Timp estimat de citire: 8 minute

Herodot, celebrul istoric, se referea la această constelație folosind denumirea de „Peleiades”, acest cuvânt fiind compus din „poleis” – îngeri, ființe din ceruri, veghetori și „ades” care înseamnă strămoș sau părinți.

Marile mistere ale lumii persistă încă în a-și ascunde adevărul în fața ochilor celor care le cercetează. Macchu Picchu, Stonehenge, Puma Punku, Chichen Itza, Sacsayhuaman sau Cuzco, și bineînțeles multe alte asemenea locuri străvechi, conțin elemente arhitectonice care arată foarte clar că toate acele construcții nu aveau cum să fie ridicate de către oameni. Să nu mai spunem de Marea Piramidă din Egipt. Blocuri enorme de zeci de tone suprapuse unele peste altele într-o ordine care ținea seama de poziționarea constelațiilor pe cer în urmă cu peste 10.000 de ani!

La Cuzco de exemplu s-au descoperit acele mici schelete cu cranii alungite numite Paracas. Analiza genetică a acelor relicve a pus în evidență că acele creaturi extraterestre, găsite printre mumiile incașilor, proveneau din grupuri genetice cu origine est-europeană! Deci undeva în zona românească, având în vedere că cele mai vechi dovezi arheologice referitoare la așezările omenești ca și civilizație sunt cele ale culturii Vincaș-Turda! Ce căutau Paracas tocmai în Peru, la zeci de mii de kilometri distanță? Și acesta este doar unul dintre mistere asupra căruia vom reveni în cadrul acestui articol. Dar dincolo de asta să vedem ce se află în spatele istoriei spirituale a geto-dacilor.

Ce legătură să fie între strămoșii noștri și constelația Pleiadelor?

La sate din secolele anterioare a rămas întipărită în folclorul popular expresia „Cele Șapte Surori” sau „Cloșca cu pui”, o denumire arhaică a constelației menționate. Într-unul din numerele revistei din urmă cu câțiva ani, în cadrul unui articol dedicat sanctuarului de la Sarmisegetuza, noi am oferit informații referitoare la faptul că acel calendar dacic alcătuit din coloane îndeplinea rolul și de bază de calcul genetică, dacă putem spune astfel. În acest mecanism este inclus și Numărul de Aur, și oricine care vrea să se edifice asupra acestor aspecte poate să meargă la sanctuarul din Munții Orăștiei și să analizeze toate aceste detalii pe baza unor calcule simple. Întrebarea care se pune este de unde aveau sacerdoții geto-daci cunoștințele de astronomie, despre solstițiul de iarnă – și vom explica în cele ce urmează câte ceva în acest sens – și mai ales cele despre genetică?!

Vom vedea că geto-dacii, prin intermediul acestor sacerdoți foarte bine instruiți, aveau legătură și cu reprezentanții altor civilizații din afara Pământului. Pe vremea când pleiadeenii colonizau Europa de Est, aici erau multe seminții laolaltă, așa cum Tolkien a prezentat în cărțile sale. Toate întâmplările din „Stăpânul Inelelor” au avut loc de fapt pe acest teritoriu al strămoșilor geto-daci. Țara Luanei este Minas Tirith din „Stăpânul Inelelor – Întoarcerea regelui”. Extratereștrii Paracas – o subspecie reptiliană – trăiau împreună cu piticii, cu elfii, cu zânele și cu alte viețuitoare pe teritoriul străjuit de cele trei lanțuri carpatice! Iar pleiadeenii erau asemuiți elfilor! Înalți, blonzi și foarte evoluați și înzestrați cu mari capacități spirituale! Iar războiul arătat în a treia parte a trilogiei „Stăpânul Inelelor! (pentru cine a văzut filmele acestea), purtat de către întunecatul Sauron (Sauron înseamnă și șopârlă, asta apropo de reptilieni!), era de fapt războiul purtat de întunecați împotriva Țării Luanei! Război la care au participat și elfii – adică pleiadeenii! Și după război multe specii s-au împrăștiat în toate colțurile Pământului!

În cartea „Astronomia străbunilor – Arheoastronomie și etnoastronomie pe teritoriul României” apărută la editura Szeged 2019, lucrare coordonată de Marc Frîncu și Simina Frîncu, cunoscuta cercetătoare Aurora Pețan relatează în secțiunea „Cunoștințe de astronomie la daci – câteva considerații despre Sarmisegetuza” următoarele:

Principalele observații vizează faptul că aceste construcții nu au fost amplasate și orientate la întâmplare, ci în relație cu anumite puncte astronomice. Pentru șase din cele șapte temple au fost identificate astfel de orientări ce nu par să fi fost întâmplătoare (templul mare circular și cele șase temple rectangulare). Foarte probabil, și cel de-al șaptelea (templul mic circular) a avut elemente raportate la puncte cerești, însă monumentul s-a conservat prost și structura sa interioară nu a putut fi reconstituită. Discului de piatră au fost atribuite funcționalități legate de calcule astronomice, iar existența unor calendare solare sau lunare a fost întrevăzută în structura celor două temple circulare.

