Oamenii sunt prinși într-o ideologie de căcat, sunt roboței inconștienți care se dau deștepți și fix deșteptăciunea lor îi ține departe de împlinire.
Omul din societatea modernă nu vrea să trăiască bine, ci doar să-și confirme ceea ce deja știe. Dacă știe că viața este suferință atunci asta va căuta. Dacă știe că oamenii sunt trădători, fix pe trădători îi va căuta ori îi va transforma pe cei din jur în trădători. Dacă știe că viața este abandon, va căuta abandonul. Dacă știe că viața este nedreaptă, fix nedreptatea o va căuta.
Amuzant este că viața ne servește pe fiecare și astfel, fiecare dintre noi găsește ceea ce caută.
Omului “modern” nu îi este confortabil să iasă din acest adevăr absolut în care crede, motiv pentru care își va găsi confortul în diverse tipare, în diverse dependențe. Marketing-ul modern este dedicat în mare măsură omului blocat în propriul “adevăr”, “adevăr” care nu îi este benefic.
Apropo de marketing, credeți că acesta este adresat omului satisfăcut de viață, care simte împlinire în ceea ce face ori omului care se simte neîmplinit? Totodată, conducătorii noștri au nevoie de oameni care să se simtă împliniți ori oameni prinși în capcana propriilor adevăruri, adevăruri care îi duc către neîmplinire?
Cine este mai ușor de controlat, omul împlinit ori omul neîmplinit?
Dacă observi că ai un adevăr în care crezi și îți provoacă suferință, de ce mai crezi în el? De ce te mai agăți de el? Oare pentru că acest adevăr este parte din identitatea ta și ai nevoie de el pentru a îți justifica suferința?
Mulți dintre noi, incluzându-mă și pe mine aici, picăm în această capcană, de aceea este atât de importat să revenim la conștiență atunci când observăm că ceva ne provoacă suferință și acel ceva este în interior, niciodată în exterior.
Se spune că alcoolul ori drogurile tari distrug omul, în realitate omul este distrus în interior de propriile adevăruri, în acest caz, alcoolul și drogurile tari fiind dependența necesară pentru ca omul să nu fie copleșit de realitate, aș putea spune de iubire.
Ne blocăm accesul către împlinire pentru că ne simțim neîmpliniți și vrem să ne confirmăm asta. Nu sună au masochism? Într-un fel, da, omul modern este deseori masochist, de aceea a părăsi paradigma modernității este o cale care ne duce încet dar sigur către împlinire.
A nu mai alerga după cai verzi pe pereți, a ieși din zona consumatorului inconștient, a ne observa, onora și ulterior integra dependențele, a ne deschide față de oameni noi, de viitori prieteni și colaboratori, asta ne ajută mult mai mult decât să ne îmbufnăm că viața e de căcat și că oamenii sunt de căcat.
Oamenii sunt prinși într-o ideologie de căcat, asta da, sunt roboței inconștienți care se dau deștepți și fix deșteptăciunea lor îi ține departe de împlinire. Oare este întâmplător că depresia este considerată boala intelectualului?
Omul are de ales pe ce cale dorește să meargă în această viață iar calea presupune ca destinația poate fi atinsă ori ba însă măcar știe încotro se îndreaptă. Omul modern vrea destinația să fie livrată astăzi, dacă se poate ACUM, considerând că aceasta îi va aduce împlinire.
De aici, păcăleala că un gadget performant ori o nouă trusă de machiaj ori o sticlă de vin, un act sexual pot duce omul către destinație. Ce simte omul modern când accesează ceva care crede că îl va duce la destinație și observă că cel mult îl duce pe cale? Se dezamăgește că este pe cale? De cele mai multe ori, da și astfel se întoarce pe arătură, acolo unde îi este familiar.
Omului modern îi place pe arătură, îi place în bălării pentru că pe cale s-ar putea să fie plictisitor. Calea fiecăruia nu este extraordinară este “ordinary as fuck”, după cum zice americanul, presupune recunoștință, presupune a ne bucura de ceea ce avem și pe cine avem în jurul nostru și ne oferă susținere.
Gadgetul performant, trusa de machiaj, sticla de vin, actul sexual, toate acestea pot duce omul pe cale, dacă omul realizează ceea ce face. Dacă însă observă că acestea nu îi aduc destinația la picioare și se dezamăgește, se îmbufnează precum un copil supărat că nu a primit jucăria preferată, ghici ce va semăna în viața sa.
Când lucrurile erau atât de simple, orice îl aduce pe om înapoi pe cale, atât timp cât observă valoarea a ceea ce este în jur. De obicei, omul care rămâne blocat în mentalitatea de tip sărac este cel care nu poate observa valoarea a ceea ce este în jur și astfel nu poate traduce oportunitățile pe care viața i le-a adus în cale.
A ajunge către împlinire, către echilibru, chiar și financiar, omul are de cultivat o percepție realistă, are de observat valoarea sa și valoarea a ceea ce este în jur. “Dar eu nu sunt valoros / valoroasă” ar putea spune omul dependent de suferință, asta arată fix blocatul în acest așa zis adevăr.
Atunci observă valoarea din jur, aș spune, cine nu își poate observa propria valoare, îi recomand cu căldură să observe oportunitățile din jur. Nu este un proces ușor pentru mintea condiționată să îl ducă pe om în suferință însă fără acest proces ajungem înapoi pe arătură.
Observă valoarea în ceea ce consideri pozitiv dar și în ceea ce consideri negativ și observă cum ceea ce consideri că îți aduce suferință emoțională poate fi o oportunitate pe care nu ai observat-o. Spre exemplu, un om care te-a abandonat poate deschide ușa pentru alți oameni care te pot susține cu adevărat, doar “abandonatorul” era clar că nu o poate face. Astfel ceea ce ni se pare că nu a fost corect din partea sa, poate fi o binecuvântare.
Percepția, percepția, percepția asta… Câți oameni își pot reîncadra percepția în acest mod? Nu instant, că doar omul nu este precum cafeaua 3 în 1, ci în timp, poate suferi acum, însă cultivând conștiența poate observa oportunitatea pe care viața i-a oferit-o, valoarea din ceea ce trăiește. Experimentând acest mod de a percepe viața, recalibrarea vine din ce în ce mai repede și astfel omul se simte din ce în ce mai împlinit.
Pentru că da, împlinirea este doar o percepție, viața ne oferă resursele de care avem nevoie și doar percepția noastră poate observa ori nega / respinge / refuza aceste resurse. Omul blocat în propriul adevăr care îi provoacă suferință nu va dori să citească aceste cuvinte, din simplul motiv că nu confirmă în ceea ce crede.
Așa lumea se radicalizează, fiecare cu adevărul în care crede alăturându-se altora care cred în același adevăr, fără să realizeze că adevărul este absolut ceea ce ne arată că adevărul este peste tot. La fel ca adevărul, valoarea este absolută, este peste tot atât timp cât avem simțurile deschise pentru a o percepe.
