Apa în general este responsabilă pentru funcționarea sănătoasă a ADN-ului, dar și pentru reacțiile enzimatice și numeroasele funcții metabolice.
Cine n-au auzit vreodată în copilăria sa de „apa vie”? Poate doar tinerii din prezent, care n-au citit cărțile cu basme ale mitologiei românești. Căci dacă e s-o luăm așa, nu mai există nicăieri (în afară de basmele românești) această „apă vie” prin poveștile și mitologiile altor neamuri. Și desigur în complementaritate cu „apa vie” este și „apa moartă”, folosită de exemplu de Ileana Cosânzeana când îl readuce la viață pe Făt Frumos, după ce zmeul îi tăiase capul. Bineînțeles în basm nu i-a tăiat capul, dar putem înțelege descrierea ca cea din zilele noastre, când un agresor îi taie gâtul victimei. Știința modernă a descoperit că atât „apa vie”, cât și „apa moartă” nu sunt doar niște chestii abstracte din povești bune de citit copiilor seara la culcare. Din contră, știința modernă a demarat multe cercetări și în cele din urmă a reușit să găsească răspunsurile în acest sens.
La noi după Revoluție vă reamintesc faptul că a existat proiectul profesorului Ion Mânzatu, care producea în sticle obișnuite de 1 litru apă vie, adică apă structurată cum mai este denumită, însă după câțiva ani de producție limitată – deoarece instalația de electroliză costa destul de mult – procesul de producție a fost oprit. Însă cercetările în domeniul apei vii – apa structurată – în România datau încă din anii 60-70, inginerul Gheorghe Lucaci dezvăluind în publicația „Flacăra” condusă de Adrian Păunescu despre cercetările sale în domeniul apei vii și despre colaborarea cu profesorul Ion Mânzatu în acest sens. Dar cercetările în această privință sunt mult mai vechi, datând încă din 1939, când inginerul român Marcel Violet aflat la Paris își începea cercetările referitoare la influența electricității asupra moleculei de apă. El studia efectele ploilor cu tunete și fulgere asupra plantelor, observând că după ploile de acest fel plantele din grădina lui creșteau mult mai repede, deși el le uda periodic cu apa de la robinet. Și a mai observat ceva, anume că animalele prefereau apa de ploaie mai mult decât cea de la robinet, deoarece ele simțeau viul din molecula apei de ploaie.
Revenind la „apa vie” și „apa moartă” cele două tipuri pomenite în basmele românești aveau proprietăți diferite. De exemplu, după lupta cu zmeul Făt Frumos se alege cu gâtul tăiat. Apoi vine Ileana Cosânzeana și îi toarnă apa moartă pe gât, iar rana i se închide și după asta Cosânzeana îi pune apa vie pe locul unde fusese tăietura și aceasta se închide și dispare de parcă n-ar fi fost nimic acolo. Cât adevăr este în basmul acesta? 100%! Și să și explicăm…