În poză, Simon Adamczyk, un om care își riscă pielea pentru animlele sălbatice din Asutralia.

La noi în România s-a împământenit ideea cum că dacă eşti bun, eşti luat de prost. Să fie chiar aşa?

Trăim într-o lume modernă, plină aproape până la saturaţie de tehnologie. Nu mai putem să ne ducem existenţa fără telefonul mobil, fără televizor sau măcar un radio la care să ascultăm fel de fel de emisiuni.

Tot ceea ce trăim noi a devenit un model repetabil ani la rând, astfel încât atunci când se petrec diferite tragedii şi catastrofe mai mici sau mai mari, ne uităm la televizor consternaţi de ceea ce se întâmplă. Când au loc asemenea nefaste evenimente se declanşează campanii de strângere de fonduri pentru sinistraţi sau pentru ocrotirea animaelor şi a mediului, dar cu toate acestea, faţă de posibilităţile întregii populaţii a planetei, sumele adunate în acest mod sunt infime. Şi atunci ne întrebăm pe bună dreptate: ce se întâmplă cu noi, oamenii? Am devenit defecţi? De ce nu reacţionăm din empatie şi compasiune pentru a ajuta fiecare cum poate? Aşa ceva ca stare de lucruri trebuie să fie o lecţie foarte aspră mai ales pentru cei care se consideră spirituali, cu aerele lor de oameni evoluaţi care chipurile se cred mai sus decât alţii pe scara evoluţiei. Aiurea!

Majoritatea celor spirituali, chiar şi de la noi din România, sunt în realitate departe de adevărata empatie şi compasiune. De ce? Pentru că nu se implică şi mulţi dintre ei preferă să se considere separaţi. Separaţi faţă de ce, faţă de cine? Dacă există turma socială a oamenilor obişnuiţi, ei bine să ştiţi că există şi „turma spirituală” formată din asemenea oameni care preferă să stea deoparte şi să privească fără să se implice cu nimic, considerând că nu e treaba lor! O fi bine…? N-o fi bine…?

Unul dintre autenticii lideri ai planetei, chiar şi spiritual vorbind, Dalai Lama, călătoreşte an de an în jurul lumii, ţinând multe conferinţe în diferite oraşe ale lumii. Tema lui de bază pe care o prezintă şi susţine peste tot este compasiunea, ca soluţie pentru rezolvarea tuturor problemelor. Fără compasiune, susţine el, nu există echilibru în lume, deoarece masa de oameni egoişti şi lacomi poate dezechilibra grav balanţa omenirii. Lipsa de implicare a celor care pot să se implice, fie oameni normali, fie oameni spirituali, permite celor lacomi, egoişti şi agresivi să deregleze viaţa omenirii. Să nu credeţi că asemenea lucruri, dacă se întâmplă în zone izolate unele faţă de celelalte şi în diferite perioade de timp de-a lungul anului, nu afectează întreaga omenire! Suntem o colectivitate de vreo 7 miliarde şi jumătate de oameni, şi dacă există prin lume diferite grupuri şi indivizi care perturbă echilibrul prin diferite manifestări şi acţiuni nepotrivite, toţi aceştia se comportă ca celulele bolnave care pun organismul în pericol.

Uitaţi-vă de exemplu la tragedia din Australia.

Imediat opinia publică mondială s-a mobilizat. Dar pun o întrebare. Chiar este nevoie să se petreacă asemenea catastrofe pentru ca lumea să reacţioneze cu empatie şi compasiune? Eu cred că nu! Ce ne costă să fim compasionali şi empatici cu cei de lângă noi, chiar dacă sunt indivizi mai arţăgoşi, căpoşi sau orgolioşi, mai agresivi ori mai certăreţi de felul lor? Să ne amintim că doar la noi în popor există proverbul „Vorba dulce, mult aduce”. Adică vorba compasională. Dacă ne pasă de noi înşine ca indivizi, de familie şi de câţiva prieteni, credeţi că suntem cu adevărat oameni dacă ne limităm compasiunea doar faţă de rude şi prieteni? Nici vorbă! Iisus a spus foarte clar: „iubeşte-ţi aproape ca pe tine însuţi!” El n-a spus să ne iubim ca pe noi înşine doar familia, rudele şi prietenii, ci pe toţi oamenii fără deosebire. Şi vedeţi, chiar această atitudine din mintea noastră, că ne limităm doar la familie, rude şi prieteni, generează în plan subtil „ziduri” care ne separă unii de ceilalţi.

