prin vulnerabilitate, prin deschiderea față de umanitatea din noi pentru a putea să ne deschidem față de umanitatea altuia. Vulnerabilitatea reprezintă capacitatea unui om de a își sacrifica mecanismul defensiv în favoarea a ceva mai înalt, în favoarea conexiunii cu o altă ființă sau cu natura, entitățile sau universul. Vulnerabilitatea, în mod natural, este cea mai puternică defensivă pentru că înseamnă încrederea în defensiva naturală pe care fiecare om o are prin liberul său arbitru.

Însă calea vulnerabilității nu este ușoară. Ca orice cale, este nevoie de experiență și timp pentru a da jos, în mod natural, mecanismele defensive ce nu ne mai sunt necesare. Este nevoie ca omul să devină conștient de ce nu îi mai folosește și astfel să își acceseze puterea. Orice mecanism defensiv este necesar până nu mai este, nu ne putem păcăli, nu putem forța deschiderea. Există în lumea spirituală oameni ce mimează vulnerabilitatea și aceștia sunt ușor de reperat. Vulnerabilitatea este o artă ce necesită cultivare, dedicare și perseverență.

Cum ar arăta relațiile interumane dacă ar fi construite pe fundația vulnerabilității? Am mai putea să ne învinovățim reciproc? Am mai duce războaie? Cine știe… este o temă bună de contemplat. Ce este clar e faptul că, din câte observ, relațiile interumane sunt construite precum o floare crește în asfalt. Oricât de curajoasă ar fi acea floare, nu va înflori conform potențialului ei. Conexiunea este întreruptă prin zidurile pe care le punem pentru a ne proteja de alții și astfel comunicarea nu are cum să fie altfel decât deficitară. În plus, sensul comunicării poate fi deturnat ușor de părți terțiare și astfel folosit pentru a manipula și controla.

Ce nu realizăm unii dintre noi este câtă putere avem la dispoziție, avem cu adevărat autonomie a ființei, doar trebuie accesată, atât. Dacă nu suntem vulnerabili către ființa noastră, către experiențele noastre, rămânem închiși în cercul vicios al condiționărilor și astfel suntem întemnițați pe viață fără să știm. Dacă nu devenim vulnerabili față de omul de lângă noi, față de natură, față de ființele Universului, trăim în propria iluzie ce niciodată nu ne va aduce liniștea interioară, zbuciumându-ne pentru a îndeplini planuri efemere ce nu ne sprijină nici pe noi, nici pe ceilalți.

Vulnerabilitatea este calea către totalitate, către înțelegere, către iubire, către bucurie, către pace, către lumină. Vulnerabilitatea reprezintă calea ce dizolvă ego-ul construit pentru a îl descoperi pe cel autentic, ce răsare din construcția noastră nativă, din moștenirea noastră, din puterea noastră. Și din propriile înțelegeri, ce îți pot spune este că această putere nu este individuală ci colectivă. Un om poate face multe însă mai mulți oameni ce conlucrează la nivelul acceptării și sinarhiei pot face TOTUL!

Înainte să închei acest articol, îți aduc aminte că vulnerabilitatea este o artă ce are nevoie de mulți ani pentru a fi accesată în mod natural. Chiar dacă o putem accesa de unii singuri, mulți oameni au nevoie de ajutor în prima parte a procesului lor. De aceea există ghizi, există unelte, există sprijin pentru a ne deschide către potențialul nostru. Primul pas este important, acea decizie de a intra în contact cu puterea interioară pentru a fi în serviciu, pentru a construi, pentru a trăi în pace și comuniune cu exteriorul.

Astăzi îți recomand vulnerabilitatea, o unealtă ce îți oferă paradoxul de fi slab dar în același timp puternic, o unealtă ce îți oferă acces către totalitate, o unealtă ce te face invincibil pentru că nimeni nu are cum să îți ia ceea ce nu identifici ca fiind al tău, o unealtă ce te pune în rezonanță cu infinitul.

CURAJ!

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?