Ultimul mare tabu ce trebuie dat la o parte este cel al diferențelor dintre religii, tabu-urile impuse de acestea, la fel ca tabu-urile sociale, fiind reale obstacole în calea mentalității libere.
Societatea asta umană care se întinde în toate zările Pământului a devenit una plină de condiționări care mai de care mai năstrușnice. Dacă ne uităm la unele societăți din diferite state, din perioada Evului Mediu târziu și de pe la începutul epocii moderne, putem vedea, și în acest sens există o sumedenie de dovezi scrise, o suită întreagă de chestiuni impuse cică de buna creștere și educația aleasă.
Asemenea aspecte le putem vedea mai ales prin unele producții realizate pentru televiziune sau prin unele filme ce rulează la cinematografele din mall-uri. De exemplu în Anglia secolelor 17 și 18 era inadmisibil, mai ales pentru familiile cu avere medie și cele cu avuție mai mare, ca proprii copii să se comporte altfel decât în conformitate cu codul bunelor maniere. Copiii acestor familii erau crescuți și educați într-un stil simandicos, chiar dacă învățau să fie manierați cu cei din jurul lor, iar felul în care ajungeau să se comporte la vârsta adultă le forma stilul de comportament și de dialog. Învățau la școli doar pentru bogați, unde aveau multe cărți, condiții bune și profesori cu mai multă experiență, în timp ce copii familiilor mai nevoiașe învățau la școli sărăcăcioase, fără a avea acces la prea multe cărți și cu profesori de duzină. Cu timpul datorită celor care au militat de-a lungul timpului pentru egalitate în drepturi, aceste discrepanțe s-au diminuat foarte mult. Azi și copiii celor bogați, și ai celor mai puțin bogați, învață în aceleași școli, dar o diferență a rămas totuși. Discriminarea socială de acum două secole s-a transformat într-una financiară, la ora actuală doar copiii din familii bogate pot studia de exemplu în universități de renume din întreaga lume, în timp ce copiii proveniți din familii obișnuite își pot alege cel mult o facultate de stat sau una privată unde vor plăti anual cel mult câteva zeci de mii de lei, spre deosebire de copiii bogați care se duc la acele universități unde plătesc zeci de mii de euro. Este cineva vinovat de această discrepanță? Vom vedea un pic mai încolo…
Pe de altă parte, mai peste tot în lume, îndeosebi în țările dezvoltate și în cele aflate în curs de dezvoltare, se consideră ca fiind un lucru de bun simț să te porți manierat, chiar dacă ești în cele mai ridicole împrejurări. De exemplu în Anglia de acum două secole, printre alte aspecte impuse în viața de familie, chiar și la nivelul celor mai săraci, era obiceiul ca proprii copii să i se adreseze mamei lor cu răspunsul „Da, doamnă” atunci când mama lor le cerea sau spunea ceva anume. Ridicol? Caraghios? Mai puțin era admis ca proprii copii să i se adreseze mamei cu răspunsul „Da, mamă”. Și chiar și în prezent în unele familii din Europa de Vest și din Statele Unite există această cerință, de altfel de-a dreptul ilară, în care forma de adresare are la bază un respect forțat, pe care conștiința umană nu-l prea acceptă pentru simplul fapt că nu se încadrează în firescul vieții. Deci sunt niște tabu-uri condiționate de niște principii deformate, care lezează creșterea și personalitatea respectivelor persoane. De ce? Pentru că este Tiparul de Umilință, care determină îngrășarea sau comportamentul de tip masochist. Ce înseamnă Tiparul Umilinței? Acela de a accepta să ți se impună anumite lucruri în contra firii tale libere ca om.