Orientări astronomice s-au constatat nu doar la Sarmizegetusa Regia,

ci și la unele construcții dacice de la Fețele Albe, Costești-Cetățuie, Rudele, Meleia, Pustiosu, Piatra Craivii, Racoș ș.a., ceea ce demonstrează că dacii aveau preocupări în acest domeniu, iar informațiile autorilor antici nu sunt lipsite – cel puțin nu întru totul – de adevăr. (….) Primele cercetări de arheoastronomie la Sarmizegetusa Regia, cu o bază științifică, i se datorează directorului Observatorului Astronomic al Universității din Cluj-Napoca, astronomului Gheorghe Chiș, care în perioada 1979-1980 a făcut determinări solstițiale și echinocțiale în raport cu amplasarea construcțiilor din zona sacră. Printre rezultatele sale cele mai importante se numără determinarea orientării axei mari a templului mare circular pe direcția răsăritului Soarelui la solstițiul de iarnă și orientarea nord-sud a „săgeții” discului de andezit, împreună cu prelungirea reprezentată de blocurile din interiorul templului de andezit din apropiere (Teodorescu și Chiș, 1982). În 1983, un grup de topografi de la Direcția Topografică Militară, condus de generalul Vasile Dragomir, face noi măsurători la Sarmizegetusa Regia, fără să le cunoască pe cele ale lui Chiș, și ajunge la aceleași rezultate (Dragomir și Rotaru, 1986).

Contribuții semnificative în acest domeniu are cercetătorul sibian Florin Stănescu, care pune în legătură unele dintre temple cu momentul de răsărit al stelelor Sirius (siriusienii și războaiele Sirius-Orion-Lira-Pleiade – nota redacției)(constelația Câinele Mare sau Dulăul la români), Capella (constelația Vizitiul sau Capra cu Trei Iezi la români) și Deneb (constelația Lebăda sau Crucea Mare la români), scrie despre orientările solstițiale ale templelor de la Costești-Cetățuie și Piatra Craivii și demonstrează că discul de andezit nu era un simplu altar, ci avea funcții multiple, printre care acelea de cadran solar și de instrument pentru calcule de astronomie. (…) Numeroase construcții și amenajări de cult, funerare sau de altă natură, din toate epocile și din toată lumea, se raportează la momentul solstițiului de iarnă. Iată doar câteva dintre acestea: Stonehenge (Anglia), Maeshowe (Scoția), Newgrange (Irlanda), Petra (Iordania), Maiden Tower (Baku, Azerbaidjan) și chiar o serie de biserici ale misiunilor spaniole din America Latină și Statele Unite, în care lumina solstițială cade pe altar sau pe catapeteasmă.

Cu siguranță, cea mai importantă și complexă construcție dezvelită până acum în arealul locuit de daci este templul mare circular de la Sarmizegetusa Regia. Încăperea interioară avea forma unei potcoave cu deschiderea spre sud-est și avea două praguri aliniate cu două dintre pragurile încăperii exterioare. Acoperișul era din șindrilă și avea formă conică. Intrarea în templu se afla pe latura estică. Clădirea era mărginită de două cercuri concentrice, lipite între ele, alcătuite din piese de andezit, al căror rol încă nu este lămurit. Diametrul său exterior era de 29,40 m.”

Deci iată dovezi arheopaleoastronautice! Referitor la informația din finalul paragrafului anterior, de ce era diametrul exterior exact de 29,40 metri? Putea fi mai mic sau mai mare! Dacă înmulțim cu 10.000 obținem valoarea aproximativă a vitezei luminii, care este de 297.000 de kilometri pe secundă! Este doar o coincidență? Nu cred! Mai mult de atât, la momentul solstițiului de iarnă se făceau în templul de la Sarmisegetuza, sub care este la o anumită adâncime „Orașul de Aur” al agathârșilor, ritualuri care aveau drept scop observarea orizontului, iar vederea era către Retezat, deasupra căreia Soarele asfințea exact în acel loc doar în ziua solstițiului de iarnă! Cine i-a învățat pe sacerdoții geto-daci toate astea? Ați citit că țineau sub observație stelele Sirius – siriusienii, Deneb – unde există civilizația vegană a stelei Vega și din acest punct de vedere, soarele de andezit care este conectat cu calendarul și templul din sanctuar este orientat către direcția apusului heliacal al Pleiadelor!! Ce este apusul heliacal? Este momentul de dinainte de răsăritul Soarelui, când dintre toate stelele de pe cer, între zori de zi și dimineață, încă se văd câteva stele strălucitoare chiar puțin înainte de a răsări astrul solar. Deci pe vremea aceea Pleiadele erau vizibile chiar și la răsăritul Soarelui, cumva una sau două dintre stelele acestei constelații fiind strălucitoare în urmă cu mii de ani!

