Editorial – Gândire, trăire, evoluție (II)

Evoluția spirituală este un proces complex care presupune atât o componentă cognitivă, adică gândirea, cât și una experiențială, trăirea.

Continuând ideile din partea întâi a acestui mini serial, putem spune că gândirea, sau contemplarea, este instrumentală în a ne oferi o structură teoretică și o înțelegere a ceea ce încercăm să realizăm. Ea ne ajută să ne organizăm intențiile și să ne setăm direcția. Cu toate acestea, gândirea, fără experiența acelor procese determinate de trăirile noastre interioare, poate rămâne superficială și neconectată la realitatea autentică a ființei noastre. 

Pe de altă parte, trăirea ne oferă experiența directă a ceea ce înseamnă spiritualitatea. Ea ne permite să experimentăm în mod concret beneficiile pe care le aduce dezvoltarea spirituală, ca de exemplu pacea interioară, echilibrul emoțional sau conexiunea cu ceilalți. Trăirea interioară ne oferă posibilitatea de a ne confrunta cu realitatea noastră internă, de a ne dezvolta empatia și de a ne conecta la experiența umană într-un mod mai profund. 

Dacă analizăm procesul de evoluție spirituală a două figuri emblematice pentru spiritualitatea mondială, precum Iisus și Gautama Buddha, observăm că amândoi au împletit gândirea cu trăirea în parcursul lor spiritual. Ei nu s-au bazat doar pe teorie sau concepții intelectuale, ci și pe experiențele și descoperirile lor interioare. Aceasta le-a permis să acceadă la o înțelegere profundă și nu numai intelectuală a realităților spirituale existențiale. 

Iisus, prin predicile și învățăturile sale, a evidențiat importanța experienței empirice, a trăirii autentice și a exprimării interioare sincere. În învățăturile sale, el a insistat pe iubire, iertare și modestie ca stări interioare exprimate prin acțiuni concrete în lume. 

Gautama Buddha, de asemenea, a insistat pe trăire, prin învățătura sa centrală a „drumului de mijloc”. Buddha își susținea învățăturile pe meditație și conștientizare, procese care se bazează pe trăirea directă și personală, nu doar pe cunoaștere teoretică. 

Ambele figuri, prin aceste abordări, ilustrează cum gândirea și trăirea pot interacționa și se pot întări reciproc în procesul de evoluție spirituală. Multe persoane care își doresc o evoluție spirituală autentică și profundă pot cădea, din neștiință sau neatenție, în capcana unor greșeli comune. Unul dintre cele mai frecvente erori este să confundăm dezvoltarea personală cu evoluția spirituală. Deși ambele sunt importante și ne ajută în formarea noastră ca oameni, dezvoltarea personală se referă la îmbunătățirea abilităților, cunoștințelor și a stării noastre mentale și emoționale, în timp ce evoluția spirituală este un proces mult mai adânc și mai subtil, care ne poate duce la o înțelegere și o îmbrățișare autentică a vieții și a posibilităților sale de dezvoltare. 

O altă greșeală comună pe care o comit majoritatea celor care se angajează pe calea propriei evoluții spirituale, este credința că gesturile și ritualurile exterioare contribuie la evoluție. Exemple în acest sens sunt mersul la biserică unde mulți aprind lumânări pentru vii și pentru morți, ori participarea la acele slujbe religioase care sunt nimic mai mult decât un spectacol pentru prostirea minții oamenilor. Credeți că spiritele celor care au plecat din lumea asta au nevoie de asemenea bazaconii inventate de preoțime? Desigur, aceste ritualuri pot avea un anumit rol în a-i ajuta pe cei mai puțin evoluați să-și focalizeze atenția și intențiile, dar evoluția spirituală implică mult mai mult decât simpla repetare a unor formulări sau acțiuni, așa cum fac mulți când merg la biserică și intonează în cor, ca niște hipnotizați, acele rugăciuni lipsite de consistența trăirii, repetând mecanic după vorbele preotului. Important este să ajungem la esența lor și să trăim în mod firesc și natural, fără aspectele ridicole și inutile ale unor asemenea așa zise ritualuri. 

Mai departe ne referim la o a treia eroare frecventă, pe care majoritatea celor ce pornesc pe calea spirituală fac lucrurile pe care le fac din frică, ca nu cumva să rateze devenirea spirituală proprie. În loc să privească acest proces ca pe unul liber și atractiv, unele persoane îl abordează dintr-o perspectivă de teamă – teama de pedeapsă, de judecată sau de o conștiință vinovată. Pentru că încă în lume majoritatea îi privește pe cei porniți pe calea spirituală drept niște țăcăniți. Aceasta nu este câtuși de puțin atitudinea corectă a evoluției spirituale, care trebuie să fie una liberă și plină de bucurie.

Deci evoluția spirituală este un proces complex care presupune atât o componentă cognitivă, adică gândirea, cât și una experiențială, trăirea. Cele două elemente sunt strâns interconectate și se influențează reciproc, conducând la o dezvoltare spirituală armonioasă. Este important să înțelegem că nu putem ajunge la esența spirituală doar prin concepte și idei, ci trebuie să experimentăm și să trăim în mod autentic valorile spirituale. În acest sens, ne-am putea confrunta cu greșeli comune, precum confundarea dezvoltării personale cu evoluția spirituală sau atribuirea unei importanțe exagerate ritualurilor exterioare. Cu toate acestea, conștientizarea acestor greșeli ne poate ghida în direcția cea bună, cea a autenticei evoluții spirituale. În acest sens, partea noastră umană și materială nu este denigrată, ci integrată într-o viziune mai largă a realității. Într-adevăr, evoluția spirituală îmbunătățește umanitatea noastră, ne îndreptă spre valorile umane și ne ajută să înțelegem și să trăim viața în modul cel mai autentic și îmbogățitor.

În concluzia acestei a doua părți, se poate spune că de-a lungul vieții, unii oameni – prin educația și informația primită – trăiesc prin a pune întotdeauna mintea înaintea sufletului, dar există și oameni care pun sufletul înaintea minții. Aceștia din urmă sunt cei care pricep de ce evoluția spirituală presupune să pui mereu sufletul înaintea minții, deoarece este sufletul cel care vine la întrupare pentru o asemenea experiență, și nu mentalul care poate fi plin de erori de interpretare.