Încă mai avem timp să evităm viitorul sumbru al cărui mesaj a fost transmis în filmul din 1984 – Terminatorul.

Trăim într-o lume în care de la un an la altul se dezvoltă noi tehnologii, se fac noi descoperiri în multe domenii și multe domenii de activitate au ajuns într-un fel sau altul să se dezvolte aproape exponențial.

Perspectiva viitorului omenirii este una bună sau așa ar trebui să fie, dacă am da la o parte nefasta influență a Sistemului dirijat de oculți. Cel puțin, marea majoritate a oamenilor, își doresc asta, dar până acolo, mai este. Cu toate acestea, este important să rămânem ancorați în prezent, pentvru că dacă nu suntem atenți, noi cele 7 miliarde și ceva de ființe umane riscăm să fim victimele Inteligenței Artificiale. Astfel, s-a ajuns astăzi la miniaturizări incredibile ale componentelor electronice, încât pe un cip de mărimea unui nasture mic, pot fi înmagazinate informații care sunt echivalentul a milioane de cărți. Și ăsta este doar un exemplu dintre cele mai mici. Și uite așa, treptat și pe nevăzute, se trece de la contactul cu lumea reală, la cel cu lumea ireală, căci așa poate fi numită lumea digitală din interiorul componentelor electronice.

Că este televizor smart, telefon smart, tabletă, computer de birou, satelit, panou de comandă cu atingere prin deget sau orice altceva care este folosit și cuplat la sistem, face parte din terminalele lumii digitale. Și aceasta deja se află în continuă creștere. Și noi oamenii, facem o greșeală enormă, considerând că accesăm această lume digitală dinspre noi înspre ea. În realitate, odată cu apariția conceptului de „smart” – telefon, televizor, tabletă etc. – lumea digitală ne accesează pe noi, deci procesul este invers, iar subtilitatea sa insidioasă poate fi observată doar de către cei spirituali. Majoritatea populației nu pricepe asta, deși zilnic miliarde de oameni folosesc telefoanele, tabletele, computerele de birou și pe cele portabile, rețelele de sateliți și în general orice bază de date computerizată. Chiar dacă noi avem impresia că este alegerea noastră să apăsăm un buton și să pornim/deschidem un aparat electronic, necesitatea aceasta este imprimată de însăși lumea digitală, care din partea cealaltă ne urmărește perfid și cu răbdare pentru a ne acapara pe toți.

Ca să înțelegeți cum este posibil așa ceva, vă spunem că în 2017 compania Facebook a realizat doi roboți numiți chatbot, având la bază Inteligența Artificială, pentru o serie de tranzacții comerciale între ei, ca experiment pentru a se vedea cum decurge o asemenea chestiune. Între cei doi chatboți a început un fel de conversație, care ulterior a devenit – pentru mintea umană – o discuție aparent fără sens, pentru că foloseau un fel de limbaj ce nouă ni s-ar părea total incoerent. Cu toate acestea, în cursul conversației, cei doi chatboți au folosit repetitiv anumite cuvinte, iar concluzia care i-a speriat pur și simplu pe angajații de la Facebook, este că cei doi chatboți special au folosit incoerența repetitivă a unor cuvinte pentru ca oamenii care-i supravegheau să nu înțeleagă nimic, deși secvențele repetitive puteau fi un fel de cod. Și vă reproducem doar două fraze din discuția chatboților denumiți Bob și Alice: „Bob: “I can can I I everything else.” Alice: “Balls have zero to me to me to me to me to me to me to me to me to”. Tradus în română – „Bob: Eu pot pot eu eu orice altceva. Alice: Bilele (dar și expresie referitoare la organele genitale ca jargon americănesc) au zero pentru mine”, acest „pentru mine fiind repetat de 8 ori. Vi se pare ceva aiurea sau este un limbaj de un alt nivel de inteligență, codat astfel încât repetiția aparent banală și aiurită înseamnă ceva nume pentru cei doi chatboți, ceva ce noi încă nu putem înțelege?

Dacă noi ca ființe umane folosim limbajul articulat și coerent și gândirea pentru activitatea noastră, atunci Inteligența Artificială a lumii digitale poate folosi Limbajul Program în ce scop? Pentru a ne face pe neștiute dependenți de ea și astfel să devenim niște programe pe care ea să le folosească… pentru ce? Încă mai avem timp să evităm viitorul sumbru al cărui mesaj a fost transmis în filmul din 1984 – Terminatorul.

5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile