Probabilitatea să existe rase galactice capabile să călătorească interdimensional este dată de un factor pe care noi, aici în revistă, îl numim O de la Omega şi pe care astrofizicienii NU l-au introdus în Ecuaţia Drake.

Trăim vremuri în care aproape totul se petrece la viteze din ce în ce mai mari. Accelerarea timpului, aglomerarea de sarcini pe care ni le luăm, treburile de peste zi şi interacţiunea cu ceilalţi din jur ne determină să facem eforturi tot mai mari.

Din punct de vedere al evoluţiei civilizaţiei umane şi a existenţei sale în Univers, opiniile referitoare la ideea – de altfel înfricoşătoare vreme de vreo 30 de ani – că am fi singuri în universul acesta imens, au fost înlocuite treptat de un optimism tot mai accentuat, odată cu descoperirea exoplanetelor.

Frank Drake (1930-) este un astronom american care este cunoscut ca „tatăl SETI” – Căutarea Inteligenței Extra Terestre. Începând din 1960, a fost printre primele persoane care a căutat semnale radio de la extratereștri.

Exoplanetele există cu adevărat, pentru că ar fi fost absurd să credem tot timpul că doar Soarele noastru are planete care gravitează în jurul lui. Dar nu pe orice planetă poate exista viaţă, şi încă viaţă ca aici la noi, atât de abundentă, cu gâze, păsări, animale, vegetaţie, şi cu noi oamenii care am luat planeta în stăpânire. Pentru că după cum observăm de câteva decenii încoace, doar între anumiţi parametri viaţa aşa cum e pe planeta noastră poate exista şi în alte locuri din galaxie.

De aceea să parcurgem la modul rezumativ calea prin care putem descoperi ceea ce numim Ecuaţia Vieţii în Calea Lactee.


Astrofizicienii au pornit de la un model teoretic bazat pe structura lumii noastre pământene şi au formulat Ecuaţia lui Drake, care stabileşte un posibil număr de civilizaţii inteligente şi raţionale în Calea Lactee, precum suntem noi. Făcând abstracţie de faptul că mediumii au transmis prin channeling mai tot timpul că există lumi ca a noastră în galaxie, să mergem pe varianta astrofizicienilor.

N= R* x Fp x Ne x F1 x Fi x Fc x L

Ecuaţia Drake Revizuită: Factorii Omega şi Gamma
N – numărul de civilizaţii din galaxia noastră cu care am putea comunica acum;

R* – rata medie anuală de formare a stelelor în galaxia noastră;

Fp – procentul stelelor care au planete;

Ne – numărul mediu de planete ale unei stele care poate găzdui viaţa;

F1 – procentul planetelor pe care efectiv se dezvoltă viaţa;

Fi – procentul planetelor pe care viaţa care se dezvoltă este inteligentă;

Fc – procentul civilizaţiilor avansate care dezvoltă o tehnologie care emite semnale detectabile;

L – durata de timp cât civilizaţiile extraterestre avansate emit semnale detectabile în spaţiu.

Alte forme de viață inteligente vor fi foarte diferite în ceea ce privește aspectul – se pot asemăna cu creatura din E.T. sau ne vor speria cu frumusetea lor – dar viața în sine este obișnuită, sunt sigur. – Frank Drake

În funcţie de valorile introduse în ecuatia lui Drake, rezultă un număr de civilizaţii. Acest număr este estimativ, aşa cum au convenit toţi cei care s-au întâlnit la Green Bank pentru a pune la punct această importantă chestiune pentru omenire.

Iniţial numărul maxim admis era de 10 miliarde de civilizaţii. Dacă ar fi fost aşa, şi dat fiind faptul că în Calea Lactee sunt aproximativ 280 de miliarde de stele, ar fi rezultat o medie de 26-28 de civilizaţii pentru fiecare stea din galaxie, ceea ce desigur este cam utopic. De aceea s-a admis un număr estimativ de 50.000 de civilizaţii, şi asta încă spune foarte multe.

Însă nu s-a luat în calcul un alt criteriu, şi anume acela al unei civilizaţii care este capabilă, prin descoperirile sale, să străbată galaxia prin scurtături, evitând deplasările de sute şi mii de ani până la o destinaţie anume.

