Putem constata că atunci când vreun așa zis medium de prin România spune că primește de la cutare arhanghel vreo informație, este o impostură.

Există un fenomen nu doar ciudat, ci și destul de periculos prin însăși manifestarea lui, și mă refer la noi în România. Este vorba despre cei care pretind că primesc comunicări periodice – chiar săptămânale uneori – din partea arhanghelilor. Dincolo de cortina unui asemenea „spectacol” aruncat în fața proștilor ca gogoșile la circ, acești saltimbanci fără rușine și fără conștiință lucidă chiar pretind sus și tare că ei comunică direct cu acei arhangheli pe care-i menționează în mesajele lor.

Ceea ce este foarte îngrijorător, deoarece majoritatea celor spirituali sunt și speriați de provocările vieții și caută răspunsuri și soluții, este că acești căutători spirituali îngrijorați pentru propria existență îi cred pe acești falsificatori ai realității spirituale. Practic acești „comunicatori” care pretind că primesc mesajele de la acele entități cu vibrație foarte înaltă sunt niște impostori. Și vom explica simplu și argumentat de ce…

Ne vom folosi în argumentarea noastră de Scala Conștiinței a lui David R. Hawkins, devenită deja celebră în toată lumea, deși unii îi contestă validitatea fără să înțeleagă prea bine mecanismele de conexiune dintre conștient și subconștient. Așa cum au demonstrat-o zecile de mii de măsurători ale lui Hawkins, un om deschis către spiritualitate calibrează pe la nivelele de conștiință 400-550, fiind pe Acceptare, Revelație și Înțelegere. S-a stabilit că oamenii evoluați spiritual, cum sunt maeștrii spirituali, călugării budiști și alți înțelepți care s-au detașat conștient de lumesc, calibrează de la nivelul 550 în sus, Buddha Gautama și Iisus de exemplu au calibrat de la 700 în sus. Ori un simplu medium, care poate fi parțial un om relativ evoluat din punct de vedere spiritual, nu se poate compara sau ridica la acest nivel de minim 700, dar asemenea mediumi pretind că ei comunică cu arhanghelul cutare. Nicăieri în literatura spirituală, nici măcar în texte apocrife, nu există vreo consemnare referitoare la faptul că Buddha sau Iisus ar fi spus vreodată că ei au comunicat cu Arhanghelii.

Dacă o asemenea entitate calibrează adică are o frecvență de manifestare de nivel cel puțin 50.000 de unități, spre deosebire de maximul de 1000 pe care-l poate atinge o ființă umană întrupată de felul Avatarilor, vă dați seama de diferența enormă de vibrație. Este ca și cum ai încerca să cuplezi un bec de 100 de Wați la sursa nucleară a unei centrale care produce energie! Ce s-ar putea întâmpla cu acel bec? Se arde instantaneu, nu poate face față la cantitatea de energie care ar trece prin el. Nici măcar un firicel subțire de energie nu se poate forma între acel arhanghel și mediumul respectiv, pentru că tot ar fi o vibrație foarte înaltă, pe care evident că mediumul nu o poate suporta. Doar printr-o altă entitate intermediară să transmită acel arhanghel informația cuvenită, deși în acest caz nu se mai poate considera că informația respectivă este primită de la arhanghelul în cauză.

Deci putem constata că atunci când vreun așa zis medium de prin România spune că primește de la cutare arhanghel vreo informație, asta este o impostură, o minciună sau pur și simplu o aiureală, căci în momentul în care s-ar petrece așa ceva, sistemul neuronal al acelui om pur și simplu s-ar prăji la propriu.

Așa că dragii mei, dacă printre voi sunt unii care mai căutați pe Facebook sau pe diferite siteuri românești informații de pe la asemenea personaje care pretind că vorbesc cu arhanghelii, să fiți cu băgare de seamă, pentru că acolo sigur nu veți găsi adevărul, ci doar minciuna ambalată în poleială și servită ca pretins adevăr.            

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile