© Pixabay

Dacă Dumnezeu se manifestă prin intermediul liberului arbitru, ne-am putea pune în acest moment al articolului întrebarea dacă El este drept, imparțial și corect! Este Dumnezeu bun și corect?

După cum vedeți din titlu, întrebarea aceasta chiar poate naște controverse fără sfârșit. Dar asta poate fi ca și controversă doar din punctul de vedere strict al științei moderne, având în vedere că învățăturile spirituale fac referire la Sursa universului din perspectiva Creației.

Ca să înțelegem noțiunea aceasta de relativitate, la care și Einstein făcea referire deseori în expunerile sale, vom folosi și exemple din anumite filme și seriale, pe care unii dintre voi poate le-ați văzut, alții poate că nu le-ați văzut. Dar nu asta contează, ci înțelegerea acestui concept. E posibil prin acest articol Dosarele Cosmos unii cititorii ai revistei să se simtă deranjați, care cred că Dumnezeu este Neschimbător ca Entitate Absolută a Universului și a Vieții.

Înainte de a explica de ce Dumnezeu Creatorul tuturor văzutelor și nevăzutelor e relativ, vom parcurge câteva aspecte pe care le vom comenta cu eleganță, pentru a vedea că indiferent de epocă, de vremuri, de tehnologie, de știință și de evoluție, totul este cam la fel, deși pot fi diferite ere cosmice. 

Vom începe cu un serial din anii 90 numit Star Trek – Generația Următoare. Apoi vom comenta un alt serial numit Stargate SG1, pe care de asemenea sunt convins că mulți dintre voi l-a putut vedea pe ProTv cu mulți ani în urmă, pentru a ne îndrepta apoi din nou spre seria Star Trek, de data aceasta către seriile numite Star Trek Picard și Star Trek Discovery.

În seria Star Trek Generația, căpitanul Jean-Luc Picard, interpretat magistral de actorul Patrick Stewart, conducea explorările galactice ale navei U.S.S. Enterprise. Principala Directivă urmată de aceste nave pământene ale Federației Unite ale Planetelor, din secolul 24, era aceea de a explora lumi noi, dar de a nu interfera cu istoria și evenimentele care aveau loc în acele civilizații. Această Primă Directivă se baza pe respectarea liberului arbitru, acest dar divin oferit de către Creatorul universului tuturor ființelor raționale. Desigur că dincolo de întâmplările din cele 178 de episoade, savurate evident și de către publicul din România în anii 90, vedem acest concept sacru al respectării liberului arbitru în interiorul fiecărei civilizații.

Ca o paranteză fie spus, noi ne-am întrebat de câteva decenii încoace, cel puțin de la incidentul Roswell din 1947, de ce nu ne contactează oficial alte rase extraterestre. În primul rând majoritatea oamenilor nu cred în extratereștri, apoi dacă ar crede, ar trebui ca masa marii majorități să vrea și să ceară universului, prin liberul arbitru, apariția acestor civilizații care oricum sunt mai evoluate decât a noastră din toate punctele de vedere.

Revenind la seria „Generația următoare” în fiecare episod era pus în evidență rolul de mediator corect și imparțial al căpitanului Jean-Luc Picard, care de multe ori se trezea pus în situații, cum se spune pe românește, între ciocan și nicovală, fiind dificil uneori să rezolve conflicte pe care Federația pământeană le media între diferite alte civilizații din Alianță. Pentru că aici vorbim despre liberul arbitru al pământenilor, ca în cazul lui Jean-Luc Picard, dar și al romulanilor pentru că și ei erau ființe raționale și inteligente cu liber arbitru, precum și al vulcanienilor, klingonienilor, andorienilor și a altor rase galactice cu care omenirea intrase în contact. Cum poți negocia cu civilizații diferite de a ta, fiind nevoie să le respecți liberul arbitru care s-a dezvoltat într-un mod specific civilizației respective, adică în cu totul alt mod decât pe Pământ? Aici am atins o coardă foarte sensibilă și importantă, căci ar fi trebuit să ne gândim de multe decenii și să ne dăm seama că noi, ca și pământeni, vrem prin liberul nostru arbitru, să fim contactați de alte specii mai evoluate! Dar ne-am pus întrebarea dacă acestea, văzând istoria recentă a omenirii cu atâtea grozăvii, prin liberul lor arbitru ar vrea să vină la contact sau nu? Iată un punct de vedere. Căci dacă prin liberul nostru arbitru de pământeni se manifestă liberul arbitru, deci un dar divin, la fel se manifestă și prin alte civilizații, deci Dumnezeu se manifestă și prin alte civilizații.

Trecând la serialul Stargate SG1, unde o echipă de militari foarte curajoși din care făceau parte un istoric și un cercetător în cuantică, foloseau o Poartă Cosmică descoperită în Egipt călătorind pe diferite alte planete, putem spune că explorarea lor aducea foarte multe informații despre multe alte civilizații. În acest fel au dat peste Lorzii Sistemului, numiți Goa’uld, o rasă stelară cu caste ierarhice, care-și împărțeau zonele de influență prin galaxie. Acești Goa’uld aveau un fel de simbioți paraziți în interiorul lor și datorită acestui fapt, nu respectau liberul arbitru al altor rase. Culmea e că unii dintre acești Goa’uld conduseseră ca faraoni în Egiptul antic. În urma contactului cu această rasă războinică și care nu respecta liberul arbitru, echipa SG1 purta lupte de eliberare a altor planete și lumi de sub dominația acestei specii belicoase, care desigur față de alte rase galactice se credeau zei de-a dreptul. Așa le dicta liberul arbitru acestor Goa’uld, să fie cotropitori și să înrobească alte rase galactice.

Dacă le punem față în față, civilizația pământeană și cea Goa’uld, care era tehnologic oricum mult mai avansată decât a noastră, ajungem la concluzia că acest dar divin primit de către toate ființele raționale, era folosit chiar și în războaie galactice. Căci în seria Stargate SG1 pe acești Goa’uld îi putem considera o specie similară reptilienilor. Apoi a urmat seria Stargate Atlantis, în care echipele de pământeni ajunseseră pe o altă planetă unde se teleportase vechiul oraș Atlantis. În seria aceasta Stargate Atlantis, pământenii au făcut greșeala să trezească din starea de stază o altă civilizație numită Wraith, o specie asemănătoare cu vampirii, dar mult mai periculoasă. Acești Wraith aveau și ei liber arbitru și intenții de cotropire și sclavizare a altor rase de la care consumau energia sufletului. Aceasta era hrana lor. Și în urma unor lupte prin câteva locuri prin galaxie, între pământeni și Wraith, aceștia ajunseseră în cele din urmă pe Pământ. Vi se pare cunoscută chestia asta? Desigur, seamănă cu Arhonii menționați în textele gnostice.

Și dacă Dumnezeu se manifestă prin intermediul liberului arbitru, ne-am putea pune în acest moment al articolului întrebarea dacă El este drept, imparțial și corect! Este Dumnezeu bun și corect? Sau nu-l înțelegem noi din acest punct de vedere?

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

          
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile