Dacă omul nu mai greșește, nu se mai transformă, nu mai evoluează, ba dimpotrivă, se chinuie să stagneze pentru că așa a fost învățat.
În acest articol mi-am propus să abordez un subiect pe care puțini oameni vor să îl recunoască: failibilitatea umană. Suntem educați de mici să nu greșim, greșeala fiind nedorită și totodată pedepsită. Totuși, eșecul este absolut necesar pentru a evolua, natura „greșește” tot timpul. Greșeala este parte a experienței, este parte a umanității noastre.
Dacă vrei să controlezi oamenii, fă-i să se îndoiască de natura lor!
Dacă omul, de mic, este condiționat să creadă că natura sa nu este suficientă și că ar trebui să se străduiască să fie altfel, singurul rezultat posibil este dezamăgirea. Un om dezamăgit este un om extrem de ușor de controlat. Uită-te în jur, peste tot i se promite omului că ceva din exteriorul său o să îi aline dezamăgirea și suferința pe care le simte. Marketingul modern exact pe asta se bazează.
În societatea modernă nimeni nu poate greși. Reformulez, în societatea modernă omul de rând nu poate greși. Omul de rând este învățat de mic să fie un roboțel lipsit de creativitate și care să nu greșească. Totuși, orice antreprenor în serie îți poate spune că multe dintre inițiativele sale antreprenoriale nu au funcționat, adică a eșuat. Totuși, acel antreprenor are succes tocmai pentru că „a dat-o în bară”.
Părinții sunt îndemnați să își disciplineze copilul să fie cuminte, să nu greșească și astfel îi răpesc copilului posibilitatea de a se adapta vieții, adaptare care necesită eșecul, necesită greșeala. Failibilitatea umană este necesară pentru ca noi să ne transformăm, să devenim cu adevărat o versiune îmbunătățită. Altfel, dacă omul nu mai greșește, nu se mai transformă, nu mai evoluează, ba dimpotrivă, se chinuie să stagneze pentru că așa a fost învățat.
Sunt multe păcăleli care i se livrează omului de rând, scopul nefiind ca omul de rând să evolueze din punct de vedere material și spiritual ci să fie un bun executant pentru cei care trag sforile. Omul de rând este ca în Matrix, o baterie pe care alții o consumă cum își doresc.
Ai observat cum omul de rând este pus să urască alt om de rând. Din școală, copilul omului de rând a fost asmuțit împotriva altor copii, să îi depășească, să ia note mai bune, să fie mai cuminte, să fie fără greșeală. Este amuzant că, nu de puține ori, copilul care greșește mult în școală și nu are o medie prea grozavă, ajunge în situația în care să aibă șansa să scape de calitatea de “om de rând”, tocmai pentru că nu s-a obișnuit de mic să respecte regulile setate de alții, reguli care nu îi erau benefice.
Omul este prin natura sa failibil, așa suntem construiți. Genetic, generațiile următoare ar trebui să fie superioare generațiilor trecute și astfel generațiile mai tinere să ne înlocuiască din simplul motiv că s-au născut mai adaptate. Când ne recunoaștem failibilitatea, creăm în jurul nostru o atmosferă bună, o atmosferă de acceptare, înțelegând că inteligența noastră nu este dată de ceea ce știm ci de faptul că recunoaștem că nu știm și suntem curioși să aflăm.
Câți oameni cunoști să aibă curajul să recunoască faptul că ei nu știu? Uită-te la vedete, la politicieni, la conducători, arată ei cumva această failibilitate? Pot acești oameni să se adapteze ori rămân blocați într-o imagine falsă a perfecțiunii, imagine pe care doresc să o protejeze?
Mentalitatea „omului de rând” este periculoasă pentru acesta și pentru alți “oameni de rând”. “Omul de rând” este educat de mic să respecte figurile autoritare dar să își anihileze, în competiție, pe cei ca acesta. Ai observat păcăleala? Cine pică în această capcană își anihilează aliații și servește interesele celor care doar doresc să profite de acesta.
Ieșirea din mentalitatea „omului de rând” este greoaie pentru că programele sunt împuternicite de peste tot. E ca și cum acesta are șanse infime să își părăsească condiția și să trăiască viața fără să înțeleagă de ce este dezamăgit și de ce suferă. Suferința emoțională este doar semnalul de alarmă care ne arată că nu ne trăim potențialul, că nu ne manifestăm Geniul, că am luat-o pe arătură. Dezamăgirea este semnalul de alarmă că nu știm să colaborăm cu exteriorul, cu viața, că nu suntem în simțire, că busola noastră internă nu funcționează cerând susținere acolo unde nu există rezonanță.
Când realizăm aceste semnale de alarmă, ne putem bucura de superputerea noastră: failibilitatea umană. Aceasta ne ajută să ne apropiem de oameni, să colaborăm cu aceștia, să creăm alianțe puternice cu semenii și să nu ne forțăm nici pe noi și nici pe cei din jur. Failibilitatea este absolut necesară pentru creativitatea noastră, cele mai frumoase opere de artă nefiind perfecte. Un exemplu bun este înregistrările trupelor de dinainte de anul 2000, înregistrări care nu sunt deloc perfecte dar fix imperfecțiunile dau savoarea. Ascultă muzica de după anii 2000, foarte multe trupe sună prea perfect, prea plat și melodiile lor sunt lipsite de savoarea imperfecțiunii.
Tu te bucuri de imperfecțiunile tale sau te-au prins și pe tine cei care ne doresc “binele” de ceva timp? Imperfecțiunea ta este perfectă, nu uita asta. Adu-le aminte și celor din jur, se vor bucura să primească singura validare de care au nevoie, că e în regulă să fii om!
