MEDITAŢIA UNITĂŢII la Momentul de Maxim al ECLIPSEI Totale de Soare din 21 August 2017
Această zi de eclipsă reprezintă un prilej excelent pentru co-crearea unei noi linii temporale la nivel Global şi a Unificării tuturor lucrătorilor în Lumină cu intenţia de a manifesta un viitor benefic pentru Umanitate şi pentru a întrupa pe Pământ frecvenţe Cosmice înalte.
Se estimează un număr de cel puţin 250.000 de participanţi din întreaga lume.
Schimbarea semnelor zodiacale de la Leu spre Fecioară este precedată în ziua de 21 august de o eclipsă totală de Soare, care se va forma foarte aproape, poate chiar cu unele corecţii necesare, pe gradul 29 din semnul Leului.
Este un fenomen astral, astrologic şi spiritual foarte important, având în vedere faptul că, dacă aplicăm corecţiile astronomice de rigoare, se va forma chiar pe gradul 29 anaretic, ceea ce va determina schimbări majore în destinul omenirii, dar şi la nivel individual.
Mai mul de atât, va fi ziua de 21, iar momentul de fază maximă va fi ora 21, 29 şi 57 de secunde, ora României, deci practic cifra 21 – care aduce beneficitate – se repetă ceea ce face ca energiile acestei eclipse să fie destul de bune pentru noi românii. Mai ales că tot pe semnul de Foc al Leului se află şi Marte conjunct cu Nodul Nord – sensul vieţii.
În afară de aceste aspecte benefice, eclipsa totală de Soare este şi un excelent moment de fuzionare a energiilor tuturor Lucrătorilor în Lumină, deoarece în această zi-seară de 21 august se va desfăşura o Meditaţie a Unităţii Spirituale pretutindeni pe Pământ.
Ca urmare este de aşteptat să se înregistreze în câmpul mentalului colectiv al omenirii un salt calitativ de conştiinţă, care să determine modificarea benefică a altor linii de viitor, pentru a duce lucrurile către posibilitatea transformării civilizaţiei umane într-una care-şi înţelege rolul cosmic şi spiritual, alături de alte civilizaţii galactice şi dimensionale.
21 august ora 21:29 de minute este startul Meditaţiei Unităţii ale cărei efecte se vor putea resimţi şi percepe, chiar şi în plan lumesc, cel puţin 2-3 luni de la un asemenea moment. Schimbări mari se vor produce în urma acestei eclipse totale de Soare, nu doar sau nu neapărat economic, politic sau financiar, cât mai ales în conştiinţa cetăţenilor lumii.
Să ne pregătim cum se cuvine pentru acest moment cosmic special care poate configura un viitor pentru noi toţi aşa cum ni-l dorim: Pace, Evoluţie, Iubire!
Detalii aici: https://revistacosmos.com/eclipsa-totala-de-soare-21-august-2017/