Probabilitatea să existe rase galactice capabile să călătorească interdimensional este dată de un factor pe care noi, aici în revistă, îl numim O de la Omega şi pe care astrofizicienii NU l-au introdus în Ecuaţia lui Drake.

Acest factor Omega presupune cât timp ar trebui să treacă, în evoluţia acelei civilizaţii, până ar descoperi călătoriile care transced timpul şi spaţiul. Altfel spus, civilizaţie care să ajungă foarte repede, în câteva zile sau săptămâni de exemplu, din zona apropiată a centrului galaxiei noastre, la noi în sistemul solar.

Admiţând că ar fi nevoie de aproximativ 1000 de ani de evoluţie, fără interferenţe ale răului ca aici pe Pământ, până când o asemenea civilizaţie ar atinge nivelul tehnologic de a transporta materia ca în filmele SF, împărţim 50.000 – câte civilizaţii sunt, la 1000 de ani (cum e la noi pe Pământ, 1000 de ani între Evul Mediu şi anul 2000) interval de atingere a tehnologiei necesare călătoriilor cosmice pe scurtătură. Şi vom obţine un număr de 50 de civilizaţii care ar fi capabile să străbată distanţa dintr-o margine în alta a Căii Lactee în câteva săptămâni de exemplu.

Dintr-o asemenea perspectivă, este cât se poate de evident că mai trebuie să luăm în considerare încă un factor, să-l numim Gamma, care să indice din 50 de civilizaţii câte dintre ele au străbătut galaxia măcar odată, folosind călătoria prin hiperspaţiu.

Presupunem că viteza prin hiperspaţiu se ridică la aproximativ 500.000 de kilometri pe secundă sau minim 350.000 de kilometri pe secundă, prin comparaţie cu viteza luminii în spaţiul tridimensional care este de 300.000 de kilometri pe secundă. Deci un zbor cu viteză supraluminică.

Mai admitem că doar una din 10 civilizaţii, din cele 50 sau 1 din 10 cum se spune, este capabilă de asemenea performanţe, şi rezultă un număr de 5 civilizaţii care au reuşit să călătorească în foarte multe locuri din galaxie, răspândind viaţa inteligentă pe planetele unde au găsit condiţiile asemănătoare ca aici pe Pământ.

Asemenea calcule nu au cum să dea greş, deoarece ele se bazează pe matematică, iar conform teoriei probabilităţilor, în privinţa planetelor asemănătoare Pământului ce pot găzdui viaţa inteligentă, aceste planete gravitează în jurul stelelor similare Soarelui.

Conform datelor adunate de către telescopul spaţial Kepler, în galaxia noastră, dintr-un total de 200 de miliarde de stele, cica 2,7% sunt stele din clasa G, aşa cum este şi Soarele nostru.

Conform calculelor estimative, realizate pe baza acestui procent, rezultă un număr aproximativ de 5 miliarde de stele asemenea Soarelui, care pot avea în jurul lor planete ca Pământul.

Dacă admitem că la o stea din 100 de milioane există o planetă ca Pământul, vom avea 50 de stele de tip G, ca Soarele, care au în sistemul lor o planetă ca Pământul cu civilizaţie dezvoltată.

Dacă din acestea 50 avem câte o stea la fiecare 10 stele care are o planetă ca Pământul pe care există deja o civilizaţie care poate călători la distanţe mari în galaxie, aşa cum am descris, rezultă 5 civilizaţii capabile să colonizeze planete ca Pământul, în drumurile lor cosmice prin galaxie. Deci avem încă odată o variantă de lucru extraordinară, prin care ne dăm seama că undeva acolo în spaţiul galactic, există cel puţin o civilizaţie atât de avansată, încât oricând ne poate vizita.

Întrebarea este însă: mai au oare corpuri fizice acele fiinţe inteligente şi raţionale?

Din acest punct de vedere, ne aşteptăm Părinţii, şi una dintre cele mai incitante şi provocatoare întrebări pentru civilizaţia Pământului este: a câta colonie umană suntem noi?

