AND, Epigenetica
Structura ADN dublu-helix afișată pentru prima dată în această fotografie la microscop electronic

Epigenetica ne demonstrează că schimbarea modului de gândire, schimbarea felului de a fi și a modului de viață, duc inevitabil la reechilibrarea noastră din toate punctele de vedere.

Despre genetică se vorbește în ultimul timp tot mai mult, datorită studiilor realizate asupra diferitelor categorii de boli. În urmă cu ceva timp ați citit aici în revistă despre unele descoperiri de-a dreptul extraordinare, referitoare la faptul că unii cercetători au reușit să identifice gene care blochează bolile ereditare, precum și alte „defecte” din naștere sau cauzate în urma unui accident, ori defectele de vorbire din naștere sau altele similare. Și este evident că noutăți apar în fiecare an în domeniul geneticii, având în vedere că deși s-a finalizat numerotarea genomului uman, de abia de acum încolo cercetătorii vor afla puțin câte puțin rolul fiecărei gene din cele 20.000 până la 35.000 de gene. Cu toate că se estimează că specia umană ar avea undeva la aproximativ 100.000 de gene.

Deci vă dați seama că nici măcar nu am întors prima filă din cartea genomului uman, așa cum am întoarce prima filă a unei cărți interesante pe care o citim. Dar ce este epigenetica? Primele studii în acest sens au apărut în deceniile 70-80 din secolul trecut, intenția fiind inițial de a descoperi acele mecanisme răspunzătoare de apariția bolilor în organismul uman. Era deja cunoscută teoria moștenirii ereditare, și până nu au fost descoperite noi informații despre genomul uman, se considera că fiecare generație moștenește tarele și bolile înaintașilor. Ca urmare epigenetica se ocupă cu studiul influenței factorilor mediului înconjurător asupra ADN-ului uman, fie la nivel individual, fie la nivel colectiv, precum și de abordarea holistică a acestor chestiuni. Astfel se estimează că din mediul înconjurător noi primim o serie întreagă de factori care ne influențează genele. Odată ce mecanismul interior al genelor este influențat de acești factori, încep să se producă modificări în anumite segmente informaționale ale unor gene.

Specialiștii lucrează asiduu în laboratoarele lor pentru a identifica felul în care genele umane răspund la asemenea influențe ale factorilor de mediu, pentru a vedea ce soluții pot fi găsite în cazul efectelor ce produc dereglări stării de echilibru a organismului uman. Până de curând, cercetătorii credeau că asemenea influențe provenite din mediul exterior aveau consecințe ce nu puteau fi schimbate. Asta până în momentul în care, așa cum am spus, au găsit câteva metode de a bloca mecanismele unor gene responsabile și care au legătură cu anumite boli. Rezultatele obținute de ei în laboratoare, mai ales după finalizarea secvențierii genomului uman în 2003, și punerea la punct a hărții genomului uman în 2005, au dus la primele rezultate concludente. Noua metodă a studiilor cromozomiale comparative, pusă la punct pentru prima dată de către echipa lui Eric Bowerwinkle, profesor de genetică la Universitatea Texas din Statele Unite, și preluată apoi și de alte echipe, pune în evidență de exemplu un fapt foarte interesant. Și anume că 20% din persoanele aparținând rasei albe și 10% din persoanele ce aparțin rasei negre prezintă două variații genetice ce predispun la accidentul vascular ischemic. Și fiecare dintre aceste două variante prezintă riscul pentru așa ceva într-o proporție de 30%. În medicină se cunoaște acum destul de bine faptul că aproximativ 90% din totalul accidentelor vasculare cerebrale provin din accidentul vascular ischemic. Pe scurt, asta înseamnă blocarea circulației sanguine la nivel cerebral datorită unui cheag de sânge care circulă prin vasele de sânge. Victimele care reușesc să supraviețuiască unei asemenea împrejurări de cele mai multe ori rămân cu sechele. Studiul lui Eric Bowerwinkle, la care se adaugă cel al unui alt coleg de breaslă – Christopher O’Donnell, consilier principal al directorului de cercetare de la Institutul Național de Sănătate din Statele Unite, pune în evidență dovada existenței unei gene responsabile de predispunerea la accidentele vasculare cerebrale. Principalul autor al studiului menționat, Myriam Fornage, de la Universitatea Texas, afirmă că acest studiu a demonstrat posibilitatea delimitării clare a unei anumite zone din genomul uman, asupra căreia medicii pot să-și îndrepte atenția și cercetările. Au fost identificați astfel doi markeri asociați cu creșterea riscului de atac cerebral, comparând ADN-ul a 1544 de persoane care au suferit de atacuri cerebrale cu ADN-ul a 18.000 de persoane care nu au avut parte de așa ceva niciodată.

