Există în societatea românească foarte multe asemenea „frunze” care se cred ele însele a fi copacul.
O zicătoare prea puțin cunoscută, venită din negurile existenței strămoșești…
Dacă ne uităm la majoritatea zicătorilor din vechime, înțelegem că ele au fost făcute după ce oamenii – poate înțelepții acelor vremuri – au privit multe lucruri care se întâmplă în natură. Și astfel cu fiecare chestie observată, au stabilit că unele lucruri doar într-un fel se pot petrece în viață. Căci omul e precum copacul. Vorba unui cântec din repertoriul unui cunoscut cântăreț: „C-așa-i viața omului, ca și frunza pomului, se usucă și apoi cade, nu lasă nimic în spate”.
Dar frunza care cade, de ce se crede în continuare copac?
