Despre aceşti hiperboreeni se spunea că erau oameni plin de virtuţi, spirituali şi drepţi, contemporani cu zeii Olimpului, fiind consideraţi desprinşi din ramura glorioasă a Titanilor.
Una dintre cele mai prestigioase lucrări cu caracter şi ştiinţific, şi filozofic, dar şi cu conexiuni arheologice, este cea a lui Nicolae Densuşianu – ”Dacia preistorică”. O operă riguros alcătuită, detaliată pe criterii ştiinţifice, constituită într-o temeinică analiză a culturii strămoşilor noştri ce avea se pare legături cu popoare din alte stele. Şi anume cu Pleiadele. La geto-daci constelaţia se numea şi la fel i se spune şi în prezent pe la sate – ”Găinuşa” sau ”Cloşca cu pui”. De ce o asemenea denumire, având în vedere că din punct de vedere astronomic Pleiadele sunt o grupare de 9 stele principale, care nu au nici măcar forma unei galinacee…?
De unde şi până unde atribuirea unor asemenea nume? Are cumva chestiunea asta de-a face cu un principiu civilizator adus de fiinţele din Pleiade? Dincolo de speculaţiile multor cercetători, care au plasat Hiperboreea – aşa cum au numit grecii teritoriile de la nord de ei – ba prin Islanda, ba prin Anglia, ba prin Groenlanda sau prin alte regiuni adiacente continentului european, Densuşianu pe baza multor probe arheologice, lingvistice şi culturale plasează Hiperboreea aici în zona fostei Dacia, patria strămoşilor noştri.
Pindar, celebrul poet grec, afirmase la vremea sa că Hiperboreea şi deci hiperboreenii se aflau la malurile Istrului adică Dunărea de azi. Conform consemnărilor lui Apollodor, arhitectul celebru care a construit podul peste Dunăre în vremea împăratului Traian, merele de aur ale Hesperidelor care au rămas în legendele noastre – vezi ”Prâslea cel voinic şi merele de aur” – se aflau în Ţara Hiperboree a lui Atlas, unul dintre zeii panteonului trac. Iar Clement Alexandrinul care a trăit între anii 150 – 215 era noastră îl numea pe Zamolxe drept Hiperboreu.
Astfel aproape toate sursele antichităţii făceau referire la hiperboreeni ca la o populaţie fericită, având o viaţă fertilă, armonioasă, ocupaţiile principale fiind păstoritul şi agricultura. Despre aceşti hiperboreeni se spunea că erau oameni plin de virtuţi, spirituali şi drepţi, contemporani cu zeii Olimpului, fiind consideraţi desprinşi din ramura glorioasă a Titanilor. Astfel hiperboreenii constituiau o populaţie foarte întinsă, probabil de la Dunăre până spre Caucaz, spre Munţii Tatra de azi, spre regiunea Ţărilor Baltice şi spre partea europeană a Rusiei actuale.
Se spune că în Hiperboreea exista ceea ce se numea Tradiţia Primordială, probabil un cumul de ritualuri sacre şi de principii spirituale aduse din Pleiade. Este binecunoscută chestiunea Misterelor Polului – tradiţia iniţierilor spirituale, acesta fiind simbolizat iniţial prin constelaţia Ursa Mare. Ulterior, de-a lungul epocilor, Ursa Mare a fost înlocuită de Pleiade. Oare ce anume era Tradiţia Primordială? Pentru că nu vorbim aici de tradiţii şi obiceiuri populare, aşa cum sunt la noi la români, deşi toate acestea sunt nişte ecouri îndepărtate în timp a misterioasei Tradiţii Primordiale.
În unele legende zamolxiene se pomeneşte despre unele războaie ale strămoşilor dacilor noştri – respectiv pelasgii – cu cei din Alcor, stea care face parte din constelaţia Ursa Mare. Să fie oare doar o coincidenţă faptul că iniţial această Tradiţie Primordială aparţinea ca origine de coloniştii extratereştri veniţi din Ursa Mare? Căci războaiele cu alcorienii s-au purtat aici pe Pământ, pe teritoriul vechii Dacia.
Ce conţinea Tradiţia Primoridală?