Informează-te holistic. Citeşte şi:

9 COMENTARII

  1. Exista praguri pe care orice civilizatie trebuie sa le treaca pentru a ajunge intr-o zi la stadiul de macar civilizatie de gradul 1 Se greseste din start cand se fac estimari la nivelul galaxiei noastre cu cat incercam sa ajungem mai aproape de centrul galactic cu atat conditile existente fac imposibila aparitia vietii sunt radiatii gama explozii de nove si supernove quasari si pulsari activi etc Raman la parerea ca cel putin pe o raza de 100 ani lumina suntem singuri apoi existenta chiar a unei civilizati de grad 1 ar fi lasat ampreta energetica Sansele sa fim singuri in galaxia noastra sunt de peste 95/ putem gasi viata la nivel de microbi dar nu viata inteligenta

    • Într-o anumită măsură cam aşa este, dar nu iei în calcul multe alte chestii. Noi suntem obişnuiţi să gândim şi să credem că extratereştrii în majoritatea lor ar trebui să arate ca noi, pentru că nimeni n-a spus asta până acum, nici în cercurile ştiinţifice. Pentru că nu avem precedente, nu avem un model de fiinţe ET – în afară de filme în care mai răsuflă câte ceva de prin unele dosare secrete – şi ne luăm pe noi drept model pentru eventuali ET. Pot fi diferenţe enorme de grad de înţelegere şi de aspect între civilizaţii, nu mai spun de limbaj şi nivel de inteligenţă. Îţi recomand şi recomand tuturor filmul Arrival apărut anul trecut, care o să vă schimbe radical imaginea pe care v-aţi făcut-o în general despre posibile alte civilizaţii. Însă aşa cum au răsuflat din diferite dosare secrete, majoritatea civilizaţiilor ET din universul fizic au aspect umanoid. De ce nu au venit încă la un contact oficial? Răspunsul ar fi următorul: luaţi în calcul atitudinea omului faţă de furnici şi atunci poate veţi înţelege mai multe în această privinţă.

    • Cei pe care NASA si alte agenti spatiale tot spera sa-i gaseasca si se cheltuie enorm pt asta lipsesc cu desavarsire Ce exista si nu apartine de universul material omul nici nu poate pricepe si mai mult ar face rau pt exista cu mult inainte de existenta oamenilor pe pamant sau facut si se vor face mereu experiente in acest sens care pun in evidenta existenta unui univers in care oamenii nu au si nu vor avea niciodata acces acolo sunt valabile alte principii si legi pe care mintea noastra nu le poate percepe Exista experiente facute si la noi in tara care au pus in mod clar si precis in evidenta acest lucru

  2. Omenirea pare-se ca a mai avut cel puțin un moment civlilizatoric de înaltă tehnologie, cu cca 200.000-100.000 de ani in urma, pe vremea Atlantidei, dar care începând de prin 90.000 și până în 40.000 a fost irosit printr-un război devastator care a distrus în cele din urmă continentul (grupul de insule) aflat în oceanul omonim.

  3. Întrebarea nu e dacă mai au oare corpuri fizice acele fiinţe inteligente şi raționale, ci dacă noi vom reusi să le percepem, printre altele prin ridicarea vibrațiilor proprii. Ele s-ar putea și materializa, condensându-se spre a reflecta lumina si a fi vizibili ochilor. Vor avea loc si întâlniri speciale, în care unii umani se vor revedea cu ”frații și surorile de clan”, de care s-au despărțit vremelnic pentru o misiune 3D pe Terra, continuând munca în echipă. E doar un exemplu din multiplele posibilități, căci (inter)acțiunile sunt pe echipe specializate, nu în masă, la modul pseudoparadisiac… Apropo de Părinți, nu-i mai zeificați atâta (că și de ei era vorba în paragraful de mai sus), părți din unitățile lor de conștiință de bază deja sunt materializate pe Terra, iar alții, cu echipele lor specializate vor veni în valuri succesive tot prin intrupare, în următorii 100-150 de ani. Cosmosul e în noi, nu în galaxile vizibile și calculabile – alea se găsesc doar în planul fizic și sunt doar o parte din așa-zisul total de corpuri cerești realmente existente! Apropo, pentru a nu ”sări” așa departe că putem ameți, Nibiru e un corp ceresc energetic, nu unul fizic – e o posibilitate, ce ziceți?

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?