În anul 9 al erei noastre poetul latin Ovidiu se adresa într-o misivă regelui get Cotiso cu tot neamul său de daci cu apelativul „neam scoborâtor din zei”! Știa Ovidiu ce nu știm noi azi? Vestitul poet grec Pindar afirma și el la rândul său despre hiperboreenii de la nord de Istru – Dunărea de azi – că se trăgeau din neamul titanilor celor vechi”, adică primul neam venit din ceruri și zămislit pe Pământ. A zămisli înseamnă a naște, a întrupa, a lua naștere.

Pleiadele se mai numesc și Perseide, iar numele acesta nu a fost dat de către greci. Etimologia sa se află în altă parte și deslușim imediat. Herodot, celebrul istoric, se referea la această constelație folosind denumirea de „Peleiades”, acest cuvânt fiind compus din „poleis” – îngeri, ființe din ceruri, veghetori și „ades” care înseamnă strămoș sau părinți. Altfel spus Peleiades sau Bătrânii, asta apropo de Moșii din vechime care erau văzuți prin munți păzind locurile sacre! De altfel, Moșii erau o altă denumire dată pe vremea dacilor noștri celor din categoria kapnobatailor, umblătorii prin nori sau mergătorii prin ceruri. Am putea spune că Moșii aceștia sunt Stră-Bunii adică Cei Buni Dintâi, originari din constelația Pleiadelor!

În articolul din iulie 2018 „Pleiadele și civilziațiile Pământului” am prezentat o suprapunere a constelației Pleiade peste structura Carpaților românești. Puteți vedea această fotografie încă odată, pentru a înțelege că de-a lungul masivelor muntoase românești existau în urmă cu mii de ani 9 centre, cel corespunzător stelei Alcyone, cum inversați harta (căci uitându-ne pe cerul nopții stelele sunt inversate ca poziție, și cele 5 din stânga se suprapun prin inversare pe dreapta planului terestru, dacă ne-am uita dintr-o direcție de-a lungul căreia să vedem Pleiadele și Carpații aliniate pe aceeași parte a unei axe imaginare) fiind plasat exact în zona Sarmisegetuzei, iar Pleione fiind plasată în Retezat! Ori așa cum ați citit mai înainte, la soltițiul de iarnă Soarele asfințea exact deasupra Vârfului Retezat! Rezultă că acesta este conectat energo-informațional cu steaua Pleione, sanctuarul de la Sarmisegetuza fiind conectat cu Alcyone – considerat Soarele Central al brațului galactic în care ne aflăm, Electra fiind conectată cu Sfinxul din Bușteni, Celaeno cu zona Vrancei – Țara Luanei, Taygeta, Asterope și Maia fiind conectate cu Ceahlăul, iar Merope cu zona unde în plan subtil se află Templul lui Zamolxe. Deloc ciudat este faptul că în literatura esoterică steaua Alcyone este considerată simbolul lui Christos, deci energia christică despre care învățau sacerdoții lui Zamolxe.

Și ca să încheiem cu încă o dovadă a faptului că dacii erau urmașii prin timp ai celor din Pleiade, să mai menționăm că într-una din cărțile sale – „Istoria reală a Pământului”, cunoscutul medium Sal Rachele descrie printre altele și contactul dintre pleiadeeni și populațiile traco-geto-dace. Unele grupuri geto-dace au fost luat și relocate în zona Carpaților, asta însemnând că au fost luați la bordul navelor spațiale pleiadeene și transportați la distanțe mari. Ca și cum ar fi fost luați de la Drobeta Turnu Severin, să zicem, și transportați în Ceahlău. Iar credibilitatea lui Sal nu poate fi pusă la îndoială, atâta timp cât multe dintre informațiile oferite de către Fondatori prin el s-au adeverit și continuă să se concretizeze. Și mai avem noi în folclorul mitologic popular o expresie folosită la începutul unor povești, care acum sunt cam uitate: „Peste 7 mări și 7 țări…”. De ce acest 7 prezent cumva obsesiv în toată mitologia noastră? Pentru că totul vine din Pleiade! Zamolxe a fost primul conducător inițiat uman din seminția strămoșilor noștri, un spirit pleiadean întrupat în corp uman terestru. De ce 7? Pentru că până la venirea pleiadeenilor, oamenii nu aveau grai articulat, având doar 5 chakre, fiind folosiți de către Anunnaki – inamicii celor din Pleiade – la munca în mine. Îmbunătățirea genetică adusă de pleiadeeni au determinat graiul articulat prin plasarea a încă două chakre, cea a vorbirii și cea a gândirii conștiente. Iar strămoșii noștri au primit o cunoaștere care se află la loc de taină undeva într-un templu din adâncimile Transilvaniei, și care va fi adusă la lumină atunci când Divinitatea va socoti că vremea s-a împlinit!

Articolul precedentNodurile și Rețelele Temporale
Articolul următorÎntruparea Logosului Solar Christic
Contele Incappucciato este un fel de jucător multidimensional, specialitatea sa fiind metafizica de gospodină, adică spiritualitatea practică utilă omului în orice ocazie, chiar și când speli vasele!
4.9 7 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile