evolutia si intelepciunea
© Pixabay

Gândește-te câte experiențe ai avut de-a lungul întrupărilor tale pe acest pământ. Civilizațiile în care ai trăit, bătăliile la care ai participat, aventurile pe care le-ai avut, motivele pentru care te-ai întors.

În urma unor măsurători radiestezice, sufletele „bătrâne” pot să ajungă la o vechime de minim 3, 4, şi chiar peste 5 miliarde de ani! Un număr impresionant de “volume” în Biblioteca Akashică dacă stai să te gândeşti. Asta înseamnă că numai aici pe Pământ, un suflet are în medie cel puţin câteva sute şi chiar mii de vieţi la activ, incluzând suflete noi şi suflete vechi.

În urma unui sondaj de pe pagina revistei COSMOS, la întrebarea „Crezi în reîncarnare/reîntrupare?”, răspunsul a fost “Da” în proporţie de 89%.

Şi ca să nu spuneţi că sunt eu subiectiv, am încercat să găsesc câteva statistici occidentale şi se pare că cei care cred în reîncarnare sunt undeva între 25% şi 60% în funcţie de zonă, restul sunt la diferite categorii. Oricum, nu cred neapărat în statistici, pot fi foarte ușor manipulabile dar vă spun că în realitate sunt mult mai mulţi cei care cred în reîntrupare dar nu vor să recunoască. Aceştia sunt din categoria celor care se întorc către Dumnezeu doar la un mare necaz.

Cum e posibilă reîncarnarea?

Există oameni printre noi care nu numai că îşi aduc aminte fragmente din alte vieţi sau linii temporale, dar atunci când pun mâna pe o bucăţică de cunoaştere primesc un download complet. Un pic de acolo, un pic de aici, şi în câţiva ani ajung la un soi de înţelepciune cât alţii în zeci de vieţi. Orice experienţă e un izvor de cunoaştere pentru aceste suflete. Ele fac diferenţa la ora actuală pe planetă. Au multe vieţi în spate, multe greşeli corectate, sunt pe dharmă şi au misiuni specifice. Ei sunt cei care se trezesc chiar acum, cu idei noi, cu percepţii noi. Un suflet “bătrân” poate fi adolescent sau octogenar, nu contează, vârsta terestră e doar o simplă convenţie umană. Vârsta Akashică e cu totul altceva, e vorba de câte experienţe ai avut de-a lungul existenţei tale şi câtă înţelepciune (capacitatea de a folosi cunoașterea cât mai benefic) ai acumulat în urma acestor experienţe. Acesta e nivelul de conştiinţă a unei fiinţe umane.

Acum o să vă întrebați: „Sunt eu un suflet bătrân?”

Ești, cum să nu fii, mai ales dacă rezonezi cu ceea ce citești în acest moment. Câteodată văd frustrarea vieților unice pe care le ducem fiecare chiar acum, dar în același timp văd și frumusețea vieților anterioare. Gândește-te câte experiențe ai avut de-a lungul întrupărilor tale pe acest pământ. Civilizațiile în care ai trăit, bătăliile la care ai participat, aventurile pe care le-ai avut, motivele pentru care te-ai întors.

Dar ce părere ai despre un suflet care vine pentru câteva luni și apoi pleacă?

S-ar putea să crezi că e o mare tragedie și este, dar nu și din punct de vedere spiritual. În realitate, e vorba de un pre-acord între sufletele părinților și al copilului. Așa se trezesc spiritual unii părinții, prin durere. Și ce durere poate fi mai mare pentru un părinte decât să-și piardă copilul? Ce zici de asta? O viață trăită cu adevărat în profunzime, așa-i? O experiență pe care doar un suflet vechi are curajul să și-o asume. Tu ai putea să vii pentru câteva luni ca apoi să pleci? Poate că o mamă s-a trezit astfel spiritual și a început în sfârșit să-și pună întrebările care trebuie. Poate acea mamă a devenit între timp o îndrumătoare pentru alte suflete rătăcite. Contemplează te rog un pic la chestia asta.

Dar cum e să vii pe acest pământ și să trăiești doar până la vreo douăzeci și ceva de ani ca apoi să mori ucis de o baionetă pe câmpul de luptă? La ce bune toatea astea?

Fiecare viață, fiecare răsuflare pe care o luăm pe acest pământ este semnificativă, este înregistrată și deci nu este uitată. Mulți dintre noi ne-am aflat pe câmpul de bătălie, am ucis și am fost uciși la rândul nostru. Se pare că aceste experiențe sunt necesare pentru un suflet vechi chiar acum. Poate că am avut nevoie de astfel de experiențe pentru a putea spune într-o zi, gata, de-acum încolo nu vor mai fi războaie! Vedeți ce simplă e înțelepciunea? Ea e cea care realizează că nu contează dacă ești câștigătorul sau ești cel care pierde, pentru că ambele reprezintă o energie necorespunzătoare pentru Noul Pământ. Iată că și comparația e bună la ceva!

Poți să simți dacă ești un suflet vechi, iar dacă asta simți înseamnă că ești.

Mă bucur că sunteți aici și mă bucur că sunteți ceea ce sunteți.

În ciuda faptului că aveți greutăți lumești, că familia nu vă înțelege, că aveți copii de crescut, că țipă șefu’ la voi sau că ați fost ridiculizați pentru adevărul vostru. Să știți că voi schimbați planeta chiar acum.

Suflet vechi, felicitările mele!

1 COMENTARIU

  1. In mine sunt intrebari zilnice, când mă întreb de ce înțeleg pe toată lumea,fară să -i judec,de ce simt uneori întreg universul in ființă mea,de ce mă simt cu suflet de copil tot timpul,chiar dacă zilnic nu-mi vad capul de activitați,de ce mă rog zilnic pentru intreaga lume de azi cu multă evlavie ,pt a deveni o lume plină de iubire si armoniei Am primit multe imagini din alte vieți,mai ales cand am fost in moarte clinică.Întâlnesc oameni zilnic pe care simt că au fost rude sau prieteni de nădejde în alte vieți ..Am fost in multe țări unde sufletul mi-a spus că am trăit în alte vieți în acele locuri .Primesc multă informație despre cum trebuie să ne pregatim pentru noul om si noul pământ…..

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?