Guvernele și președinții marilor state ale lumii au în spatele lor civilizații extraterestre care se confruntă între ele pentru viitorul omenirii.

Iată un subiect intrigant, pe lângă faptul că este și fascinant. Dincolo de dezvăluirile unor insideri de nivelul lui Corey Goode, Randy Cramer, David Wilcock sau alții ca ei care au participat cu peste 20-30 de ani în urmă la diferite faze ale Programului Spațial Secret (și apropo de acesta, se desfășoară și în prezent dar la alte nivele!), putem să rămânem cumva în interiorul civilizației umane și să vedem ce anume și de ce se petrece în prezent.

De exemplu, să plecăm de la declarația lui Putin din luna august a acestui an, în care a declarat oficial cu ocazia unei ceremonii militare, că Rusia deține un anumit tip de tehnologie și armament care se află cu ani înaintea celor occidentale! A blufat? Nicidecum, deoarece deja sunt cunoscute conexiunile pe care armata rusă și oficialii de la Kremlin le au cu civilizația din Pleiade.

Putem vedea, în spatele frontului, că în realitate, se duce un război purtat de alte civilizații decât cea umană, la un nivel diferite de cel pe care știrile zilnice ni-l arată între Rusia și NATO. Iar omenirea noastră, și de-o parte și de alta, Estul și Vestul, Rusia și NATO/Occidentul, sunt doar paravanele folosite în acest conflict care se pare că are anvergură galactică.

Însă așa cum pare să se desfășoare conflictul la nivel terestru, cu focarul în Ucraina, situația prezintă multe aspecte care sunt cumva diferite între ele, ca și când multe dintre aceste fațete nu aparțin lumii noastre și prezentului în care trăim. Este foarte posibil ca anumite fragmente ale realității noastre să fie în realitate părți din omeniri paralele, unde lucrurile se derulează amestecat, astfel încât în loc să vedem un final al conflictului de la granița noastră nord-estică, observăm interferența altor elemente care parcă vin și pun paie pe foc din când în când. Și dacă ne uităm cu atenție la anumite evenimente care se succed la nivel geo-politic, constatăm că într-adevăr parcă unele chestii nu concordă cu altele, deși ar trebui să se lege între ele. Un exemplu în acest sens este cel al segmentului politic care se desfășoară la nivelul 3D, în timp ce la nivelul conștientului colectiv, deja se produce o tranziție care este conectată cu nivelele 4D și 5D.

Cum s-ar spune, în ciuda intențiilor ocultei de a menține pe mai departe o situație generală de nivel 3D pentru civilizația umană, în multe locuri ale lumii, tot mai multe națiuni dovedesc o trezire a conștiinței – vezi masivele proteste din multe țări – care rejectează deja programele politice pe care slugile ocultei vor să le impună în continuare omenirii. Pe de altă parte, să ne uităm la averile imense ale câtorva membri ai ocultei, cum este familia Rothschild, care deține doar ea 500 de trilioane de dolari, și care înseamnă mai mult decât jumătate din averea întregii lumi. S-a estimat că această sumă este suficientă, pentru că ea nu reprezintă totalul banilor din lumea noastră, pentru a rezolva complet problemele hranei și îmbrăcămintei pentru întreaga omenire. Deci 500 de trilioane de dolari ajung pentru 7 miliarde de ființe umane ca să le hrănești și să le îmbraci zilnic! Este doar una dintre fațete.

Și dacă totuși printre aceste interferențe se amestecă de exemplu o familie Rothschild sau o familie Rockfeller sau o alta din cele ale ocultei, care există într-un univers paralel pe un Pământ paralel? Filmul recent „Doctor Strange și nebunia multiversului” pare să indice dincolo de secvențele cinematografice că există niște intervenții, niște „combinații” între familiile nobilimii negre de pe Pământul nostru și familii similare de pe alte Pământuri. Pentru că deși în lumea noastră se fac în continuu eforturi pentru menținerea păcii, apar periodic focare unde se declanșează evenimente care țin pe loc rezolvarea problemelor în lumea noastră.

Apoi mai sunt și alte aspecte, cum ar fi de exemplu că Deepak Chopra și Sadhguru, care în anii trecuți erau foarte apreciați de publicul pasionat de spiritualitate, au devenit dintr-o dată susținătorii globaliștilor. Nu cumva Deepak Chopra și Sadhguru cei actuali – acesta a fost și la noi în România ținând un discurs despre apocalipsa climatică la Arenele Romane – ar putea fi de pe un alt Pământ? Faptul că actualul Sadhguru poartă acei bizari ochelari de soare chiar și dacă nu e soare, poate indica faptul că retina sa, e a unui alt Sadhguru, de pe un Pământ paralel. Și atunci ne putem gândi, așa ca la o imagine mai mare, că omenirea noastră, la nivel de personalități din diferite domenii, a fost interferată de personalități similare de pe Pământuri paralele ale multiversului. Așa se explică atitudinea actualului Papă care vrea să schimbe Biblia, așa se explică și atitudinea altor personaje din lumea politicii și afacerilor, pentru că deja par mult prea bizare discursurile și intențiile acestor personaje. Asta apropo și de ipoteza unui alt Putin. Iar ceea ce am prezentat noi aici este o chestiune mult mai plauzibilă decât teoria folosirii clonelor în privința multor personalități.

Și dacă lucrurile stau așa, și se pare că se adună tot mai multe dovezi că nu numai planurile ocultei vor da chix, chiar dacă au adus de pe alte Pământuri personaje de rezervă, ci și că cei buni, care sunt de partea Binelui, au venit și ei din mai multe Pământuri, aici în lumea noastră. Și este foarte posibil ca pe Pământul nostru, să existe ceea ce nu există pe toate celelalte, ceva, probabil un element singular care va decide soarta omenirilor de pe planeta noastră și de pe toate celelalte Pământuri – Singularitatea umană, adică o singură persoană care nu există pe celelalte Pământuri, ci doar aici pe Pământul nostru, în lumea noastră. Este Asul din mânecă al Creatorului.

Articolul precedentAstrologie – problemele de conștiință
Articolul următorLuna și Secretului Numărului 108
Contele Incappucciato este un fel de jucător multidimensional, specialitatea sa fiind metafizica de gospodină, adică spiritualitatea practică utilă omului în orice ocazie, chiar și când speli vasele!
5 2 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
Violeta
Violeta
11 luni în urmă

Multumesc!