Există în societatea românească foarte multe asemenea „frunze” care se cred ele însele a fi copacul.
O zicătoare prea puțin cunoscută, venită din negurile existenței strămoșești…
Dacă ne uităm la majoritatea zicătorilor din vechime, înțelegem că ele au fost făcute după ce oamenii – poate înțelepții acelor vremuri – au privit multe lucruri care se întâmplă în natură. Și astfel cu fiecare chestie observată, au stabilit că unele lucruri doar într-un fel se pot petrece în viață. Căci omul e precum copacul. Vorba unui cântec din repertoriul unui cunoscut cântăreț: „C-așa-i viața omului, ca și frunza pomului, se usucă și apoi cade, nu lasă nimic în spate”.
Dar frunza care cade, de ce se crede în continuare copac?
CONȚINUT RESTRICȚIONAT
Articol dedicat abonaților
