Hipnagogia – un alt fel de conştienţă
Coșmarul lui Henry Fuseli (1781) este considerat a fi o descriere a paraliziei somnului percepută ca o viziune demonică. Wikipedia.

Ca să înţelegeţi şi mai bine hipnagogia, vă voi relata o întâmplare trăită a unui prieten care a avut de trei ori o astfel de stare hipnagogică. Veţi constata că starea hipnagogică este corelată cu propriul nivel de evoluţie spirituală.

Iată un termen despre care foarte mulţi dintre voi n-au auzit sau poate aţi auzit dar sporadic în anii din urmă.

Ce este hipnagogia?

Probabil la prima vedere mulţi veţi crede că dacă are în componenţa sa „hipna” cuvântul ar avea vreo legătură cu hipnoza, dar deşi etimologic se înrudeşte cu aceasta în realitate este vorba de ceva cu mult mai mult decât o stare hipnotică.

Pentru că termenul este ceva nou pentru voi şi n-aţi auzit vorbindu-se despre el în România cel puţin în ultimii 15 ani, să facem o scurtă prezentare pentru a vă familiariza cu un asemenea concept. Şi vom descrie şi ce fel de conexiuni implică hipnagogia atunci când apare şi ce efecte se manifestă.

Se întâmplă uneori în anumite intervale orare ale zilei să trecem prin scurte pasaje ale stării Alfa, în acele momente când suntem deconectaţi de fluxul vieţii exterioare sau când privim în gol – reveria sau a visa cu ochii deschişi, cum se mai spune pe româneşte.

Starea Alfa o mai întâlnim atunci când ne culcăm, dacă avem posibilitatea de a percepe momentele dintre starea de veghe şi cea de somn şi de asemenea dimineaţa la trezire, când aflaţi sub vibraţia stării Alfa, după somn, am mai vrea să dormim încă puţin. Dar starea Alfa o mai putem experimenta şi atunci când în mod conştient, stând cu ochii închişi şi fiind relaxaţi, ne menţinem într-o stare meditativă.

Este foarte interesant să ne studiem propriile stări mental-cerebrale, pentru a înţelege cum funcţionăm şi îndeosebi pentru a ne îmbunătăţi unele performanţe intelectuale. Nu neapărat capacitatea de memorare, cât mai degrabă percepţia de pătrundere în esenţa lucrurilor. Dacă vom exersa astfel de-a lungul câtorva luni cel puţin, o să constatăm cu uimire aspecte surprinzătoare la noi înşine.

Ştiinţa studiază cu asiduitate structura cerebrală umană, dar chiar dacă dispunem la ora actuală de aparatură tot mai modernă şi tot mai capabilă de a intra şi mai mult în profunzimile cerebrale, creierul rămâne pe mai departe o enigmă. De ce? Funcţionarea creierului, care este foarte complexă, nu este de sine stătătoare, aşa cum s-ar crede.

Creierul nu este deloc autonom şi funcţionarea lui, precum şi stările mentale menţionate, se află în directă legătură cu funcţionarea şi starea inimii. Mai mult de atât, inteligenţa inimii determină la un moment dat pe ce nivel să funcţioneze preponderent creierul.

În câteva cuvinte să definim acest enunţ, ca să înţelegeţi mai bine hipnagogia.

Un individ uman poate fi caracterizat de nivelul său de iubire, care se manifestă de la nivelul inimii-sufletului.

Cu cât este axat mai mult pe suflet decât pe mental, cu atât creierul său este setat să funcţioneze într-un mod mai apropiat de spiritualitate, deci pe unde cerebrale specifice unei stări de meditaţie, de contemplare sau pur şi simplu de linişte mentală. Această linişte nu înseamnă lipsă de activitate cerebrală-mentală, ci o stare în care mintea nu e deloc agitată aşa cum este la marea majoritate a oamenilor. Tocmai de aceea astfel de persoane, cu mintea activă dar lipsită de agitaţie, deci focusată, sunt mult mai predispuse la stări hipnagogice. Şi cu toate că o asemenea stare mental-cerebrală poate fi considerată în mod greşit o stare Theta, hipnagogia se manifestă asemănător undelor Theta dar cu o conştienţă care se menţine, spre deosebire de starea de somn specifică undelor Theta.

Acum să abordăm partea spirituală a hipnagogiei, deoarece am explicat faptul că în funcţie de inteligenţa inimii, sunt şanse mai mari să trăieşti din când în când stări hipnagogice. Desigur dacă eşti extrovertit nu înseamnă că este necesar să-ţi manifeşti starea hipnagogică într-un mod extravertit. Aşa ceva este o chestiune interioară mai mult şi este trăită atunci când individul uman este singur.

Una dintre caracteristicile de bază ale hipnagogiei este starea de reverie.

Spre deosebire de reveria din starea Alfa, această visare din starea hipnagogică este însoţită de vizualizarea – şi atenţie! nu închipuirea – unor imagini cu conţinut divers.

Specialiştii au studiat această fascinantă stare a minţii dintre somn şi trezie, caracterizată de viziuni asemănătoare visurilor şi de fenomene senzoriale şi extrasenzoriale incitante şi foarte ciudate.

În acest sens, ca să înţelegeţi şi mai bine hipnagogia, vă voi relata o întâmplare trăită a unui prieten care a avut de trei ori o astfel de stare hipnagogică.

Veţi constata că starea hipnagogică este corelată cu propriul nivel de evoluţie spirituală.

În urmă cu câţiva ani, acest prieten pe care-l vom numi X, aflat la o vârstă adolescentină, într-o seară pe la ora 10 s-a trezit într-o asemenea stare în care, la un moment dat, simţea că nu se poate mişca. De altfel de cele mai multe ori hipnagogia se caraterizează printr-o astfel de „paralizie” temporară, adică o incapacitate a corpului de a se mişca, deşi persoana este perfect conştientă. Se afla în pat, dându-şi seama de starea sa şi intenţiona să adoarmă la loc după ce acest episod hipnagogic urma să se încheie.

Trebuie spus că atunci când intrăm în starea aceasta există câteva straturi sau nivele de percepţie, iar prietenul a trecut printr-un nivel sau două de asemenea percepţii, realizând că de fapt nu se putea mişca datorită faptului că o entitate mai întunecoasă se afla deasupra sa şi-l ţinea în acelaşi timp de mâini şi de picioare. Printr-un act de voinţă a vrut să-şi mişte corpul în pat, aşa cum era, dar chiar dacă reuşise să comande corpului, entitatea nu-i dădea voie să se mişte. Deci vorbim despre o acţiune premeditată şi relativ conştientă din partea acelei entităţi întunecate.

Este uşor de înţeles că în acea stare hipnagogică acest prieten se afla atât în planul fizic, dar în acelaşi timp şi într-o zonă a planului astral sau o altă zonă similară, de unde venise entitatea. Fără să-i fie frică de prezenţa care-l imobilizase, ceea ce ne duce la ideea unei manifestări foarte apropiată de planul fizic, prietenul acesta a rostit în gând Tatăl Nostru cu convingere după care entitatea a dispărut.

Întâmplarea s-a repetat după aproximativ 1 an şi câteva luni, când după ce s-a întors într-o seară de la păcănele, prietenul a trăit din nou, tot după ce s-a întins în pat să se odihnească, o incursiune identică din partea unei asemenea entităţi.

Întrebarea este însă – de ce venise o asemenea prezenţă întunecată?

Aflăm continuare întâmplării în numărul viitor…

Următorul episodHipnagogia – Sucubi şi Incubi (II) >>

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?