În altă ordine de idei, s-ar putea spune că asemenea tabu-uri sociale au menținut cumva ordinea socială la vremea respectivă. Da și nu. Mai mult au determinat rigiditate mentală și intelectuală decât echilibru între clasele sociale de la acea vreme. Alte tabu-uri imprimate în rândul claselor sociale erau cele legate de codul bunelor maniere. Unele dintre aceste tabu-uri, care sunt menținute și azi în rândul familiilor bogate sau care țin la eticheta lor aristocratică, sunt de exemplu următoarele: niciodată să nu arăți cu degetul un obiect sau o persoană; să ai un aspect îngrijit – pieptănătura și/sau haine elegante chiar dacă te duci la magazinul de pâine (cine se uită în realitate la tine cum te-ai îmbrăcat?); să nu fredonezi, să nu fluieri sau să nu cânți în timp ce mergi pe stradă (cine este interesat de ce faci tu pe stradă?); dacă strănuți sau tușești, să pui mâna la gură sau la nas (asta e de fapt o chestie normală); la restaurant bărbatul trebuie să-i deschidă ușa femeii și să îi potrivească scaunul ca să se așeze (cică politețe, deși exagerată); de asemenea atât la venire, cât și la plecare, bărbatul trebuie să ia haina femeii și să o dea în grija garderobierului (de parcă femeia ar fi o incapabilă); femeia trebuie să-și țină mereu poșeta cu ea, dar nu pe masă (de fapt e un mic chin, să aibă grijă tot timpul de poșetă să nu cadă pe jos); femeia trebuie să stea mereu în dreapta bărbatului, dacă la masă mai sunt și alte persoane sau dacă sunt pe stradă (o chestie provenită din dogma religioasă că femeia trebuie să fie supusă bărbatului); dacă femeia stă pe scaun la restaurant, trebuie să-și țină picioarele încrucișate; atunci când cineva salută o altă persoană, trebuie să fie însoțit gestul de un zâmbet (chiar dacă n-ai chef în ziua aia); dacă un cadou nu ne place, să ne ascundem nemulțumirea (astfel te alegi cu multe frustrări); dacă ești la masă și mai ales la restaurant sau într-un loc public, nu trebuie să-ți pui coatele pe masă (de parcă stă cineva să-ți observe atitudinea) și desigur lista poate continua cu sute de astfel de tabu-uri sau reguli de bune maniere.
Problema care se pune la ora actuală este una de impact al acestor tabu-uri, în raport cu cerințele unei societăți planetare aflate în plin avânt tehnico-științific. Mai sunt necesare asemenea tabu-uri sociale în condițiile în care societatea ne solicită tot mai mult în tot mai multe privințe? Și sunt chiar sănătoase pentru mintea și conștiința noastră toate aceste tabu-uri care îl au pe „Nu” în față sau pe „Să nu faci aia sau ailaltă”, în contextul în care în societatea planetară se dezvoltă noi forme de coexistență și de comunicare? Pe de-o parte s-ar putea spune că tabu-urile au oprit în secolele trecute proliferarea unor comportamente anarhice, deși uneori anarhia a izbucnit în unele țări sporadic tocmai datorită unor oameni care, aflați în posturi foarte importante, au discriminat păturile sociale din cauza felului în care au fost crescuți cu asemenea tabu-uri! Tabu-urile au provocat revolte, nemulțumiri și revoluții chiar, cum a fost în cazul egalității în drepturi a femeilor cu bărbații în America secolelor trecute! Mișcarea Feministă începută la finalul secolului 19 a avut la bază tocmai un astfel de tabu legat de faptul că doar bărbații aveau drept de vot și de muncă!
Și dacă extindem conceptul acestor tabu-uri la nivel cultural și al tradițiilor fiecărei țări și națiuni, avem un tablou amplu și chiar complet al acelor obstacole care stau în calea armoniei și evoluției națiunilor lumii, care nu se pot uni într-o singură mare familie tocmai din cauza asta. Căci ultimul mare tabu ce trebuie dat la o parte este cel al diferențelor dintre religii, tabu-urile impuse de acestea, la fel ca tabu-urile sociale, fiind reale obstacole în calea mentalității libere și a unei vieți trăite în armonie, bucurie și respect față de cultura și valorile fiecărei națiuni din această lume atât de frumoasă! Progresismul este cel mai nou tabu apărut și impus în lume, și devine un nou instrument prin care conștiința colectivă și opinia publică sunt manevrate abil pentru a împiedica o evoluție spirituală normală a civilizației umane. Și despre acest nou tabu – progresismul – ne vom ocupa în numărul următor. Până atunci învățați să dați la o parte condiționările sociale, pentru că sunteți ființe divine, ce nu pot fi îngrădite de niște pretenții închipuite ale Sistemului care acționează prin pârghiile societății. Gândiți cu adevărat liber, fiți oameni frumoși cu un comportament normal și veți constata că trăiți cu adevărat într-o libertate oferită de Creator odată cu nașterea voastră aici pe Pământ.