Au fost identificați doi markeri asociați cu creșterea riscului de atac cerebral

Dincolo de rezultatele acestui studiu, la care probabil se vor mai adăuga și altele ale altor echipe ale căror studii se desfășoară în prezent, întrebarea care se pune este aceasta: sunt markerii influențați direct de factorii mediului extern (social, profesional, cultural, sănătate etc.) sau este vorba doar despre cum reacționează individul uman în raport cu acești factori? Pentru că într-un același oraș, în aceleași condiții sociale și de stres, unii fac față mult mai bine unor asemenea factori decât alții care se pot îmbolnăvi. Și atunci putem considera drept responsabili factorii sociali, factorii educaționali și factorii poluanți din mediul înconjurător? Sau noi înșine suntem responsabili pentru felul în care reacționăm în raport cu asemenea influențe? Să vedem care sunt răspunsurile, căci sigur există o cale către rezolvarea unor astfel de probleme fără a mai apela la metodele clasice ale medicinii.

Atunci când oamenii se îmbolnăvesc, ei apelează mai întâi la un consult medical, pentru a vedea ce s-a întâmplat cu corpul lor. De obicei, și acest aspect încă predomină în actualul domeniu medical, chiar dacă avem aparatură foarte performantă, medicii prescriu celor bolnavi tot felul de medicamente, și acolo unde se consideră că e necesar se recurge la intervenții chirurgicale, marea majoritate a acestora fiind deja dificile datorită stadiului avansat al bolii respective. Cu alte cuvinte metode cu rezultate slabe, deoarece la mulți pacienți boala poate recidiva după un timp, datorită acelorași factori, atât externi, cât și interni. Totuși de aproximativ un deceniu încoace, din tagma medicilor au început să se ridice unii care, cu curaj și având o minte deschisă, promovează alte metode de revenire și chiar de vindecare, fără ajutorul instrumentelor medicale sau a medicamentelor. Este cazul doctorului Joe Dispenza, care la vârsta de 23 de ani în urma unui accident de mașină a rămas practic paralizat. Aflându-se într-o cursă de ciclism, așa cum el însuși relatează într-una din cărțile sale „Tu ești Placebo”, într-o curbă a fost lovit în plin de o bătrână care conducea o mașină SUV de tip 4×4. Probabil că bătrâna nu fusese atentă și a intrat practic în Joe lovindu-l direct din spate. Cert este că în urma acestui nefericit accident, nici un doctor nu i-a dat vreo șansă de a-și reface corpul măcar și 25%. Una din vertebrele toracale fusese distrusă și așchii din aceasta intraseră în măduva spinării. Vă dați seama ce intervenție chirurgicală complicată ar fi urmat. Doctorul Dispenza a refuzat operația, pe vremea aceea el ocupându-se cu chiropractica, și ca urmare cunoștea câte ceva despre cum este alcătuit corpul uman. Și atunci s-a întors către Inteligența care-i locuia corpul, și care se află de fapt în fiecare om.

Conținut dedicat abonaților. Nu ai cont? Click aici.

 

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?