Chestiunea care se pune pe viitor este dacă oamenii de tip „lemn de foc” vor mai vrea să fie lemn de foc sau se vor trezi și vor începe să refuze să se mai lase folosiți.
Deși din enunțul acestui proverb oricine poate înțelege că pentru foc trebuie lemne, și încă destule dacă vrei să ții focul aprins câteva ore, totuși dincolo de înțelesul său lumesc are și un tâlc legat de felul în care societatea evoluează.
Dacă am asemui focul cu un om, atunci l-am putea reprezenta ca pe o persoană lacomă, care tot timpul are nevoie de ceva pentru a avea activitate sau a aduna avere. Căci așa după cum am putut vedea cu toții de vreo 30 de ani încoace, cel puțin la noi în România, foarte mulți dintre cei care au intrat în politică se poartă precum focul. Nu doar că au fost ajutați, printr-o „scânteie”, să apară în viața politică a țării, dar de la o „scânteie” ei s-au întins și au devenit o flacără mică, ce a cerut apoi să primească tot mai mult „lemn” adică atenție, și bani, și funcție, și importanță, și influență ici-colo, încât au ajuns în prezent ditai flăcăroaiele care au început să ardă-n stânga și-n dreapta.
Asemenea oameni aproape că și-au uitat măsura și au produs în jurul lor „scrum și cenușă”, ca să folosim figurativ niște termene de comparație, provocând tot felul de daune fără să le pese. Și dacă sunt lăsați să-și facă mendrele mai departe, astfel de specimene inclusiv în politică – unde se decide soarta țării din toate punctele de vedere – riscul este ca ei „să dea foc” la tot, datorită faptului că s-au obișnuit să aibă și să primească tot mai mult și mai mult: bani, privilegii, influență, putere de decizie etc. Dar în asemenea cazuri cine este lemnul de foc? Pe acesta îl putem considera ca fiind omul de rând, ori angajatul de la firmă, indiferent că are un serviciu la stat sau la privat.
De cele mai multe ori, pentru că oamenii nu se oferă voluntar de bună voie pentru o chestie sau alta, în cazul în care li se cere să fie „lemn de foc” nu le convine. Ca urmare de multe ori sunt luați cu japca de către oamenii aceștia care se comportă ca focul. Iar aceștia la rândul lor acționează fără niciun fel de scrupule, căci atâta timp cât vor găsi oameni pe care să-i folosească, își vor urmări și îndeplini scopurile personale cu o doză de egoism din ce în ce mai mare.
„Pădurea” care furnizează „lemnele” de foc este societatea pe care tot noi o formăm, și la fel cum unii taie lemne din pădure în mod clandestin, pentru a le folosi spre a face profit, la fel și acești oameni care sunt precum „focul” și ard multe „lemne” se comportă întocmai. Nu-i interesează câți copaci „taie”, adică nu-i interesează pe câți oameni îi sacrifică, doar interesul lor contează să fie atins. Și din punctul acesta de vedere astfel de specimene nici nu-și fac probleme, pentru că ei știu că sunt suficienți oameni pe lumea asta de care să se folosească pe post de „lemne” pentru a-și menține ei „focul” din ce în ce mai hrăpăreț. Chestiunea care se pune pe viitor este dacă oamenii de tip „lemn de foc” vor mai vrea să fie lemn de foc sau se vor trezi și vor începe să refuze să se mai lase folosiți. Și aici putem spune că depinde de cine „plantează pădurea” care va avea copacii – adică oamenii – care vor fi „tăiați” adică folosiți drept „lemn de foc”. Și mai depinde și de oameni, dacă vor să fie sau nu folosiți pe mai departe drept „lemn de foc” pentru asemenea specimene care nu fac decât să profite, și în felul acesta generează valuri-valuri de chestii karmice negative care tulbură mediul mentalului colectiv, făcând dificilă evoluția societății românești. Dar când nu vor mai avea „lemne de foc”, ce se va alege de ei?