Bunătatea cel puţin la noi în România a devenit un fel de sperietoare, pentru că de decenii bune s-a cam împământenit – şi asta în mod greşit! – ideea că dacă eşti bun, eşti luat de prost. Să fie chiar aşa? Unii ar putea spune că da, datorită multor chestiuni pe care le-au trăit şi de pe urma cărora au primit de la cei cărora le-au făcut un bine numai rău. De ce li s-a întâmplat unor asemenea oameni care spun că au fost buni lucruri rele după aceea? Ei bine, li s-a întâmplat pentru că după ce au făcut acel bine, au avut în sinea lor aşteptări. Adică să li se întoarcă acel bine din partea celorlalţi.

Trebuie să înţelegeţi şi să ştiţi că atunci când faci un bine, să-l faci din suflet, nu din minte. Că dacă-l faci doar cu mintea, vei avea aşteptări şi pentru că nu vine răsplata de la cel căruia i-ai făcut binele, începi să gândeşti negativ despre acea persoană, că este nerecunoscătoare, că este profitoare, când în realitate s-ar putea să nu fie deloc aşa. Şi în felul acesta proiectând ceva premeditat despre acea persoană, prin rezonanţă vei atrage acea atitudine negativă din partea ei, pentru că Sinele ei spiritual va reacţiona în plan subtil.

Iisus a spus aşa: „fă celorlalţi ce ţi-ar place să-ţi facă ei ţie” sau mai pe româneşte „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”. Îndemnul lui Iisus este unul bazat pe folosirea simplă a bunătăţii, din intenţia simplă de a face un bine fără a aştepta ceva în schimb. Căci Forţa Binelui constă în acele acte pornite din suflet, de a ajuta necondiţionat, din omenie, fără a avea aşteptări de orice fel.

Atunci când facem ceva în mod condiţionat, Forţa Binelui se diminuează şi ne mirăm după aceea de ce nu ni se întoarce răsplata aşa cum credeam. Deci cumva este simplu de înţeles mecanismul. Uitaţi-vă în natură, apa curge, aerul circulă, lumina se manifestă, doar pentru că Dumnezeu face ca ele să curgă fără condiţionări. Şi cu toate acestea nici apa, nici aerul (pe care le-am poluat, deci apa şi aerul ar trebui să ne pună condiţii dacă le mai vrem!) şi nici lumina nu se epuizează. Este bine să meditaţi la asta! Ceea ce există trebuie folosit cu bunătate pentru toţi, nu doar pentru unii! Este timpul să renunţăm la orgoliul nostru tâmpit şi să înţelegem că nu suntem mai presus de celelalte vieţuitoare decât prin raţiune. Şi dacă ne folosim raţiunea în mod părtinitor, doar pentru a trage foloase numai pentru noi înşine personal, înseamnă că nu suntem chiar aşa de evoluaţi pe cât ne credem. Desigur că această observaţie este valabilă nu pentru toţi oamenii Pământului, ci doar pentru marea lor majoritate.            

Vrem să fie bine, vrem binele peste tot în viaţa noastră, dar nu prea facem mare lucru ca acest bine să fie general. Asta arată că ne lipseşte realmente Bunătatea. Şi dacă ne lipseşte Bunătatea, ce pretenţie să avem de la Dumnezeu să ne fie bine, când acest bine îl vrem doar pentru propria persoană? Când ne vom ruga şi vom dori şi binele celorlalţi, de abia de atunci încolo lumea va începe să se schimbe. Şi poate că asta este una dintre cele mai dure lecţii pe care trebuie să o asimilăm. A fi buni fără niciun motiv, a fi buni doar pentru că suntem fiinţe umane create de un Creator care ne-a dat Bunătatea ca har divin pentru a crea o lume plină de armonie pentru toţi oamenii Pământului.

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?